rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Coronavirus: Numărul de cazuri a crescut din nou la peste 1.200 pe zi în Italia

Italia a înregistrat duminică o nouă creştere a numărului zilnic de infectări cu coronavirus, cazurile ajungând la 1.210, cel mai ridicat bilanţ pentru 24 de ore din ultimele peste trei luni, relatează DPA, citată de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a precizat că bilanţul total al infecţiilor a ajuns la 259.345, iar cel al deceselor, la 35.437, dintre care şapte în ultimele 24 de ore.

Italia a fost prima ţară occidentală lovită de pandemia, însă, după o situaţie sanitară gravă în martie şi aprilie, a raportat timp de mai multe săptămâni date mai bune decât alte state europene.

Numărul zilnic de cazuri a scăzut la un nivel minim de 114 la mijlocul lunii iulie, însă de atunci a continuat să crească, în contextul informaţiilor privind nerespectarea strictă a regulilor de distanţare socială şi de purtare a măştii în cele mai aglomerate locuri de petrecere a vacanţei.

Înmulţirea semnificativă a cazurilor alimentează îngrijorările legate de riscul unor noi măsuri de izolare şi potenţiale probleme pentru programata redeschidere a şcolilor în septembrie.

"Sunt optimist, chiar dacă prudent şi precaut. Serviciul nostru naţional de sănătate este mult mai puternic", a declarat ministrul sănătăţii Roberto Speranza, într-un interviu pentru cotidianul La Stampa.

"Nu se poate compara cu situaţia din februarie-martie, când curba contaminărilor era scăpată de sub control şi nu aveam un sistem pregătit să depisteze şi să izoleze cazurile", a adăugat el.

Regiunile Lazio şi Lombardia, unde se află oraşele Roma şi Milano şi principalele aeroporturi din Italia, au înregistrat duminică mai multe cazuri noi decât celelalte zone.

Aproximativ 60% dintre noile infecţtări din cele două regiuni sunt aşa-numitele cazuri importate şi sunt legate de persoane aflate în concendiu şi persoane revenite din călătorii în străinătate sau din alte părţi din Italia.

Multe cazuri sunt legate de Sardinia, un focar recent de coronavirus.

duminică, 23 august 2020886
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Ultima oră
19 apr 00:07Ultima orăPapa Francisc şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la 'intensificarea activităţilor militare' din Ucraina

Papa Francisc şi-a exprimat duminică îngrijorarea în legătură cu "intensificarea activităţilor militare" în...131

18 apr 00:00Ultima orăVasile Dîncu: Vlad Voiculescu joacă rolul pe care l-a jucat Traian Băsescu în guvernarea CDR168
18 apr 23:57Ultima orăSimona Halep, direct în turul doi la Stuttgart268
18 apr 00:00Ultima orăConcedieri în masă la CFR Marfă: 1.400 de oameni ar putea pleca

Conducerea CFR Marfă discută ia în calcul disponibilizarea a 1.400 – 1.500 de angajați, adică o unei treimi din...278

18 apr 00:00Ultima orăSe pregătește un vaccin anti-cancer pe baza tehnologiei ARN: va fi pe piață în câțiva ani465
18 apr 20:50Ultima orăDoi polițiști REȚINUȚI în cazul bărbatului mort din Pitești, după intervenția în forță a oamenilor legii392
18 apr 20:21Ultima orăDobre: Am decis să mut lupta pe alt plan

Mircea Dobre a decis să părăsească partidul Pro România și să înființeze filiala UGIR Constanța. Uniunea...781

18 apr 00:00Ultima orăOMS, avertisment sumbru privind 'super-bacteriile': ar putea ucide milioane de oameni până în 2050470
18 apr 17:48Ultima orăLegist: Bărbatul din Piteşti imobilizat cu piciorul pe gât a fost asfixiat. Cauza morţii, violentă348
18 apr 00:00Ultima orăCîțu: Aștept desemnarea ministrului Sănătății de la USR-PLUS

Premierul Florin Cîțu a afirmat că așteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătății, punctând că...268

18 apr 00:00Ultima orăAtenție, șoferi! Trafic intens pe A2430
18 apr 00:00Ultima orăMedicul Monica Pop laudă metoda prin care Cătălin Botezatu s-a vindecat de COVID-19: „Foarte bine a făcut”1273
Vremea
7.9°7.6° - 7.9° luni, 19 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 3.09 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 apr 22:38SportSimona Halep direct în turul doi la Stuttgart. O veste bună și una rea pentru româncă

Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, va juca direct în turul doi la turneul de la Stuttgart, iar vestea proastă...119

19 apr 00:00SportCupa României la spadă a fost câștigată de Bianca Benea (CSM Oradea)

Bianca Benea (CSM Oradea) a câştigat Cupa României la spadă, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din...101

19 apr 00:00SportAtac ironic al echipei lui Ianis dupa victoria cu Celtic din Cupa: "Cea mai buna echipa din tara!" Ce au postat

Dupa victoria categorica din campionat, Rangers a eliminat-o pe rivala Celtic si din Cupa Scotiei. Echipa lui Gerrard...117

19 apr 22:29SportAlertă pentru starurile lui Clinceni! Poenaru, furios la finalul meciului cu CFR Cluj: "Nu accept! Daca nu joacă, iau măsuri și văd ei!"

Ilie Poenaru a declarat ca echipa sa tinteste la locul 4. Acest lucrul s-a vazut si in declaratia sa dupa esecul cu CFR...111

Local
19 apr 23:55LocalÎnghesuială mare la hainele second-hand, în plină pandemie COVID

Zeci de persoane au ignorat complet regulile de distanţare şi s-au înghesuit în faţa unui magazin second hand de...1072

19 apr 23:56LocalCOVID-19: 67 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanța, 2265 la nivelul țării

Pe teritoriul României, până duminică, 18 aprilie, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul...705

19 apr 23:56LocalPiața Grivița, închisă pentru igienizare

368

19 apr 23:56Local41 de migranți descoperiți de polițiștii de frontieră la graniță

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș și Nădlac au descoperit 41 de cetățeni...318

19 apr 23:57LocalACCIDENT RUTIER cu o VICTIMĂ, la ieșire din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 18 aprilie, la ieșire din constanța...751

19 apr 23:57LocalO mașină s-a făcut SCRUM! Focul ar fi fost pus INTENȚIONAT

661

Politică
19 apr 21:52PoliticăDirector DSP, mesaj pentru Vlad Voiculescu: Îi doresc odihnă plăcută!

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru...655

19 apr 21:31PoliticăUtilizarea plasmei convalescente contra COVID-19 a redus cu 40% numărul internărilor în spital, în SUA

În timp ce la noi în țară locurile de la ATI sunt complet ocupate și sunt tot mai mulți pacienți internați în...245

19 apr 19:19PoliticăFlorin Cîțu a solicitat explicații de la STS, după acuzațiile lui Vlad Voiculescu

501

19 apr 19:23PoliticăVlad Voiculescu: Am primit mai multe amenințări cu moartea

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-un interviu acordat actorului Marius Manole în...435

19 apr 19:20PoliticăVlad Voiculescu, acuzații FĂRĂ PRECEDENT: Nicușor Dan și PNL nu și-au ținut cuvântul

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a vorbit, duminică, despre candidatura la funcţia de viceprimar al...454

19 apr 19:21PoliticăPreședintele Senatului: Nu mai avem încredere în premierul Florin Cîțu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că în USR PLUS nu există disensiuni, iar Ministerul Sănătăţii...577

19 apr 19:16PoliticăALDE își alege noua conducere a partidului: Călin Popescu Tăriceanu nu mai candidează

ALDE, partidul condus până anul trecut de Călin Popescu Tăriceanu, își alege sâmbătă, 17 aprilie a.c., noua...480

19 apr 19:16PoliticăMinistrul Educației: După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că școala online nu a fost eficientă pentru că profesorii nu au...512

19 apr 19:14PoliticăCristian Tudor Popescu: Mă înfioară cei de la USR-PLUS. Mestecă talaș de partid fără să clipească

644

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2821

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2915

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3916

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3912

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7331

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8253

Monden
19 apr 19:22MondenRegina Elisabeta a II-a, scrisoare de adio lăsată pe sicriul soțului ei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a lăsat o scrisoare emoționantă pe sicriul soțului ei, Prințului Philip....526

19 apr 19:20MondenAmanta lui Ciprian Marica, transformare totală

Transformarea incredibilă a amantei lui Ciprian Marica! Cum arată acum celebra roșcată cu care a fost prins...2445

19 apr 19:17MondenŢiriac: „Dacă ai puţină minte în cap, nu ai cum să nu te vaccinezi anti-COVID. Eu am vrut să-l fac pe cel rusesc“

991

19 apr 19:17MondenImagini de la funeraliile Prinţului Philip. VIDEO

Au apărut primele imagini de la înmormântarea Prinţului Philip. La ceremonie vor participa membrii familiei regale,...564

19 apr 19:18MondenLovitură pentru Mirela Vaida! A fost clasată acuzaţia de tentativă de omor din dosar. „Mă simt în pericol“

O nouă lovitură pentru Mirela Vaida, în dosarul deschis după ce a fost atacată cu bolovani chiar în timpul...623

19 apr 19:19MondenGina Pistol și Smiley, ceartă aprinsă după publicarea unei poze în care prezentatoarea apare topless

1960

Mapamond
19 apr 00:00MapamondRusia îl expulzează pe consulul Ucrainei de la Sankt Petersburg, pentru obţinerea unor informaţii clasificate

Rusia a decis sâmbătă expulzarea unui diplomat ucrainean aflat la post la Sankt Petersburg, a anunţat Ministerul de...103

19 apr 00:00MapamondMigranţi: Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, trimis în judecată

Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, a fost trimis în...100

19 apr 00:00MapamondMinistrul apărării german: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei

99

19 apr 21:32MapamondRusia trimite nave de război pentru manevre în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor din estul Ucrainei

Pe fondul tensiunilor reînnoite din estul Ucrainei, Rusia a trimis 15 nave de război în Marea Neagră pentru manevre,...376

19 apr 21:33MapamondJohnson & Johnson crede că și alte vaccinuri provoacă cheaguri de sânge

Compania americană Johnson & Johnson a cerut producătorilor rivali de vaccinuri anti-COVID-19 să i se alăture în...503

19 apr 21:34MapamondCoronavirus: EMA va anunţa marţi recomandările sale în privinţa vaccinului Johnson&Johnson

488

Sănătate
19 apr 00:00SănătateSindromul impostorului - ce este și cum știi dacă îl ai?

Sindromul impostorului afectează, potrivit cercetătorilor, mai bine de 70% din populația adultă. Află în cele ce...89

19 apr 00:00SănătateSmochine - 5 beneficii pentru organism

Smochinele și frunzele de smochin sunt pline de substanțe nutritive care oferă o varietate de beneficii potențiale...100

19 apr 00:00SănătateMituri și adevăruri despre alimentele congelate

95

19 apr 00:00SănătateScăderea temperaturii corporale ar putea ajuta creierul în caz producerii unui stop cardio-respirator

Scăderea temperaturii corporale ar putea reduce riscul de leziuni cerebrale în cazul pacienților comatoși care au...105

19 apr 00:00SănătateRezistența la antibiotice se dezvoltă mai repede decât se credea

Bacteriile patogene dezvoltă rezistență la antibiotice mult mai repede decât se aștepta comunitatea științifică....96

19 apr 00:00SănătateTeamă de întuneric, la copii și la adulți. Ce este de făcut și când apelezi la un specialist

Frică de întuneric este o fobie întâlnită atât la copii, cât și la adulți. În cazul micuților, fie că vorbim...99

19 apr 01:41SănătateStudiu: Prăjelile cresc riscul de boli cardiovasculare

Consumul de alimente prăjite este legat de un risc crescut de boli cardiace majore și accident vascular cerebral,...94

19 apr 00:00SănătateCel mai bun regim alimentar pentru cei cu anemie

Anemia are loc atunci când corpul tău nu are suficiente eritrocite (globule roșii în sânge). Afecțiunea este, în...88

19 apr 01:38SănătateHelicobacter Pylori - Cauze, simptome și tratament

104

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT