REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Cernea se alintă: Gazele de şist şi Roşia Montană ar putea despărţi Partidul Verde de USL

Cernea se alintă: Gazele de şist şi Roşia Montană ar putea despărţi Partidul Verde de USL

Replica API 10 mai 2013 | 00:00 106

Vă vine să credeţi? Deputatul liber cugetător poate vorbi şi despre alte teme în afară de homosexuali şi Biserică

Vă vine să credeţi? Deputatul liber cugetător poate vorbi şi despre alte teme în afară de homosexuali şi Biserică

O ruptură între Partidul Verde şi Uniunea Social Liberală pare tot mai probabilă, având în vedere ultimele decizii luate de Guvern, prin instituţiile subordonate, care au dat OK-ul explorării gazelor de şist. Cel puţin asta dă de înţeles ecologistul Remus Cernea, fost consilier al premierului Victor Ponta.

Preşedintele Partidului Verde, parlamentarul Remus Cernea este de părere că România îşi va asigura independenţa energetică insistând pe surse regenerabile, nu pe combustibilii fosili sau energie nucleară. Conform acestuia, combustibilii fosili într-un viitor nu prea îndepărtat se vor epuiza, iar preţurile vor fi în permanenţă creştere, în timp ce preţurile pentru tehnologiile verzi sunt în scădere. "Noi, verzii, ne opunem şi explorării şi exploatării gazelor de şist. Din câte ştiu eu, la Costineşti a fost un referendum în decembrie anul trecut, un referendum validat, de care eu cred că ar trebui să se ţină cont. Opinia verzilor este că nu ar trebui insistat pe gazele de şist şi pe energie produsă din combustibili fosili, ci pe surse regenerabile de energie. Noi credem că aceasta este direcţia pe care ar trebui să meargă România, sursele regenerabile", a declarat, pentru "Replica", Remus Cernea. Întrebat ce părere are despre faptul că tocmai colegii de guvernare nu au ţinut cont de poziţia verzilor în privinţa gazelor de şist, deputatul Remus Cernea a precizat: "Tocmai pentru că am constatat şi noi asta, am convocat o şedinţă de Consiliu Naţional al Partidului Verde care va avea loc la începutul lunii iunie şi la acea şedinţă vom analiza inclusiv raporturile noastre cu colegii din USL, în lumina recentelor rezoluţii, pentru că o temă este cea cu gazele de şist, dar mai există o temă importantă pentru noi, Roşia Montană şi cianurile. Şi aici suntem îngrijoraţi de faptul că a fost creată acea societate Minvest care are participarea de 19,3% în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Eu sper în continuare, dar este o speranţă personală, ca Guvernul să nu dea drumul nici la proiectul de la Roşia Montană, nici la explorările şi exploatările gazelor de şist, dar iată că Guvernul pare doritor să dea drumul la astfel de proiecte". Având în vedere neînţelegerile pe temele amintite mai sus, întrebarea dacă va fi luată în considerare o posibilă ruptură a Partidului Verde de USL a fost inevitabilă. "Asta vom discuta la Consiliu. În politică trebuie să iei în considerare mai multe variante. Acum nu pot să anticipez care va fi opinia colegilor, de aceea facem un Consiliu în care să discutăm asta, ca să nu fie punctul de vedere a lui Remus Cernea sau a altui membru, să fie o decizie dezbătută într-un Consiliu Naţional, o reunire amplă a partidului. Noi, verzii, am participat şi participăm în acest parteneriat în măsura în care valorile noastre sunt reflectate în actul de guvernare şi în deciziile Parlamentului. Pentru noi există o serie de decizii privind Roşia Montană sau gazele de şist, care sunt de o importanţă crucială pentru noi. De felul în care vor fi gestionate proiecte precum Roşia Montană sau gazele de şist depinde raportarea noastră la USL. Avem nevoie de această dezbatere în partid, în lumina noilor rezoluţii şi aşteptăm şi mai multe clarificări din partea Guvernului", a precizat Remus Cernea. "Guvernul, prin vocea doamnei ministru Rovana Plumb, a susţinut că este important mai întâi să vedem pe ce zăcăminte s-ar putea conta şi abia apoi să aşteptăm o nouă tehnologie prin care să exploatăm gazele de şist, altfel decât prin fracturare hidraulică. Eu aici spun că, tocmai, să aşteptăm mai întâi o altă tehnologie dacă este cazul şi abia apoi să facem explorarea. În plus, indiferent de tehnologie, gazele de şist generează emisii de CO2 mult mai mari decât în cazul gazelor standard, aşadar rămâne o problemă foarte gravă de mediu această cantitate uriaşă de emisii de CO2, care sunt responsabile pentru schimbările climatice. Aşadar, noi ne opunem oricum, şi explorării şi exploatării gazelor de şist, indiferent prin ce metodă s-ar face", a mai adăugat Remus Cernea. Pe lângă gazele de şist şi Roşia Montană, deputatul a iniţiat un proiect de lege prin care-şi doreşte să interzică în România mineritul pe bază de cianuri. "Am prezentat la Palatul Parlamentului zilele acestea proiectul de lege împotriva mineritului pe bază de cianuri. Deja am vorbit cu mulţi parlamentari, va fi semnat în cursul săptămânii viitoare de - sper eu - cât mai mulţi parlamentari, astfel încât să fie depus având o listă lungă de iniţiatori. În esenţă, legea prevede că mineritul pe bază de cianuri va fi interzis în România. Este o temă care pentru noi este prioritară şi rămâne de văzut în ce măsură USL ne va susţine".

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108