REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cernăvodenii primesc „o gură de oxigen”. Se depun cererile pentru ajutorul la încălzire

Cernăvodenii primesc „o gură de oxigen”. Se depun cererile pentru ajutorul la încălzire

Replica API 13 octombrie 2014 | 00:57 259

Pregătiri pentru iarnă

Pregătiri pentru iarnă

Primarul Gheorghe Hânsă a dispus ca, începând de luni, 13 octombrie, să demareze acţiunea de colectare a cererilor pentru acordare ajutorului ca sprijin pentru încălzirea locuinţei, familiilor cu venituri reduse. Astfel, toate cererile se depun la sediul SC Utilităţi Publice SRL din Cernavoda, str. Fundătura Viorelelor, nr. 2A. După ce vor fi înregistrate toate actele pentru acordarea acestui tip de ajutor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială pregăteşte lista de priorităţi.

Acte necesare (original şi copie xerox) sunt: act de identitate pentru persoanele majore, certificat de naştere pentru copii sub 14 ani; certificat de căsătorie, certificat de deces, hotărâre de divorţ; act de proprietate, închiriere; adeverinţă de venit (de la locul de muncă, inclusiv tichete de masă), cupon de pensie, cupon alocaţie (document de tranzacţie alocaţie de la bancă), extras de cont, adeverinţă de la instituţia de învăţământ pentru elevii cu bursă; hotărâre judecătorească pentru copiii aflaţi în plasament şi pentru copiii care sunt încredinţaţi după divorţ. Ajutorul se acordă în situaţia în care venitul net mediu lunar per membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanei singure.Persoanele singure cu venitul net mediu lunar între 786,10 lei şi 1082 lei beneficiază de compensare procentuală de 10%.

Pentru beneficiarii de ajutor social (Legea 416/2001) compensarea este de 100%.Iată şi lista cu bunurile care exclud acordarea ajutorului pentru încălzire: clădiri sau spaţii locative, altele decât locuinţa de domiciliu şi anexele gospodăreşti; terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală; autoturism şi/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani; două sau mai multe autoturisme şi/sau motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani; şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi; utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată; utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale; utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric; depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei; suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură şi suma de 2.500 euro pentru familie.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108