REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Criminalul de la Onești a ieșit din stare CRITICĂ: medicii au scos NOUĂ gloanțe din el

Criminalul de la Onești a ieșit din stare CRITICĂ: medicii au scos NOUĂ gloanțe din el

Replica API 3 martie 2021 | 00:00 1874

Gheorghe Moroșan, bărbatul care a sechestrat și apoi a ucis cei doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat, a depășit faza critică, după ce a fost împușcat de polițiști. El a fost operat, i s-au scos 9 gloanțe, iar miercuri a fost detubat și este conștient.

Managerul Spitalului din Onești, Gelu Nicolcea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urmă cu puțin timp bărbatul care a fost împușcat de polițiști după ce a sechestrat și ucis cei doi muncitori, a fost detubat. În cel mult două zile, medicii speră că Gheorghe Moroșan va putea fi audiat.

„Am vorbit cu șeful secției de Chirurgie, mi-a spus că pacientul a fost detubat și este pe Terapie Intensivă, este sub supraveghere medicală. Starea lui nu este dintre cele mai bune pentru că, după operație, dar speră ca într-o zi – două starea de sănătate să îi permită să fie audiat”, a spus managerul Spitalului Municipal Onești.

Medicii au scos din corpul lui Moroșan 9 gloanțe, din care 2 letale și 7 de cauciuc.

Gheorghe Moroșan este păzit, în prezent, de patru polițiști. Doi dintre ei stau în salonul ATI, cu pacientul, iar alți doi, la ușă, în exterior.

Întrebat dacă pacientul va fi transferat la un spital penitenciar, managerul Spitalului Municipal Onești a spus că deocamdată nu se pune problema transferului, pentru că are nevoie, în continuare, de terapie intensivă.

„După ce va fi stabilizat și trecut pe secția de Chirurgie, atunci se va lua legătura cu organele de urmărire penală pentru a se stabili modalitatea de continuare a tratamentului”, a mai spus Nicolcea.

După ce a fost detubat, Gheorghe Moroșan este conștient, vorbește, dar este ușor confuz.

Medicii nu au vorbit cu el despre ceea ce s-a întâmplat în apartamentul unde a produs crimele.

„Discuții de acest fel nu au loc între medici și pacient. El este tratat ca un pacient”, a mai spus Nicolcea.

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei murind pe loc și altul la spitalul din Onești.

Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

Soția lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori în Onești, a fost arestată pentru 30 de zile, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un Porc batran , direct injectie letala se poate rezolva ...
0
0
Ce de comentaci... Ce frumos este cand stai si te uiti la filme americanesti.. Ai imaginatie..
0
0
Criminal la fel ca aia !
0
1
Ia scos gloantele din pula
1
2
Nu stiam ca asta e robocop
0
0
Legislatia romana privind uzul de arma difera de cea americana.Nu poti trage cu pusca semiautomata cu luneta cand sunt nevinovati in preajma recte ostatecii.Daca-l impuscau prima data urla presa ca a fost ucis un batranel,pensionar,fara aparare...Oricum politia iesea prost.
4
0
au tras in el de frica.Prost pregatiti niste grasani care viseaza toata tura la mancare gratis. 9 gloante intr-un om este expresia neputintei politiei romane plina de impostori.
10
1
in poligon la trageri !!! Situatia era rezolvata daca era un militian american.
9
1
Cine-i ma securistul asta imputit de l-au lasat sa omoare doi oameni si pe urma au tras cu gloante de cauciuc in el? Pe ala care omorat un politist l-ati sinucis in parnaie cu cearceaful, p-asta ca a omorat doi oameni muncitori l-ati mangaiat cu bilute de cauciuc in loc sa-l executati inainte sa omoare. Mortii mamii voastre de canalii!
8
1
Sa moara in pirnaie jegosul!are si casa,si masa.la munca silnica,25 ani de pirnaie! Ba,cind vrea sa va lege unul,bagati-i degetul in ochi,scoateti-i ochiul.Asta o sa-i dea de gindit!
10
1
pai daca se uita si a actionat el ca in filme '' ar fi trebuit sa cada la fel ca in filme ,in urma actiunii. da care actiune???? cata risipa. dar nefiind ca in filme si ai nostri nu se intanlesc o data pe saptamana cu asa ceva, de aici rezultatul negativ. bine ca nu au adus cu ei in actiune si un popa.
6
1
Politistii au intervenit de rahat conform legilor de rahat fiind complici la Crima cu premeditare ! Un lunetist il scotea din circulatie imediat natarailor!!
11
4

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108