REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Congresul extraordinar al PNL ar putea avea loc în februarie

Congresul extraordinar al PNL ar putea avea loc în februarie

Replica API 30 decembrie 2012 | 00:00 158

Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că este posibil ca liberalii să fie chemaţi la un Congres în luna februarie. Preşedintele PNL a spus că reuniunea este necesară pentru adoptarea unor măsuri de ordin organizatoric. "Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie, dar aceasta nu este o decizie pe care să o iau singur", a spus Antonescu. Scopul Congresului ar fi adoptarea unor "măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor unui partid mare". "PNL a încheiat o etapă, are de ajustat, de adus la zi, de clarificat nişte opţiuni strategice", a afirmat preşedintele PNL. Antonescu a făcut o remarcă ironică la adresa criticilor săi din interiorul PNL şi care au solicitat organizarea unui Congres. "Cei care păreau până mai ieri nerăbdători să-l aibă, nu mai par", a constatat Crin Antonescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pe 7 decembrie, că după alegerile parlamentare va solicita organizarea unui congres extraordinar al partidului, în care să fie puse în joc atât funcţia de preşedinte al partidului, cât şi poziţia de candidat la prezidenţiale. Antonescu a precizat, într-o emisiune TV, că un congres extraordinar al PNL "se impune foarte repede" pentru a consolida poziţia PNL pe scena politică.

El a menţionat că în acest context se poate pune în discuţie inclusiv schimbarea candidatului din partea PNL la viitoarele alegeri prezidenţiale. "Un congres extraordinar se impune cât mai repede. De ce? Că există oameni care iniţiază - sau dacă nu iniţiază sunt complici - cu o propagandă care vine de la Băsescu şi care slăbeşte PNL. În momentul în care prevesteşti acu, acu, săptămâna viitoare o să se întâmple ceva şi o să fie un congres şi o să-l dea jos pe Antonescu şi o să vină Popescu - nu neapărat Popescu Tăriceanu, vorba vine - sau invers, lucrul acela slăbeşte partidul respectiv, capacitatea lui de negociere, autoritatea lui publică. Deci, ieşim din aceste alegeri şi eu sunt cel care voi cere cât mai curând un congres extraordinar, unde dacă cineva doreşte să... în mod normal, automat, punem în discuţie preşedinţia partidului. Dacă cineva doreşte să confruntăm variante de statut, unde dacă cineva doreşte să propună un alt prezidenţiabil al partidului, este foarte bine, e locul potrivit să o facă, eu îl cer, dar nu putem să continuăm în felul acesta", a susţinut Antonescu. Liderul PNL a mai precizat că în mod normal congresul PNL ar fi trebuit să aibă loc în 2014. "Dacă aceste alegeri ies, ce moment mai bun pentru un om să plece din şefia unui partid putând spune: de aici am plecat, atât eram în administraţia locală, atâta eram în Parlament, asta a fost bătălia, până aici am ajuns?", a mai spus Antonescu.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/congresul-extraordinar-al-pnl-ar-putea-avea-loc-in-februarie_59898.html#ixzz2GRTaIYLE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108