Clădire dărăpănată din centrul urbei, deţinută de un fost director din Port, în atenţia consilierilor locali
Clădire dărăpănată din centrul urbei, deţinută de un fost director din Port, în atenţia consilierilor locali
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAnul trecut, proprietarul a fost sancţionat prin supraimpozitarea clădirii
Anul trecut, proprietarul a fost sancţionat prin supraimpozitarea clădirii
Ruinele sunt la tot pasul pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa! Deşi Primăria Constanţa a investit în mobilierul urban, locul de promenadă preferat al constănţenilor, dar şi al turiştiolor, nu s-a schimbat prea mult. Încă sunt clădiri dărăpănate, iar magazinele care au rezistat în timp, parcă sunt şi ele bântuite, puţini fiind cei care le calcă pragul, iar alte spaţii comerciale au fost abandonate. Cu geamuri sparte, cu pereţii mâzgăliţi şi cu un aer trist, clădirile părăsite au devenit locul preferat al persoanelor fără adăpost. Un astfel de imobil, în care a funcţionat, cândva, restaurantul Marea Neagră, este situat vizavi de Metropol. Construcţia P+2E este edificată pe terenul în suprafaţă de 410,28 mp şi este proprietatea soţilor Stancă, Constanţa şi Niculae, conform contractului încheiat cu SC Doris Trading, în februarie 2017, firma soţiei consilierului local Răzvan Florea. Niculae Stancă este fostul director al Sucursale Nave Tehnice Port.
Construcţia situată pe strada Ştefan cel Mare nr 65, cunoscută de constănţeni ca fostul restaurant Marea Neagră, este aflată în stare de degradare înaintată, fiind parţial demolată, distruţi pereţii de compartimentare interioară în proporţie de 500 %, instalaţii distruse, stâlpii de rezistenţă fiind, şi ei, afectaţi grav. Practic, nu mai există pereţi exterior şi învelitoarea, totul fiind distrus. La etaje, imobilul dispune de 40 de camere, folosite in trecut ca locuinţă de diferiţi chiriaşi. Familia Stancă a fost sancţionată, anul trecut, de Consiliul Local, pentru că nu s-a îngrijit de imobil, în sensul că i-a fost mjorat impozitul pe clădire cu 500 %, după ce s-a constatat starea tehnică a clădirii. Ei bine, este foarte probabil ca imobilul aflat aproape de Piata Grivitei să fie reabilitat în perioada imediat următoare. Şi spunem asta pentru că proprietarul, familia Stancă, a solicitat de la Primăria Constanţa constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros asupra terenului de 410 mp pe care a fost edificată clădirea. Dreptul de superficie a fost constituit pe o perioadă de 5 ani, iar valoarea chiriei este de 9,91 lei/mp lunar, adică aproximativ 50.000 lei. Consilierii locali urmează să aprobe solicitarea familiei Stancă în şedinţa din 25 iunie.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News