REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Coronavirus: China raportează 47 de cazuri noi, niciunul în epicentrul iniţial al pandemiei

Coronavirus: China raportează 47 de cazuri noi, niciunul în epicentrul iniţial al pandemiei

Replica API 26 martie 2020 | 00:00 647

China a raportat miercuri patru noi decese provocate de COVID-19 şi 47 de cazuri noi de infectare, potrivit celor mai recente date oferite de Comisia Naţională de Sănătate, citată de DPA și Agerpres.

Niciun caz nou nu a fost înregistrat în epicentrul iniţial al focarului, Hubei, care a ridicat miercuri măsurile stricte de carantină care i-au împiedicat pe locuitori să părăsească provincia timp de peste două luni.

În afara capitalei provinciei, Wuhan, rezidenţii sănătoşi vor avea voie să călătorească de acum în toată ţara. Wuhan va rămâne în izolare până pe 8 aprilie.

Toate cazurile raportate miercuri au fost importate din străinătate, potrivit autorităţilor sanitare chineze.

La Beijing, noile cazuri importate au scăzut în ultimele 24 de ore de la 31 la cinci, după ce în această săptămână s-au introdus măsuri pentru a redirecţiona toate zborurile cu destinaţia Beijing către alte aeroporturi, pentru a permite verificarea şi testarea pasagerilor înainte ca aceştia să poată lua alte curse aeriene care sosesc în capitala chineză.

De când a început să se răspândească în decembrie anul trecut, COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus, a provocat 3.281 de decese în China continentală şi a infectat un număr de 81.218 de persoane, dintre care 73.650 s-au recuperat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108