REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cernea: "Moneda este în continuare bine-mersi şi funcţionează. Nu renunţ la bitcoin ca formă de sponsorizare"

Cernea: "Moneda este în continuare bine-mersi şi funcţionează. Nu renunţ la bitcoin ca formă de sponsorizare"

Replica API 7 februarie 2014 | 00:00 260

La mijlocul lunii ianuarie, deputatul Remus Cernea anunţa la Constanţa o premieră: va fi primul politician din România, care va accepta donaţii în moneda virtuală bitcoin. Nefiind emisă de vreun stat sau de vreo bancă naţională, moneda bitcoin se dezvoltă nestingherită în spaţiul virtual şi beneficiază de din ce în ce mai mulţi adepţi. Cum o poveste nu poate fi niciodată fericită în proporţie de 100 la sută, la scurt timp după anunţul lui Cernea, a venit bomba: Charlie Shrem, co-fondator şi CEO al BitInstant, practic creatorul monedei virtuale, a fost arestat în ultima zi a anului 2013 de agenţii guvernamentali din US, acuzându-l de spălare de bani, pentru clienţii unui bazar de droguri online, Silk Road. Shrem ar fi ajutat pe cineva pe care nu l-a întâlnit în persoană, Robert Faiella, să vândă mai mult de 1 milion de dolari în valoare bitcoins. Acuzaţiile de conspiraţie pentru spălare de bani şi operare a unei afaceri fără licenţă de emisie de bani curg pe bandă rulantă, iar presa de peste ocean vorbeşte şi de implicarea monedei în traficul de droguri şi armament. Pe de altă parte, autoritatea bancară europeană a emis tot în luna decembrie a anului trecut un avertisment adresat investitorilor, privind riscurile unor fluctuaţii mari ale ratelor de schimb şi securităţii cibernetice, în cazul utilizării unor monede virtuale precum bitcoin. Nimic din toate acestea nu îl sperie pe Cernea, care susţine că, în contextul în care nu vorbim de o condamnare a lui Shrem, moneda "merge bine-mersi, în continuare", după cum a menţionat pentru Replica de Constanţa: "Este inculpat (Shrem - n.r.) pentru fraude care îl privesc pe el, personal. Moneda este în continuare bine-mersi şi funcţionează. Nu cred că este pusă în pericol. Să facem o distincţie între monedă şi eventualele probleme, momentan nu a fost găsit vinovat. Rămâne de văzut dacă are sau nu vreo responsabilitate pentru ceea ce este acuzat. Sunt chestiuni complet distincte, e ca şi cum cineva de la Banca Naţională a României ar fi acuzat de nu ştiu ce probleme şi am spune că e o problemă cu leul românesc. Sigur, cursul poate fi influenţat de acuzaţiile de fraude. Asta se poate, teoretic. Nu suprapunem ideea de monedă naţională sau de monedă virtuală, cum este bitcoin, pe eventualele probleme pe care le au unul sau altul dintre cei care emit moneda. Nu e vorba de o emitere efectivă în cazul bitcoin. Dacă persoana respectivă are probleme, va stabili Justiţia, dar nu are nici o legătură cu mersul bitcoin pe mai departe", a punctat Cernea, pentru Replica.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108