REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Confirmarea dezastrului, într-o singură cifră! Numărul infecțiilor intraspitalicești s-a dublat, față de 2018

Confirmarea dezastrului, într-o singură cifră! Numărul infecțiilor intraspitalicești s-a dublat, față de 2018

Replica API 24 mai 2019 | 00:00 294

Numărul infecțiilor intraspitalicești, raportate de către unitățile medicale din țară, s-a dublat în primele 4 luni ale acestui an (peste 1.000), față de aceeași perioada a anului trecut. De asemenea, și numărul spitalelor care au început să raporteze infecțiile nosocomiale a crescut de la 50 la 69.

„Peste 1.000 de infecții asociate asistenței medicale (infecții intraspitalicești – n.r.) au fost raportate în primele 4 luni ale anului 2019, de către 69 spitale din întreaga țară. Asta înseamnă că numărul acestor infecții recunoscute și raportate aproape s-a dublat, față de aceeași perioadă a anului 2018 și evidențiază preocuparea tot mai mare a unitaților sanitare în recunoașterea și anunțarea lor pentru a putea fi gestionate corect”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Autoritatea Națională de Management al Calității în Spitale (ANMCS), conform Mediafax.

Analiza infecțiilor făcută de ANMCS indică și faptul că în aceeași perioadă a evaluării, respectiv 4 luni în 2018 versus 4 luni în 2019, numărul spitalelor care au raportat evenimentele în cadrul aplicației CaPeSaRo a crescut de la 50 de unități sanitare la 69, în toată țara.

„În ultima perioadă, se observă caracterul pozitiv al îmbunătățirii raportărilor, în condițiile neaplicării de sancțiuni. Putem spune că este un semn al îmbunătățirii culturii organizaționale privind siguranța pacientului”, susține Vasile Cepoi, președintele ANMCS.

Potrivit ANMCS, cele mai multe infecții raportate au fost cu Clostridium difficile, Acinetobacter, Klebsiella și Stafilococul auriu meticilinorezistent. În raportări s-a evidențiat și o creștere cu 10 la sută a detectării prezenței altor bacterii care se dezvoltă în mediul spitalicesc.

„Infecția cu Clostridium difficile este o infecție cu o incidență mare, care apare în mediul spitalicesc în relație directă cu tratamentul cu antibiotice și care necesită măsuri speciale de izolare pentru că are un grad mare de contagiozitate”, se mai arată în comunicatul ANMCS.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acum s-au dat cifre mai aproape de realitate altfel cum va explicati ca in trecut cand spitalele cumparau de la HEXI PHARMA apa colorata ca dezinfectant situatia era mai buna.
0
0
Masuri de eliminare - sterilizare??
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108