REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Crucea Roşie şi-a deschis un punct de prim ajutor la Viişoara

Crucea Roşie şi-a deschis un punct de prim ajutor la Viişoara

Replica API 24 februarie 2014 | 00:00 204

Sprijin

Sprijin

Crucea Roşie Constanţa şi Asociaţia de Sprijinire a Copiilor Nevoiaşi Viişoara au înfiinţat primul punct de prim ajutor din localitatea Viişoara. "Am vrut să venim în ajutorul locuitorilor din Viişoara şi să îi învăţăm să acorde primul ajutor, ca să producă astfel ceva, să- i stimulăm să meargă mai departe", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Carmen Lungu, director filialei Crucea Roşie. Punctul de prin ajutor de la Viişoara se va autofinanţa, prin fonduri strânse de la voluntari: aceştia vor confecţiona obiecte handmade pe care le vor comercializa ulterior în cadrul unui târg. Cei mai buni 10 voluntari, copii şi părinţi, din toţi cei 50 "şcoliţi" până acum, vor face parte din echipa Crucea Roşie de la Viişoara. Înfiinţarea punctului de prim ajutor a fost posibilă în urma câştigării unui premiu de 10.000 de lei de la Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Socio-Economică Catalactica.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108