REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Claudiu Palaz se pregăteşte de un nou mandat la "populari". Şi-a propus să raşcheteze PSD de peste tot

Claudiu Palaz se pregăteşte de un nou mandat la "populari". Şi-a propus să raşcheteze PSD de peste tot

Replica API 1 iulie 2014 | 00:00 103

Alegeri, la PMP

Alegeri, la PMP

Dacă preşedintele PMP, Elena Udrea a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, organizarea unui marş de "apărare a statului de drept" cu ocazia aniversării a "doi ani de la atacarea statului de drept prin a doua suspendare a preşedintelui Băsescu", la Constanţa "popularii" se pregătesc de alegeri. Şi nu orice fel de alegeri, ci pentru şefia pe judeţ a partidului. Sâmbătă, 7 iulie, PMP Constanţa mobilizează o convenţie pentru desemnarea unui nou birou al Comitetului Executiv Judeţean, format din vicepreşedinţi, secretari generali şi secretari executivi. Pe lângă toate aceste funcţii, se pune în joc şi preşedinţia pe judeţ a formaţiunii. Până în prezent, nu s-a înscris nimeni în cursă, în afară de Claudiu Iorga Palaz şi, după toate probabilităţile, de sâmbătă PMP Constanţa ar putea fi condusă tot de fostul prefect. "Este o Convenţie. Alegerile sunt libere, se poate înscrie cine doreşte, cum vrea. Până azi, nu şi-a exprimat nimeni dorinţa. Dacă mai sunt care vor să se înscrie, foarte bine, nu am nici un fel de problemă. Mă rog, vorbim şi de restul de funcţii, secretari generali, executivi şi vicepreşedinţi. La preşedinte, până acum, nu s-a înscris nimeni", a precizat Palaz, pentru "Replica".

Actualul lider al PMP susţine că detaliile viitorului său program vor fi anunţate în cadrul Convenţiei din 7 iulie, însă, în principiu, şi-a propus să raşcheteze PSD din orice înseamnă administraţia locală. "Eu mă las la mâna organizaţiei. Dacă organizaţia doreşte să continui şi este motivată de prezenţa mea, ca preşedinte, în fruntea organizaţiei şi a considerat că merit să îi reprezint în continuare, mă vor alege. Prezint programul la alegeri. Oricum, obiectivul meu este să scot PSD din toate structurile pe care le are în judeţ. E obiectiv principal, prioritar. Deocamdată asta, iar, la nivel naţional, un scor foarte bun pentru prezidenţiale. Încă o dată: prezidenţialele reprezintă o miză enormă pentru constănţeni şi sigur vor înţelege acest lucru", a mai precizat Palaz.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108