REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Cum s-a ajuns ca, în plin război, scutul de la Deveselu să devină vulnerabil

Cum s-a ajuns ca, în plin război, scutul de la Deveselu să devină vulnerabil

Victor ROTARU 1 octombrie 2022 | 00:00 941

În comuna Cârcea este amplasat un radar care apără scutul de la Deveselu de atacurile aeriene de joasă înălțime. Primarul din comună a zis că ”merge și așa” și a vândut terenul către cei de la LIDL, fără a cere avizul Ministerului Apărării. Acum, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, vine cu explicații și arată că armata este victimă în acest caz și a făcut toate demersurile legale pentru a asigura funcționarea radarului. În afara demersurilor legale, Ministerul Apărării a găsit soluția tehnică de a supraînălța structura radarului, în așa fel încât să nu fie afectat de către depozitul LIDL.

”Cu privire la situația sistemului radar instalat la UM 01803L Cârcea, jud. Dolj, care a fost intens mediatizată în ultimele zile, doresc sa aduc în atenție câteva precizări, în completarea informațiilor tehnice transmise de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale https://bit.ly/3RhSn5G

Doresc să fiu foarte clar: în cazul de la Cârcea, nu există nicio îndoială, armata, parte vătămată în această situație, a acționat nu doar în litera, ci și în spiritul legii.

Pus în situația în care construcția autorizată ilegal de autoritățile locale avea potențialul clar de a afecta funcționarea radarului unității militare de la Cârcea, Ministerul Apărării Naționale a demarat toate procedurile permise de lege pentru stoparea lucrărilor și anularea autorizației de construcție. A acționat în litera legii.

În paralel, Ministerul Apărării Naționale a căutat, cu bună credință, de data aceasta în spiritul legii, o soluție tehnică ce ar fi permis rezolvarea nu doar a acestei situații, ci și a altora, pe viitor: supraînălțarea antenei ar fi permis autorizarea oricărui alt proiect similar, ceea ce ar fi fost un avantaj evident pentru comunitatea locală.

Și asta nu pentru samsarii de terenuri, ci pentru proiecte care au ca scop dezvoltarea locală ori punerea în valoare a potențialului local. Pentru că Ministerul Apărării Naționale înțelege pe deplin importanța proiectelor ca investiții care generează dezvoltarea comunităților locale și prosperitatea românilor și nu poate să obstrucționeze astfel de proiecte.

Cu alte cuvinte, ar fi fost înlăturate barierele care, în prezent, fac imposibilă autorizarea nu doar a construcției care face obiectul situației de față, ci a oricăror altora similare.

Această soluție nu a fost "inventată" pentru a face pe plac unui investitor și nu ar fi însemnat împachetarea aparaturii și mutarea în altă parte (așa cum se insinuează în presă și cum declară, în absolută necunoștință de cauză, diverși politicieni).

Această soluție nu ar fi fost una românească de tipul "las' că merge și așa".

NU! Soluția tehnică de supraînălțare a antenei, pe cheltuiala investitorului, a fost găsită împreună cu producătorul sistemului radar, cel care a validat-o drept realizabilă, evident, cu respectarea unor caracteristici constructive. Instanța a invalidat această soluție.

Ministerul Apărării Naționale va respecta această decizie, procesul va merge mai departe și vom vedea care va fi rezultatul final al întregului demers.

Evoluția în spațiul public a acestui caz, este, din păcate, simptomatică pentru modul în care se fabrică la noi scandalurile. Cu orice preț, chiar și cu sacrificarea adevărului. O afacere imobiliară de pe plan local, dubioasă și cu multe semne de întrebare care trebuie lămurite de justiție, a fost transformată într-un scandal național, în care a fost târâtă Armata României.

Dar pentru că a fost nevoie de aruncarea unor anateme, în disprețul profund al adevărului, opinia publică a fost îndemnată să creadă că Armata s-a predat în fața unor interese economice străine, punând în pericol însăși siguranța națională, în condițiile complicatului context de securitate pe care îl avem în regiune.

Ca om politic, pot să înțeleg că uneori atacurile mai scapă și sub centură, dar vă îndemn să fim responsabili și să lăsăm armata în afara jocurilor politice.”, scrie Vasile Dîncu, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108