REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Coronavirus: Aproximativ 300.000 de cetăţeni ai UE ar putea fi blocaţi în afara blocului comunitar

Coronavirus: Aproximativ 300.000 de cetăţeni ai UE ar putea fi blocaţi în afara blocului comunitar

Replica API 21 martie 2020 | 20:32 1170

Josep Borrell

Aproximativ 300.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene ar putea fi blocaţi în afara blocului comunitar din cauza restricţiilor legate de coronavirus, a declarat vineri şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, citat de DPA și Agerpres.

Serviciul diplomatic al UE a pus deoparte multe din activităţile sale obişnuite, întrucât epicentrul noului focar de coronavirus s-a mutat pe continentul european, pentru a se concentra asupra repatrierii cetăţenilor blocaţi în afara graniţelor UE.

Aproximativ 100.000 de cetăţeni ai UE sunt înregistraţi ca fiind în străinătate, dar numărul lor real este mult mai mare, a declarat vineri Borrell pentru DPA şi alte canale media.

"S-ar putea să fie mai aproape de 300.000" , a spus el, menţionând că 100.000 de turişti europeni se află în prezent doar în Asia de Sud-Est.

Eforturile de repatriere a persoanelor respective sunt afectate grav de restricţiile la călătoriile aeriene în Europa, în cadrul măsurilor vizând limitarea propagării virusului potenţial mortal, a subliniat Borrell, adăugând că zborurile de repatriere finanţate de UE nu pot fi decât o parte a soluţiei.

În acelaşi timp, activitatea diplomatică privind conflictele din Siria şi Libia, precum şi eforturile UE de a menţine pe linia de plutire acordul nuclear cu Iranul au trecut pe un plan secund, a recunoscut Borrell.

"Aceste crize au fost printre priorităţi pe ordinea de zi până acum zece zile", a spus şeful diplomaţiei europene, subliniind că, la ora actuală, cea mai mare parte a timpului "este dedicată eforturilor de coordonare pentru a face faţă contracarării răspândirii pe scară largă a acestui virus".

O reuniune a miniştrilor de externe din UE este prevăzută pentru luni prin videoconferinţă, ceea ce înseamnă că nicio decizie oficială nu poate fi luată deocamdată.

Cu toate acestea, miniştrii vor analiza eforturile destinate rezolvării impasului migrator cu Turcia şi vizând desfăşurarea unei misiuni navale a UE în Mediterana pentru a supraveghea menţinerea embargoului ONU asupra armelor în Libia, a indicat Borrell.

Dar discuţiile se vor concentra pe eforturile de repatriere a cetăţenilor europeni, a subliniat el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108