REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Comisia Europeană vine în Dobrogea: verifică eolienele

Comisia Europeană vine în Dobrogea: verifică eolienele

Replica API 25 noiembrie 2011 | 00:00 159

La sesizarea unor ONG-uri,

La sesizarea unor ONG-uri,

O delegaţie a Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European (PETI) se află în România în perioada 24 - 25 noiembrie. Delegaţia este condusă de preşedintele PETI, Erminia Mazzoni (PPE) şi îi are în componenţă pe eurodeputaţii Zoltan Bago (PPE), Ines Ayala Sender (S&D), Csaba Sandor Tabajdi (S&D), Roger Helmer (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), Gerald Hafner (grupul Verzilor), Nikolaos Salavrakos (grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei), precum şi pe europarlamentarii români care sunt membri ex-officio ai delegaţiei - Elena Băsescu (PPE), Cristian Preda (PPE),Victor Boştinaru (S&D) şi Adina Vălean (ALDE).

Membrii delegaţiei PETI au programate întâlniri cu petiţionari din România şi vor avea ocazia să se informeze direct în legătură cu problemele ridicate în petiţiile adresate Parlamentului European. Deputaţii europeni au înscrise pe agendă şi întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ţinând cont de faptul că multe din petiţiile primite din România s-au referit la aspecte privind protecţia mediului (proiectul Roşia Montană, parcul eolian din Dobrogea etc.), precum şi cu alte autorităţi naţionale şi locale. Referitor la parcurile de eoliene, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Senol Zevri a declarat: "Este vorba de nişte sesizări ale unor ONG-uri, cu privire la trei probleme. În primul rând e vorba de parcurile eoliene din Dobrogea , care, spun ei, multe ar fi situate în medii private şi care sunt pe ruta de migraţie a păsărilor. A doua problemă o constituie Roşia Montană, iar a treia este situaţia cailor sălbatici/sălbăticiţi din pădurea Letea". "Revenind la primul punct, cel al parcurilor eoliene, pentru că ţine de zona noastră, vă pot spune că aceste ONG-uri nici măcar nu au venit la noi pentru a solicita vreun dosar spre studiere, s-au dus direct la Comisia Europeană afirmând că studiile de impact pe a căror bază s-au dat avizele, sunt făcături. Mai mult, au solicitat să se oprească procesul de avizare, să se oprească implementarea parcurilor eoliene sau chiar să se înlăture. Păi cum poţi tu să vii şi să afirmi că studiile unor experţi avizaţi sunt făcături? Nici măcar nu ai consultat vreun dosar şi acuzi. Problema majoră este în Tulcea, acolo unde cele mai multe domenii sunt private. Unul dintre parcurile eoliene reclamate ar fi, dacă nu mă înşel, cel din satul "Greci", judeţul Tulcea, despre restul se vorbeşte la modul general. Din punctul nostru de vedere, dacă am dat avizele, înseamnă că le-am dat în temeiul legii şi nu avem de ce să ne facem probleme. Suntem foarte liniştiţi din acest punct de vedere şi aşteptăm vizita", a declarat Senol Zevri.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108