REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cum reziliezi un contract de internet şi, după doi ani, intri în ghearele recuperatorilor

Cum reziliezi un contract de internet şi, după doi ani, intri în ghearele recuperatorilor

Replica API 7 martie 2014 | 00:00 386

Clientul nostru, "fraierul" nostru

Clientul nostru, "fraierul" nostru

Situaţie incredibilă la Năvodari, unde o femeie a ajuns în pragul disperării din cauza unui furnizor de internet. Diana Barbu a încheiat un contract de furnizare internet cu SC Canal S. Contractul nr. 31385 a fost semnat la sediul din Năvodari al Canal S, la data de 26 iunie 2012. La scurt timp, o problemă personală, cauzată de un divorţ şi cu un copil mic în întreţinere, Barbu a ajuns într-o situaţie dificilă. Cu un venit de doar 700 de lei, a ajuns în imposibilitatea de a-şi asigura cheltuielile curente şi a început să "taie în carne vie" în ceea ce priveşte serviciile. Printre restricţiile de buget s-a regăsit şi contractul de internet. Astfel, Barbu s-a deplasat la sediul Canal S, unde a dorit să rezilieze respectivul contract.

Ceea ce a urmat, sfidează orice regulă comercială: "Am încheiat cu ei un contract, în 2012, la o adresă unde locuiam cu chirie. Între timp, am rămas gravidă şi tatăl copilului ne-a abandonat. Eu, cu un salariu de 700 de lei, nu m-am mai putut descurca şi a trebuit să tai tot "în carne", inclusiv internetul. Astfel, m-am dus şi am depus cerere de reziliere. Înainte s-o scriu, doamna de acolo mi-a zis să nu scriu chiar tot pe larg, să scriu mai pe scurt, pentru că ea oricum merge la Constanţa şi duce cererea personal domnului director, care e înţelegător şi rezolvă fără probleme. Mi-au dat şi un număr de înregistrare şi aici e interesant: au pus data contractului, când am încheiat! Deci nu data depunerii cererii şi mi-au zis că aşa trec ele, ca să găsească contractul mai repede. N-am mai pus întrebări, mă rog am avut încredere, eu le aveam şi pe ale mele. În 30 de zile trebuia să primesc un răspuns şi nu a venit deloc. Eu nu am mai dat importanţă. Citind contractul, ei trebuia să îmi trimită şi somaţie de plată, în cazul în care se ajungea la aşa ceva sau notificare, prin care mă dădeau la recuperatori. Sunt destul de multe nereguli", a declarat Barbu, pentru "Replica".

"Distracţia" însă a urmat la un an după ciudata metodă de reziliere. Barbu susţine că, dintr-o dată, au început să curgă facturile, "la pachet" cu penalităţile şi ameninţările de rigoare ale societăţilor apărute "ca ciupercile după ploaie", adică de recuperare. "Exact după un an, m-am trezit cu o factură restantă de peste 600 de lei, plus ultimele trei luni. M-am dus la ei la sediu în Năvodari să văd ce s-a întâmplat. Era o tipă care îşi făcea manichiura şi, pe un ton puţin spus superior, mi-a zis că pe ea nu o interesează. Dacă vreau să plătesc, bine, dacă nu, ea nu stă acolo să vorbească cu "de-alde noi" şi că n-am decât să mă duc la director, la Constanţa, să rezolv problema. Pe vremea aceea, aveam copilul foarte mic, avea 4-5 luni, unde să umblu cu el cai verzi pe pereţi, la Constanţa? Am făcut reclamaţie la OPC, pe 28 decembrie 2013, care nu mi-a răspuns. Pe 5 februarie a.c., m-am trezit cu telefoane de la recuperatori, firma Recollection, din câte am înţeles, doamna Oana Niţă, acum nu ştiu dacă e nume real. Mă sună aproape zilnic şi nu le mai răspund. Sună şi dimineaţa şi seara. Ce răspuns mi-a dat OPC, n-o să vă vină să credeţi. Ei mi-au răspuns şi la prima reclamaţie, în 28 ianuarie a.c., la adresa unde locuiam cu chirie, dar eu le-am dat adresa mea din buletin, unde primesc corespondenţa. Nu am intrat astfel în posesia primului răspuns. Astăzi (luni -n.r.), am mai trimis o sesizare la Canal S, prin care anunţam că vreau să vorbesc cu domnul director. Le-am mai trimis cereri pentru audienţă şi ei n-au nici o treabă, nu discută cu mine. Eu aş vrea să discut cu domnul director, poate la dânsul nu a ajuns nimic. OK, ei zic că am de plătit, de acord, dar măcar să mă anunţe, să spună că nu sunt de acord cu motivul rezilierii. Una era să dau 58 de lei pe lună şi alta e acum, cu penalităţi, mi-a zis cea de la recuperări o sumă pe care nu am cum s-o strâng, nici nu am ce să vând, de unde să o dau?", a menţionat Barbu. Dacă ne raportăm la suma stipulată iniţial în contract şi sumele solicitate acum de recuperatori, cifrele sunt colosale. Barbu are, în prezent, o datorie de peste 2.500 de lei, pentru servicii pe care nu le-a utilizat, dintr-un contract, practic, inexistent. O situaţie despre cum poţi semna şi rezilia un contract în aceeaşi zi, poate fi posibilă doar în România. Şi tot în România, un număr de înregistrare nu ajută la nimic, după cum susţine Barbu.

"Pentru Canal S, suma de plată este vreo 870 şi ceva de lei, dar la recuperatori am penalităţi de peste 1.700 de lei. În baza a nu ştiu ce, i-am întrebat unde este sediul firmei şi mi-au închis telefonul. Pare intenţionată chestia, calea amiabilă la ei (Canal S -n.r.) nu a existat. Mă rog, de la OPC am pe e-mail răspunsul pentru a doua reclamaţie, prin care zic că cererea de reziliere a contractului a fost înregistrată în 26.06.2012, păi aceea este data încheierii contractului! Nu e clar că nu aveam cum să le depun pe amândouă în aceeaşi zi? E logic că nu aveam cum să depun cererea de reziliere în aceeaşi zi în care am semnat contractul. Din start a fost o neregulă, apoi că a uitat fătuca aceea să ducă cererea, nu mai e problema mea", a concluzionat Barbu, pentru "Replica".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108