Circ în Lazu: "avocatul constituţional" Boncotă a vrut să-şi omoare părinţii: "Sunt Dumnezeu!"
Circ în Lazu: "avocatul constituţional" Boncotă a vrut să-şi omoare părinţii: "Sunt Dumnezeu!"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii au negociat ore în şir cu scandalagiul, să îl liniştească
Poliţiştii au negociat ore în şir cu scandalagiul, să îl liniştească
Scandal monstru într-o gospodărie din Lazu, comuna Agigea. Ştefan Boncotă, un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se prezintă drept avocat constituţional în Baroul lui Bota, a sărit la bătaie, ameninţând că îşi omoară părinţii. Toată scena s-a petrecut în cursul după-amiezii de ieri, când Boncotă şi-a luat tatăl de gât, apoi a pus mâna şi pe un cuţit, ameninţând că îşi taie şi mama. A fost solicitată intervenţia oamenilor legii - şi de la Secţia Rurală Agigea, dar şi de la Poliţia Locală -, iar circul s-a prelungit pe parcursul a câteva ore, în condiţiile în care, iniţial, părinţii lui Ştefan Boncotă n-ar fi vrut ca fiul lor să ajungă la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare. Oamenii legii au negociat cu Boncotă să se liniştească, ei concluzionând că bărbatul are un comportament deviant, trecând uşor de la o stare la alta. "Sunt Dumnezeu", striga Boncotă către poliţişti, în timp ce aceştia îi spuneau, cu frumosul, să se calmeze. "Nu este prima dată când face scandal şi devine violent cu părinţii, dar de fiecare dată aceştia nu au dorit să ducă demersul mai departe, adică să depună plângeri sau să îl trimită la un consult. Nu este în evidenţa nici unui spital", au spus poliţiştii. "Până la urmă, părinţii lui Boncotă au fost de acord să îl ducem la Spitalul Palazu Mare, acum încercăm să-l luăm cu frumosul, însă este în continuare agitat", au mai precizat, ieri seară, poliţiştii.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News