REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

"Cine a instalat restrictia de tonaj pe podul de la IPMC incearca sa se spele pe maini"

"Cine a instalat restrictia de tonaj pe podul de la IPMC incearca sa se spele pe maini"

Replica API 17 noiembrie 2010 | 00:00 172

Marius Ghita, purtatorul de cuvant al Serviciului de Politie Rutiera din Constanta:

Marius Ghita, purtatorul de cuvant al Serviciului de Politie Rutiera din Constanta:

Cu toate reducerile de venituri şi toate problemele care încă există în Serviciul de Poliţie Rutieră Constanţa, prezenţa lucrătorului de poliţie este indispensabilă în trafic. Zilnic se produc accidente, iar poliţiştii rutierişti pot fi considerat salvatori de vieţi omeneşti, prin prisma activităţilor de prevenţie pe care le întreprind. Poliţiştii de la rutieră se pregătesc acum pentru sezonul rece pentru a face faţă oricărui fel de provocări, având în vedere experienţa acumulată în timp.

Reporter: Cum se pregăteşte Poliţia Rutieră pentru a face faţă eventualelor probleme în trafic ce vor apărea în acest sezon rece?

Marius Ghiţă: În fiecare an, la început de sezon rece, chiar de la sfârşitul lunii octombrie, Serviciul Poliţiei Rutieră solicită administratorilor drumurilor publice, anume Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri şi Regiei Autonome Judeţeană de Drumuri şi Poduri, existenţa stocurilor pentru iarnă (sare, nisip etc.) şi utilaje pentru a putea interveni eficient în cazul înzăpezirilor. Se întocmeşte o listă cu persoane de contact care răspund de fluenţa traficului atât din partea SPR cât şi din partea DRDP. Se stabilesc condiţiile pentru comandamentul de iarnă astfel încât, în situaţia în care apar evenimente să putem interveni în condiţii de maximă siguranţă şi interoperabilitate.

Rep.: Consideraţi oportună iniţiativa legislativă privind introducerea obligativităţii folosirii anvelopelor de iarnă de către toţi conducătorii auto?

M.G.: Apreciez oportun din punct de vedere poliţienesc întrucât în fiecare an pe segmentele de drum unde au fost înzăpeziri autoturismele nu erau dotate cu anvelope de iarnă îngreunând intervenţia autorităţilor. Dacă autoturismele ar fi dotate nu ar mai rămâne blocate în trafic şi nu ar mai favoriza apariţia accidentelor rutiere. Personal consider binevenită această idee.

Rep.: Nu este o investiţie greu de suportat pentru aceste condiţii de criză?

M.G.: Orice proprietar de autovehicul îşi asumă cheltuielile aferente cu acesta, fie că este vorba despre asigurare, carburant şi reparaţii, dar şi această lege ce va intra în vigoare de anul viitor referitoare la anvelopele de iarnă.

Rep.: Care sunt principalele abateri în trafic constatate în ultima perioadă?

M.G.: Poliţia Rutieră acţionează pentru înlăturarea principalelor cauze generatoare de evenimente în trafic şi nu haotic. Acestea pot fi neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal, viteza excesivă, consumul de băuturi alcoolice şi nu în ultimul rând nerespectarea semnificaţiei semafoarelor. Acţionăm zilnic pentru a disciplina pietonii. Conceptul Poliţiei Rutieră pentru anul 2010-2011 prevede reducerea drastică a accidentelor cu pietoni.

Rep.: Aţi sesizat în ultima perioadă vreo variaţie a numărului dosarelor cu autor necunoscut?

M.G.: Chiar în această duminică am avut două accidente cu şoferi care au plecat de la locul faptei, fiind identificaţi ulterior, unul după circa 4 ore de la eveniment, iar altul a doua zi. În prezent sunt cinci dosare în lucru cu autor necunoscut. Anual se înregistrează aproximativ 30 de accidente care iniţial au autor necunoscut, dar care sunt soluţionate în cel mai scurt termen posibil.

Rep.: S-a încetăţenit o modă printre conducătorii auto, anume contestarea sancţiunilor primite de la rutierişti în instanţă. Are Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) câştig de cauză?

M.G.: Peste 90% din procese sunt câştigate de către SPR pentru că poliţiştii au fost instruiţi cu privire la motivele pentru care au fost pierdute procese în trecut. Instanţa pornea judecata pe formă şi fond şi deseori procesul verbal era anulat fără să se mai judece fapta. Acum aceste chestiuni au fost rezolvate, iar dacă există, de exemplu, un şofer care contestă o anumită viteză, se cere înregistrarea radar în instanţă. Dacă se demonstrează că poliţistul are dreptate, sancţiunea rămâne valabilă.

Rep.: Se mai acţionează în vreun fel în staţiunea Mamaia în extra-sezon?

M.G.: În Mamaia se acţionează pe toată perioada anului. Vara, când e aglomeraţie, pentru că nu se prea poate vorbi de viteză, se acţionează pe linia consumului de alcool. În extrasezon se urmăreşte în special viteza excesivă.

Rep.: De ce circulă nestingherite încă maşinile grele pe podul IPMC cu toate că a fost impusă o restricţie de trafic?

M.G.: Administratorul drumului a instalat restricţia de tonaj pe respectivul segment de drum, dar din cauza reducerilor de personal din cadrul Poliţiei Locale, acum dă senzaţia că încearcă să se spele pe mâini. Noi nu avem în atribuţii păzirea podului. Dacă poliţistul care are în itinerariu respectivul pod sesizează abateri în trafic le sancţionează, dar nu poate sta în permanenţă acolo ca în cazul unui post fix.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108