REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° ConstanÈ›a Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° ConstanÈ›a Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cum se fură la Oil Terminal: angajaţii pregătesc cu grijă instalaţiile improvizate, iar cărăuşul are canistre de "protocol"

Cum se fură la Oil Terminal: angajaţii pregătesc cu grijă instalaţiile improvizate, iar cărăuşul are canistre de "protocol"

Replica API 11 septembrie 2012 | 00:00 786

Microbuz ÅŸcolar ÅŸi un BMW cu numere de Bulgaria, la locul furtului

Microbuz ÅŸcolar ÅŸi un BMW cu numere de Bulgaria, la locul furtului

Hoţii prinşi în noaptea de 8 spre 9 septembrie în timp ce "înţepau" o conductă Oil Terminal din Portul Constanţa veniseră la furat cu microbuzul şcolii private Spectrum. Nelu Şeitan, ialomiţeanul de 26 de ani prins în flagrant, apucase să încarce circa 1 tonă de motorină, dar microbuzul şcolar era special modificat să poată încărca, în mai multe recipiente, 5 tone. Alături de microbuzul şcolar venit la furat se afla şi un BMW înmatriculat în Bulgaria, cu rezervorul modificat, în care s-au mai găsit 160 de litri de motorină, proaspăt încărcată. Poliţiştii caută acum complicii celui prins la furat, furtunul cu o lungime de 80 de metri, racordat la conducta din curtea Oil Terminal şi scos, printr-o gaură în gard, numai cât să alimenteze recipientele din microbuz, neputând fi instalat decât de angajaţi ai companiei. De altfel, potrivit informaţiilor noastre, confirmate de mai multe persoane din cadrul companiei constănţene, în timp ce ialomiţeanul prins de poliţie făcea "plinul" cu 5 tone de motorină, de cealalaltă parte a gardului, "la pompa" Oil Terminal, stăteau Adrian Hinţ şi Adrian Horaţiu Bachmaţchi. Ultimul este nimeni altul decât fratele vitreg al directoarei economice din cadrul Oil Terminal, Adriana Frangu.

Totuşi, oamenii mai spun că între cei doi fraţi n-ar exista o relaţie tocmai amiabilă, oricum fiind greu de crezut că un director la o societate de calibrul Oil Terminal ar da tunul vieţii cu un furtun care umple câteva canistre, orice manager având la îndemână, teoretic, modalităţi mult mai subtile şi mai eficiente de a face nişte bani în plus. Lucrătorii Poliţiei Port ne-au precizat că tânărul arestat nu are cazier şi nu le este o figură cunoscută, cele mai importante personaje din această poveste şi a tuturor cazurilor de furt de combustibili de la Oil Terminal fiind angajaţii companiei specializaţi în aşa ceva, care ştiu exact când, unde şi cum trebuie pornită o instalaţie improvizată, precum cele două găsite de poliţişti, pentru ca furtul să decurgă fără probleme. Mai mult, în apropierea locului în care s-a realizat flagrantul a mai fost descoperită şi o a doua instalaţie artizanală, în interiorul depozitului 3 al Oil Terminal, proaspăt montată şi pregătită pentru a fi folosită, după cum ne-au declarat oamenii legii. De asemenea, poliţiştii ne-au explicat şi de ce maşina avea zeci de canistre a câte 30 de litri, în loc de recipiente mai mari, care ar fi permis o încărcare mai rapidă şi, logic, mai puţine riscuri. Motivul e simplu: "Omul trebuie să dea ăluia care-l lasă să intre, celui care-l lasă să iasă din port, mai e altul de la Oil, căruia i se dă partea, îl mai opreşte vreunul pe stradă...". Pe de altă parte, există şi o adevărată ştiinţă despre cât trebuie să furi: nu se folosesc decât furtunuri cu un anumit diametru, pentru ca motorina extrasă în acel moment din conductă, deschisă de un angajat care ştie exact când să vină, după ce şi-a anunţat complicele cărăuş, să nu declanşeze senzorii de presiune de pe reţea. Câteva tone de motorină picurate, în decurs de 2-3 ore, sunt imposibil de detectat. Oricum, la marja de eroare asumată a companiei în privinţa pierderilor de motorină din conducte, de câteva zeci de mii de tone, ajută şi mai mult reţelele hoţilor.

Hoţul a venit la furat cu fostul microbuz al Şcolii Spectrum

Deocamdată, poliţiştii sunt pe urmele complicilor de la Oil Terminal care au reuşit să se facă nevăzuţi. De asemenea, pe baza înregistrărilor camerelor de supraveghere video de la porţile de acces în port (cea mai apropiată era Poarta 6), se vor obţine informaţii şi despre cine se afla la volanul BMW-ului mustind de motorină şi abandonat. Revenind la microbuzul inscripţionat cu însemnele şcolii private Scriptum, oficialii aceştia ne-au trimis cu promptitudine informaţiile solicitate. "Microbuzul şi oamenii implicaţi în furtul de combustibil din conducta Oil Terminal din Portul Constanţa nu au legătură cu şi nu aparţin Şcolii Spectrum Constanţa. Asigurarea transportului elevilor este un serviciu externalizat, Şcoala Spectrum apelând în fiecare an la o companie de profil. Microbuzul având inscripţionată sigla Spectrum aparţine unei firme de transporturi, respectiv SC Leo Star SRL, şi a fost folosit, într-adevăr, pentru transportul elevilor de la Şcoala Spectrum, pe perioada contractuală 14.09.2009- 15.06.2010. Contractul încheiat pe o perioadă de 10 luni nu a fost prelungit, iar prestatorul avea obligaţia de a înlătura logo-ul Şcolii Spectrum de pe autovehicul. În consecinţă, Şcoala Spectrum nu este implicată şi nu-şi asumă nici o răspundere pentru incidentul din Portul Constanţa", se arată într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei "Replica", sub semnătura directorului Şcolii Gimnaziale Spectrum, Ismail Olan Gur. Pe baza informaţiilor astfel obţinute de la Şcoala Spectrum, am încercat, evident, să luăm legătura şi cu cei de la firma de transport Leo Star. Unicul asociat şi administrator, Ghiulserean Petrof nu a fost de găsit pe nici unul din cele trei numere de telefon ale sale. Cât despre firmă, se poate constata că este una cât se poate de modestă: are doar 4 angajaţi, o cifră de afaceri de doar 73.280 lei în 2011 şi pierderi de 34.440 lei.

Angajaţii care au fost de tură în noaptea de 8/9 septembrie, cercetaţi de o comisie a companiei

Referitor la angajaţii asupra cărora planează suspiciuni că ar fi părtaşi la furtul de combustibil, conducerea Oil Terminal a dispus formarea unei comisii de cercetare a celor care au fost de tură în noaptea de 8/9 septembrie în zona Portului Constanţa, fapt confirmat şi de directorul general, Sorin Viorel Ciutureanu. Dintre cei cercetaţi administrativ, îi menţionăm, conform surselor noastre, pe Codruţ Chivu, Cristian Mocanu şi Adrian Horaţiu Bachmaţchi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108