Cîţu: Perioada de scutire a plăţii impozitului pentru HORECA, prelungită cu încă 90 de zile
Cîţu: Perioada de scutire a plăţii impozitului pentru HORECA, prelungită cu încă 90 de zile
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul a decis să prelungească cu încă 90 de zile perioada de scutire de la plata impozitului pentru domeniul HORECA, a anunţat, joi, premierul Florin Cîţu.
Florin Cîţu
Sursa foto: gov.ro
"Se prelungeşte pentru HORECA perioada de scutire cu încă 90 de zile a plăţii impozitului specific. Ultima oară aceasta a fost prelungită în decembrie. Prelungim pentru încă 90 de zile această facilitate", a precizat Cîţu la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
Premierul a anunţat că s-a decis şi prelungirea unor termene cu facilităţi fiscale pentru contribuabili.
"Restructurarea datoriilor fiscale - poate fi cerută până la 31.01.2022. Măsura aceasta a fost iniţiată în 2019 şi s-a introdus obligaţia debitorului să depună cerere pentru restructurarea în maxim şase luni de la data notificării pentru a fi evitată deschiderea executării silite. Prelungirea posibilităţii contribuabililor de a beneficia de rambursare TVA cu un control ulterior până la 31.01.2022. Aceasta este o măsură pe care am introdus-o prima dată anul trecut, în perioada de stare de urgenţă, o măsură care a funcţionat foarte bine şi o prelungim până la începutul anului viitor. O măsură care (...) va ajuta companiile în a primi cash-flow mai repede şi să poată să aibă acces la banii pe care îi primeau din TVA (...). Prelungirea posibilităţii contribuabililor de a beneficia de ştergerea accesoriilor amnistiei fiscale cu condiţia plăţii debitului principal până în 31.01.2022 şi prelungirea posibilităţilor contribuabililor de a beneficia de eşalonarea simplificată la plată până în 30.09.2021. Acestea sunt (...) măsuri fiscale pe care le-am luat astăzi", a declarat Cîţu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News