REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Celebru politician român, obligat de instanțele constănțene să plătească către THR Marea Neagră suma de 100.000 euro!

Celebru politician român, obligat de instanțele constănțene să plătească către THR Marea Neagră suma de 100.000 euro!

Replica API 15 octombrie 2018 | 00:00 975

Raj Tunaru (sursa foto Cancan.ro)

Un om de afaceri celebru din Petroşani, și nu numai, care a derulat afaceri şi pe litoralul românesc, obligat să plătească către THR Marea Neagră SA nu mai puțin de 100.000 euro! Cum a ajuns să ”bifeze” afaceristul acest debit? În urma unui contract încheiat cu THR Marea Neagră SA, pe care nu l-a respectat! Același afacerist, pe numele lui Raj Tunaru, reclama presiunile inimaginabile la care susţinea că este supus sistematic, după controale efectuate, în 2015, de Agenţia Naţională pentru Turism.

Controalele, două al număr, au fost efectuate la fosta perlă a litoralului românesc, respectiv complexul Belvedere –Amfiteatru, din Olimp, închiriat de la timișoreanul Josef Goschy, patronul companiei Unita Turism. ”Inspectorii și politicienii ANT / ANPC au făcut acest control la comandă politică și comit abuzuri în serviciu susținute, intimidare și hărțuire”, spunea Tunaru, la acea vreme. Acuzațiile nu l-au ținut mult, căci, mai târziu, a fost evacuat din unitatea hotelieră, închiriată în 2012, acesta ajungând, din nou, în administrarea Unita Turism.

Revenind la cauza principală, afaceristul din Petroșani, și fost deputat PRM, Raj Tunaru, a încheiat cu THR Marea Neagră, poprietarul complexului Miorița din Neptun, contractul de locațiune autentificat pe 31 mai 2016, prin intermediul căruia a închiriat imobilul mai sus menționat. Acest contract a fost încheiat pe 5 ani și avea două componente financiare, respectiv o chirie care se achita anual, în 3 tranșe, și investiții în sumă de 100.000 euro/an +TVA pe care locatarul avea obligația să le realizeze sau să le achite.

În situația în care locatarul nu realiza aceste investiții, locatarul ar fi plătit către locator întreaga sumă. Omul de afaceri nu a efectuat deloc investiții, deși, în octombrie 2016 a solicitat o decalare a termenului de realizare, până la data de 28 februarie 2017, propunere cu care THR a fost de acord, însă, nu cu termend e execuție până al 28 februarie, ci până la data de 19 decembrie 2016. SC Parângul SA nu a fost de acord cu acest termen, iar pe 14 noiembrie 2016 a solicitat rezilierea amiabilă, dovedind faptul că nu mai intenționează efectuarea vreunei lucrări de investiții.

THR a purces la aplicarea prevederilor contractuale, fiind antrenată răspunderea contractuală a societății din Petroșani, ce atrage repararea integrală a prejudiciului produs, constând în contravaloarea investițiilor în valoare de 100.000 euro+TVA. Tunaru n-a respectat această prevedere, așa că THR s-a îndreptat în instanță. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 6 septembrie 2017, THR Marea Neagră SA a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâta la plata sumei 100.000 EURO+TVA, reprezentând contravaloare investiții neefectuate/neachitate, cu cheltuieli de judecată.

În instanță, avocații fostului parlamentar au invocat excepția lipsei de interes, arătând că imobilul complex hotelier Miorița a fost predat, conform procesului verbal de primire din 15.12.2016, iar, cu această ocazie, THR n-ar fi constatat existența prejudiciului de 100.000 euro. Pe 28 februarie, Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză THR Marea Neagră SA.

”Admite acţiunea formulată de reclamanta THR MAREA NEAGRĂ S.A. în contradictoriu cu pârâta PARÂNGUL S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100000 euro la valoarea în lei la cursul BNR din data efectuării plăţii la care se adaugă T.V.A. reprezentând contravaloare investiţii neefectuate. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8105 lei constând în taxa de timbru”, se arată în minuta instanței. Nici la recurs, afaceristul din Petroșani n-a avut noroc. Curtae de Apel i-a respins pe 11 octormbrie a.c., apelul.

Cine este Raj Tunaru? În 2006, un scandal mediatic ținea prima pagină a ziarelor.

Raj Tunaru a fost ales ca membru al Parlamentului în anul 2000, pe listele Partidului România Mare. A demisionat din PRM în decembrie 2001, pentru a se înscrie în Partidul Social Democrat, unde a rămas până în septembrie 2003 iar apoi a devenit deputat neafiliat. În cadrul activității sale parlamentare, Alexandru Raj Tunaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu India și Republica Africa de Sud. A candidat la alegerile prezidențiale ca președinte al Partidului Tineretului, obținând un număr nesemnificativ de voturi.

În 2006, a fost implicat într-un scandal de violenţă domestică, în America, după ce o femeie de origine română l-a reclamat că ar fi lovit-o şi ar fi ameninţat-o cu moartea. Poliţia din Los Angeles l-a reţinut pe fostul deputat în data de 30 septembrie 2006, iar instanţă a stabilit o cauţiune de 500.000 de dolari pe care soţia lui Raj Tunaru a achitat-o după circa o lună.

Tunaru a fost eliberat din arest, dar a avut interdicţie de a părăsi teritoriul SUA până la finalizarea procesului. În decembrie 2006, magistraţii americani l-au reţinut din nou pe Tunaru în baza unei înregistrări în care acesta ar fi ameninţat-o pe femeie că, dacă nu îşi retrage plângerea, o omoară. A fost condamnat la închisoare, iar după ispăşirea celor 4 ani de pedeapsă s-a întors în ţară, unde se ocupă în continuare de afaceri, împreună cu familia sa.

Astăzi, femeia este o actriţă cunoscută la Hollywood, dar şi o regizoare apreciată. Elena Beucă a reușit să prindă roluri în pelicule de succes produse peste Ocean. Cele mai recente sunt “Get him to the Greek” sau “Henry’s Crime”, în care a jucat alături de Keanu Reeves. Elena nu s-a mulţumit doar cu actoria, ci a devenit între timp şi regizoare sau producătoare a unor filme de scurtmetraj.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
unde pastele tau e de al nostru????????, poate de al tau, bai nationalitate conlocuitoare! moarte tiganilor!!!
2
0
Nu mai catalogati lepra asta ,om de afaceri si politician cand a facut jaf in turism luand statiunile la rand:venus, neptun, eforie...si cautati-i si cazierul ca la un moment dat era urmarit international.
0
0
Asta nu era in curul gol in America....
0
0
Muie cu cacat pe capu pulii
0
0
Asta e celebru? Pentru ce?
4
0
mai ziceti ceva de machidoni? ia d-aici un rroman de-al vostru
3
1
P'asta l-a mancat de bani vadim tudor cu toata familia lui. Se caza moca la hotelul lui raj cu catei cu tot.
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108