REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor

CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor

Replica API 21 noiembrie 2013 | 00:00 242

CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi anul viitor, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi, potrivit proiectului de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2014, care prevede şi cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei. Compania estimează că va avea la finele acestui an 8.876 de salariaţi. Proiectul bugetului rectificat pentru 2013 nu include cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal. Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014 a fost publicat miercuri de Ministerul Transporturilor, proprietarul CFR Marfă, data limită pentru primirea de propuneri sau observaţii fiind stabilită la 1 decembrie. Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie. Pentru CFR Marfă a fost stabilită o nouă ţintă trimestrială de arierate, care să ajungă la zero datorii, excluzând dobânzile şi penalităţile pentru arieratele existente, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană în această lună. "În pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfă nu a fost finalizată înainte de expirarea termenului stabilit în hotărârea de guvern, iar compania continuă să acumuleze arierate, suferind şi o pierdere din exploatare în primele nouă luni ale anului. Pentru a asigura viabilitatea CFR Marfă, intenţionăm să restructurăm agresiv compania şi să continuăm procesul de privatizare", se arată în documentul obţinut de Mediafax. În scrisoare, privatizarea CFR Marfă este estimată să fie finalizată în luna mai 2015. Într-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern se arată că CFR Marfă va renunţa la o parte dintre angajaţi în 2014, persoanele disponibilizate urmând să primească un venit lunar de completare după desfacerea contractului de muncă. Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108