REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Constănţeanul care a tăiat coarda unui alpinist utilitar, săltat de oamenii legii

Constănţeanul care a tăiat coarda unui alpinist utilitar, săltat de oamenii legii

Replica API 27 mai 2014 | 00:00 142

Condamnat

Condamnat

Costel Stoian, bărbatul acuzat că ar fi tăiat coarda unui alpinist utilitar, în anul 2011, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, pe 26 mai fiind emis mandatul pe numele său. Tot la acea dată, oamenii legii l-au depistat şi reţinut.

"La data de 26 mai a.c., poliţiştii Biroului Urmăriri au identificat şi reţinut un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Constanţa, pe numele căruia era emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat", au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Reamintim faptul că, la data de 22.10.2011, Costel Stoian, pe fondul unor neînţelegeri cu alpiniştii utilitari ce efectuau lucrări de reabilitare termică la apartamentul unui vecin de-al său, a tăiat coarda de siguranţă cu care era prinsă partea vătămată Grigore Ilea, fapt ce a condus la prăbuşirea acesteia de la înălţime. În urma impactului cu solul, victima a suferit numeroase traumatisme. Mai amintim, în contextul acestui dosar, că, la data demarării anchetei, Stoian a fost lăsat, după audieri, să plece acasă. Situaţia a stârnit nemulţumiri, cauza fiind preluată, prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea soluţionării cu celeritate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108