REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cum comentează Petre Preda intenţia Ministerului Sănătăţii de a majora alocaţia de hrană pentru bolnavi

Cum comentează Petre Preda intenţia Ministerului Sănătăţii de a majora alocaţia de hrană pentru bolnavi

Replica API 10 iulie 2012 | 00:00 321

Patronul Arimex Comexim furnizează hrana pentru pacienţii din Judeţean şi Infecţioase

Patronul Arimex Comexim furnizează hrana pentru pacienţii din Judeţean şi Infecţioase

Urmare a demersurilor făcute în 2011 de către administratorul firmei Arimex Comexim 2000, Petre Preda, furnizorul de hrană pentru pacienţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi Spitalul de Boli Infecţioase, Ministerul Sănătăţii a decis să modifice valoarea alocaţiilor de hrană pentru bolnavii din spitale. În schimb, Petre Preda este sceptic, acesta declarând că s-a săturat doar de intenţii, aşteptând şi faptele.

Ministerul Sănătăţii intenţionează să schimbe valoarea alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, începând cu luna august a acestui an. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice au fost postate pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, însă Petre Preda, administratorul Arimex Comexim 2000, este destul de sceptic declarând că de intenţii s-a săturat iar până nu vede negru pe alb nu se poate bucura. "Sunt destul de sceptic, nu sunt omul care spune hop înainte de a sări şanţul. Ministerul şi-a exprimat doar intenţia, până nu văd negru pe alb, nu mă pot bucura. Până la proba contrarie rămân la concluzia mea: pacientul nu este băgat în seamă, oamenii mor pe capete. Intenţii sunt multe, şi eu am intenţia de a pleca în concediu şi nu mai reuşesc de 3 ani", a declarat, pentru "Replica", Petre Preda, managerul Arimex Comexim 2000. Acesta a menţionat că Proiecte în acest au mai fost înaintate şi au rămas în aer. "Acum câţiva ani, o doamnă senator sau deputat, din Brăila, a mai înaintat un astfel de prouect, dumneai a avut intenţii bune însă nu s-a văzut nici un rezultat. Totul a rămas în aer. Aştept până în august să văd ce se întâmplă", a mai spus Preda. Menţionăm că baremul privind alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice nu a mai fost modificat din anul 2008, nivelul acestuia situându-se, în prezent, între 7,0 lei şi 13,0 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi, şi între 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni. Având în vedere evoluţia preţurilor la mărfurile alimentare în perioada mai 2008 - februarie 2012, precum şi elementele specifice alimentaţiei în cazul anumitor boli, era necesară actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană. Propunerile privind nivelul alocaţiilor de hrană sunt între 9,5 lei şi 17,0 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi şi 2,5 lei şi 16,0 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni. Această creştere se încadrează în bugetele de venituri şi cheltuieli pentru unităţile sanitare. Autorităţile locale care deţin management spitalicesc, prin hotărâri de consiliu, pot creşte baremul stabilit prin hotărârea de guvern, dar vor suporta majorările din bugetele proprii. Şi persoanele fizice beneficiare pot solicita majorarea acestor baremuri, dar vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.

Alexandra VASILE, Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108