REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Constănţenii, supăraţi că nu se ridică maşinile abandonate. Ploaie de sesizări la Poliţia Locală

Constănţenii, supăraţi că nu se ridică maşinile abandonate. Ploaie de sesizări la Poliţia Locală

Replica API 29 august 2016 | 00:17 194

Problema locurilor de parcare din oraşul Constanţa este deja „istorică”. Deşi municipalitatea promite amenajarea de noi locuri de parcare, constănţenii sunt indignaţi şi supăraţi pentru că nu mai au unde să îşi lase maşinile. Indignarea este şi mai mare atunci când văd prin oraş rable care zac de ani de zile pe domeniul public. Şi dacă au o asemena „epavă” chiar pe strada unde locuiesc, cetăţenii de la malul mării mai au puţin şi sar la gâtul Poliţiei Locale. La instiuţia în cauză, sesizările cu privire la acest fapt sunt fără număr. Numai într-o singură zi se înregistrează 5-6 sesizări pe acestă temă.

Nu sunt locuri de parcare suficiente, însă rablele stau bine mersi pe domeniul public. Cam asta este nemulțumirea conducătorilor auto din Constanța, care se plâng că nu mai au unde să își lase mașinile. Poliția Locală este asaltată cu sesizări. Un constănțean a sesizat Poliția Locală cu privire la faptul că pe Strada Dunării la blocul PF5, scara G, este o dacie parcată lângă scară de cel puțin 3 ani și ocupă un loc degeaba. Un altul, a specificat că în Zona Eden, pe Strada Semănătorului este o mașină abandonată de 1an cel puțin.

În aceeași zonă, la intersecția străzii Semănătorului cu Dionisie cel Mic, la scara 50A pe colt este parcat un Peugeot galben care nu se mai mișcă de doi ani. Precizăm că polițiștii locali au demarat în luna aprilie și mai activităţile specifice pentru eliberarea domeniului public al municipiului Constanţa de autovehicule abandonate sau fără stăpân.

Potrivit legii nr. 42/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciţi de primar, precum şi agenţii aparţinând organelor de poliţie vor întocmi procese-verbale de constatare. În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare organele de poliţie efectuează cercetări pentru identificarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului legal al vehiculului. Dacă în termen de 30 de zile de la data anunţului proprietarul sau deţinătorul legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificat prin vânzare, în condiţiile legii, sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108