REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° ConstanÈ›a Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° ConstanÈ›a Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Cum s-a petrecut accidentul care a băgat mai mulţi jandarmi în spital şi cine este vinovatul

Cum s-a petrecut accidentul care a băgat mai mulţi jandarmi în spital şi cine este vinovatul

Replica API 14 mai 2014 | 00:00 405

Şoferul autocarului MAI, internat la Terapie Intensivă

Şoferul autocarului MAI, internat la Terapie Intensivă

Jandarmii răniţi luni, 12 mai, în localitatea Valu lui Traian sunt în afara oricărui pericol. Din cele zece persoane prezentate la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, numai cinci au fost internate. "Sunt toţi bine. Se vor vindeca încet, încet. Nu are nici unul viaţa ameninţată", a declarat, pentru "Re-plica", dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Judeţean. Însă, de menţionat că şoferul autocarului aparţinând Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este internat în Terapie Intensivă.

"Sunt cinci persoane internate, din cele zece care s-au prezentat la noi, respectiv 8 din autocar şi două din celălalt autoturism implicat în accident. Şoferul din microbuz, a fost internat în Terapie Intensivă. Şoferul a ajuns la noi cu traumatism abdominal, dar nu necesită intervenţie chirurgicală, cu evoluţie favorabilă. Unul dintre ei (colonelul Marian Axente -n.r.) este în Secţia de Chirurgie Plastică. A avut o plagă şi a necesitat reimplantarea tegumentului la nivelul gambei drepte. Mai este o doamnă înternată în Neurochirurgie, cu o plagă la nivelul scalpului, dar nu pune probleme. Mai este un domn cu o fractură de piramidă nazală", a declarat ieri dr. Cătălin Grasa, directorul de Cercetare al Spitalului Judeţean. Reamintim faptul că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme şi un autocar aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). O bubuitură puternică a scos oamenii din case. Un autobuz a intrat în curtea unui localnic, după care s-a oprit în peretele unei case de pariuri. La scurt timp s-a stabilit că autobuzul aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi făcea naveta cu personalul Unităţii Speciale 72 Jandarmi Protecţie Instituţională Cernavodă. Totul s-a petrecut în data de 12.05.2014, în jurul orelor 16.50, când Georgian Pătraşcu, a condus autoturismul marca Mitsubishi pe DN 3, dinspre localitatea Murfatlar către municipiul Constanţa, în banda numărul unu şi ajungând în dreptul intersecţiei cu strada Împărat Traian, a efectuat manevră de întoarcere, moment în care a fost acroşat de autobuzul marca Mercedes Benz, condus de Traian Munteanu, care circula pe aceeaşi direcţie, în banda numărul doi. În urma impactului, conducătorul autobuzului a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturism marca Renault, condus de Erchean Abdulamit care circula pe DN 3 în localitatea Valul lui Traian , dinspre municipiul Constanţa către localitatea Murfatlar, în banda numărul 2, iar din impact autobuzul a fost proiectat în gardul imobilelor cu numerele 68 şi 70. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto-Pătraşcu Georgian şi Munteanu Traian şi a pasagerilor în autobuz- Argeşeanu Mihaela, Tîncaba Alina, Axente Marian, Teodorescu Cristian-Constantin, Berechet Gigi Mădălin, Georgescu Paul Mircea. Potrivit cadrelor medicale, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au mai ajuns şi alte persoane implicate în nefericitul eveniment.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108