REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Coronavirus: Turcia - 11 persoane care au organizat o petrecere au fost arestate

Coronavirus: Turcia - 11 persoane care au organizat o petrecere au fost arestate

Replica API 30 martie 2020 | 00:00 769

Poliţiştii din Turcia au arestat luni mai multe persoane, inclusiv unele deghizate în medici, care au transformat o vilă privată într-un club de noapte şi au organizat o petrecere, în pofida riscurilor de răspândire a noului coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit agenţiei de presă DHA, 11 persoane bănuite că au organizat sau au luat parte la acea petrecere, care a avut loc sâmbătă seară în Istanbul, au fost arestate şi chestionate.

Patru dintre ele, inclusiv proprietarul vilei, au fost predate Parchetului local, iar celelalte au fost eliberate, potrivit DHA.

O anchetă pentru "comportament contrar măsurilor luate pentru limitarea maladiilor infecţioase" a fost deschisă, a confirmat Guvernoratul din Istanbul într-un comunicat.

Potrivit informaţiilor obţinute de anchetatori, aproximativ 80 de persoane au participat la acea petrecere, unde s-a consumat şi alcool.

Cluburile de noapte şi barurile au fost închise în Turcia în cadrul măsurilor adoptate cu scopul de a limita pandemia de COVID-19.

O tânără care a fost prezentă la petrecerea de sâmbătă seară a filmat evenimentul şi a distribuit pe reţelele de socializare anumite scene, care au stârnit indignare în rândul opiniei publice.

În anumite imagini pot fi văzuţi petrecăreţi deghizaţi în medici de la serviciile de urgenţe, care dansau pe ritmurile unor piese electro.

Unul dintre organizatorii prezumtivi ai petrecerii a spus că resimte "un profund sentiment de vinovăţie", adăugând că în acele momente consumase cantităţi mari de alcool, potrivit unor fragmente extrase din timpul audierii sale şi publicate de DHA.

"La început, voiam să facem un grătar. Am trimis mesaje unor cunoştinţe (...) Oamenii au venit şi alcoolul a început să curgă. Am pus nişte muzică şi oamenii au dansat până la ora 04:00", a declarat el.

Deşi izolarea la domiciliu nu este obligatorie decât pentru vârstnici şi persoanele care suferă de boli cronice, autorităţile turce au cerut rezidenţilor să evite pe cât posibil adunările publice şi să rămână în casele.

Turcia a raportat peste 9.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, din care 131 de decese, conform celui mai recent bilanţ oficial, publicat duminică. A

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo! Asa trebuie facut daca vrei sa ai disciplina in populatie
1
0
erau si edute?
0
0
sifoane, i-a turnat cineva.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108