rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cursa pentru un vaccin anti-COVID-19 devine din ce în ce mai disputată

Zeci de companii, de la startup-uri din domeniul biotehnologiei până la Big Pharma, se întrec în cursa pentru un vaccin sigur şi eficient împotriva COVID-19, pentru că lumea are nevoie de un astfel de vaccin dar şi pentru profitul potenţial pe care un astfel de vaccin ar putea să-l aducă, relatează luni AFP, prezentând o actualizare a situaţiei din această cursă pentru obţinerea unui ''proiectil'' magic împotriva coronavirusului care a ucis deja peste 1 milion de oameni în întreaga lume.

Câte vaccinuri sunt în pregătire?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a identificat 42 de "vaccinuri candidate" în stadiul testelor clinice, faţă de 11 câte erau la jumătatea lunii iunie, scrie AFP, citată de Agerpres.

Zece dintre ele se află în cel mai avansat punct din "faza 3" de testare, punct în care este verificată eficacitatea vaccinului la scară largă, în general pe zeci de mii de persoane de pe mai multe continente.

Compania americană de biotehnologie Moderna, o colaborare americano-germană între BioNTech şi Pfizer, câteva laboratoare farmaceutice chineze controlate de stat şi un proiect european coordonat de Universitatea Oxford şi de compania AstraZeneca se numără printre cei mai promiţători actori implicaţi în cursa pentru vaccin.

Ce fel de vaccinuri?

Unele metode pentru obţinerea unui vaccin sunt deja încercate şi verificate în timp, iar altele rămân experimentale.

Vaccinurile "clasice" inactivate folosesc un corpuscul viral ce a fost inactivat, "mort", în timp ce altele folosesc tulpini virale slăbite sau "atenuate" care sunt totuşi suficient de virulente pentru a declanşa producţia de anticorpi, dar fără să provoace îmbolnăviri.

Aşa-numitele vaccinuri "sub-unitare" conţin un fragment derivat din agentul patogen pentru a produce un răspuns imunitar corespunzător.

Varietăţile de tip "vector viral" folosesc alte forme de virus "viu" pentru a transmite ADN în celulele umane, declanşând un răspuns imunitar. Spre exemplu, un virus al pojarului, modificat cu o proteină specifică noului coronavirus poate fi folosit împotriva COVID-19.

Există şi vaccinuri experimentale bazate pe gene, care folosesc fragmente ADN sau ARN.

Care sunt rezultatele?

Până în prezent, doar rezultatele testelor din fazele 1 şi 2 au fost publicate în reviste şi jurnale medicale în regim peer-review.

Vineri, rezultatele preliminare care arată că vaccinul dezvoltat de compania chineză Sinopharm induce un răspuns imunitar au fost publicate în The Lancet.

Studii similare au prezentat în ultimele săptămâni stadiul de dezvoltare al unuia dintre vaccinurile ruseşti, precum şi pe cel al vaccinului de la Universitatea Oxford, al vaccinului creat de compania chineză CanSino şi al celui de la Moderna.

Deşi rezultatele preliminare sunt încurajatoare, este prea devreme pentru a şti dacă aceste vaccinuri vor fi un succes. Testele pentru două vaccinuri candidat - produse de Johnson & Johnson şi Eli Lilly - au fost, recent, oprite temporar din cauza unor îngrijorări legate de siguranţă.

Însă acest lucru nu este neapărat o veste proastă, susţine Stephen Evans, profesor de farmacoepidemiologie la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

"Faptul că aceste teste au fost oprite temporar arată că trebuie să existe încredere că întregul proces de monitorizare a siguranţei participanţilor la teste funcţionează corespunzător", a susţinut el.

Cazuri recente, în care pacienţi vindecaţi de COVID-19 s-au infectat pentru a doua oară cu o nouă tulpină, ridică întrebări cu privire la perioada de timp în care cei vaccinaţi vor fi şi protejaţi.

Viteză vs siguranţă

Companii susţinute de guvernele din China, Rusia şi SUA se întrec să fie primele care trec linia de sosire.

La începutul lunii august preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat victoria, anunţând vaccinul Sputnik V înainte ca faza a 3-a de testare să înceapă. Însă puţini din afara Rusiei au acceptat să încerce acest vaccin, iar experţii au considerat că anunţul făcut de Putin a fost prematur.

Donald Trump a promis un vaccin înainte de alegerile din 3 noiembrie, însă este puţin probabil că se va putea ţine de cuvânt. La începutul acestei luni, Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a anunţat că va avea nevoie de datele adunate timp de până la 2 luni după actul vaccinării înainte de a elibera o autorizaţie de urgenţă pentru folosirea unui vaccin. Iar vineri, Pfizer a anunţat că vaccinul său nu va fi gata până la jumătatea lui noiembrie.

"Ceea ce este diferit pentru vaccinurile împotriva COVID-19 este că viteza de dezvoltare şi de obţinere a aprobării potenţiale este mult mai mare din cauza urgenţei de sănătate publică", a notat Agenţia Europeană pentru Medicamente. Însă nici măcar această nevoie stringentă nu poate fi folosită pentru a invoca trecerea peste reguli.

"Înainte de aprobare, toate vaccinurile din Uniunea Europeană sunt evaluate la aceleaşi standarde ridicate la fel ca şi orice alte medicamente", conform unui comunicat al Agenţiei Europene pentru medicamente.

marţi, 20 octombrie 2020679
Comentarii
mai mult...Mapamond
25 noi 00:00MapamondAlegeri SUA: Victoria lui Joe Biden, certificată în Pennsylvania

Pennsylvania a certificat marţi rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie în acest stat american, a...300

25 noi 00:00MapamondUE îl invită pe Joe Biden la un summit la Bruxelles, în 2021, alături de liderii celor 27 de state membre304
25 noi 00:00MapamondCoronavirus: Regele Spaniei Felipe al VI-lea, în carantină278
25 noi 00:00MapamondAlegeri SUA: Trump dă undă verde procesului de tranziţie spre o administraţie Biden

La mai bine de două săptămâni de la anunţarea înfrângerii sale în alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump...311

25 noi 00:00MapamondCoronavirus: Landurile germane propun noi măsuri pentru sărbătorile de iarnă325
25 noi 00:00MapamondFostul rege spaniol Juan Carlos, bănuit că a ascuns comisioane ilegale prin tranzacţii cu acţiuni286
25 noi 00:00MapamondCoronavirus - Italia: 853 de decese în ultimele 24 de ore, cel mai grav bilanţ de după 28 martie

Italia a raportat marţi 853 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de 630 în urmă cu o zi şi cel mai grav...286

25 noi 00:00MapamondCoronavirus: Un Crăciun fără o mare reuniune de familie este cea mai bună opţiune, consideră OMS308
25 noi 00:00MapamondCoronavirus: În Spania vor fi vaccinaţi cu prioritate lucrătorii şi rezidenţii din căminele de bătrâni297
25 noi 00:00MapamondVaccinarea împotriva COVID-19 va fi probabil o condiţie pentru a intra pe teritoriul Australiei

Australia va solicita probabil persoanelor care doresc să intre pe teritoriul său să se fi vaccinat în prealabil...321

25 noi 19:17MapamondŞeful securităţii de la Apple, inculpat într-un dosar de mită322
25 noi 00:00MapamondTabără de migranţi din Paris, evacuată cu tiruri de gaze lacrimogene305
Vremea
8.6°7.9° - 8.6° miercuri, 25 noiembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 3.44 m/s
Presiune: 1025 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 noi 00:00SportChampions League: Barcelona și Juventus au obținut biletele pentru optimi (Rezultatele serii)

Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0),...541

25 noi 00:00SportChelsea și Sevilla s-au calificat în optimile Champions League

Chelsea şi FC Sevilla s-au calificat în optimile de finală ale Champions League, după meciurile disputate, marţi,...358

25 noi 00:00SportIonuţ Radu, inclus de Inter Milano pe lista UEFA

...343

25 noi 00:00SportLiga 2: Victorie pentru liderul U Craiova 1948 (1-0 vs Metaloglobus)

Formația U Craiova 1948 a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Metaloglobus București, în...317

Local
25 noi 00:07LocalALERTĂ! Bărbat lovit MORTAL de TREN, în GARA Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 24 noiembrie a.c., în Gara Constanța, la...1868

25 noi 23:20LocalParticipanții la o manifestație publică spontană, sancționați de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Secției 3 și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor...1043

25 noi 23:20LocalAcțiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară

659

25 noi 23:18LocalCOVID-19: Peste 2.800 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...704

25 noi 23:18LocalCoronavirus la Constanța: 1.778 de teste RT-PCR, realizate în ultimele 24 de ore

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 14.200 de persoane...953

25 noi 23:18Local13 noi DECESE, cauzate de COVID, la CONSTANŢA

Până marți, 24 noiembrie a.c., 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. La...1244

25 noi 23:21LocalAvocata Diana Șoșoacă, alături de ÎPS Teodosie la instanță: Este o discriminare nepermisă

ÎPS Teodosie a dat în judecată Prefectura Constanța pe motiv că se anulează pelerinajul din Dobrogea de ziua Sf....3453

25 noi 23:21Local104 tone de deșeuri colectate în doar 3 zile de pe străzile Constanţei

S-a încheiat curățenia și în cea de-a doua zonă de intervenție. Echipele Direcției Gestionare Servicii Publice...951

25 noi 23:21LocalBEȚI și FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din Constanța

714

Politică
25 noi 23:27PoliticăIohannis: România a intrat complet nepregătită în criza sanitară; PSD - principalul vinovat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România a intrat complet nepregătită în criza sanitară şi a...725

25 noi 23:27PoliticăMarcel Ciolacu propune PNL o monedă de schimb

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a anunţat că va convoca de îndată birourile permanente reunite ale...833

25 noi 23:27PoliticăAdriana Săftoiu ÎI DĂ DE GOL pe useriștii și pesediștii DEMISIONARI

1244

25 noi 23:26PoliticăSalariul minim pe 2021 va fi majorat în funcție de evoluția economiei, spune premierul

Premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii Consiliului...681

25 noi 23:26PoliticăInterviu LIVE cu Dumitru Caragheorghe, candidat USR PLUS la Camera Deputaților

Dumitru Caragheorghe, candidat USR PLUS la Camera Deputaților, a acordat un interviu cotidianului Replica de...610

25 noi 23:25PoliticăParlamentarii USR stau la coadă să-şi dea demisia

769

Interviuri
10 noi 00:38InterviuriSTELIAN ION: Procurorii trebuie SCOȘI de sub AUTORITATEA ministrului JUSTIȚIEI! Video

Stelian Ion este candidatul USR-PLUS pentru un loc în Camera Deputaților. Nu este nou în domeniu, iar proiectele...2384

10 noi 00:39InterviuriLucian Lungoci: Îi reproșez lui FĂGĂDĂU lipsa de COMUNICARE cu membrii PSD! Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...2637

7 noi 00:09InterviuriMircea DOBRE: DEZASTRUL COVID este CREAT, în mod ARTIFICIAL, de cei care conduc această ţară

4354

6 noi 00:11InterviuriSorin Andrei, candidat USR-PLUS la SENAT: Constanța a ajuns un ORAȘ fără VIZIUNE strategică! Video

Sorin Andrei candidează, din partea USR-PLUS, pentru un loc în Senat. Economist de meserie, a avut o traiectorie...2607

5 noi 17:06InterviuriMarian Crușoveanu: La PNL, listele pentru PARLAMENTARE nu s-au făcut cu POLIŢIŞTII şi JANDARMII la uşă

Marian Crușoveanu, consilier județean PNL și candidat pentru Camera Deputaților, este unul dintre cei mai activi...2673

31 oct 00:38InterviuriDorin Opreanu, PNL: PSD va PIERDE detașat ALEGERILE și face ORICE să le AMÂNE! Video

3030

Monden
25 noi 00:00MondenEmma Thompson e mândră de „copilul soldat” pe care l-a adoptat

Actrița Emma Thompson este mândră de ”copilul soldat” pe care l-a adoptat. L-a cunoscut în 2003, pe stradă, în...443

25 noi 00:00MondenPrinţesa Haya a Dubaiului l-a plătit cu 1,3 milioane de euro pe amantul bodyguard

Povestea care a zguduit familia regală a Dubaiului, atunci când Prinţesa Haya a fugit, continuă cu dezvăluiri...798

25 noi 00:00MondenThe Queen’s Gambit este cea mai urmărită miniserie Netflix

355

25 noi 00:00MondenCantautoarea americană Alicia Keys a lansat un curs video online de compoziţie şi producţie muzicală

Cantautoarea americană Alicia Keys, recompensată cu 15 trofee Grammy de-a lungul carierei, a lansat un curs video...293

25 noi 00:00MondenRechinul din „Jaws“, pregătit să terorizeze vizitatorii viitorului muzeu al Oscarurilor

La aproape jumătate de secol după ce a terorizat înotătorii din "Jaws" ("Fălci"), macheta rechinului cu lungimea de...310

25 noi 00:00MondenInternational Emmy Awards: Producţia indiană „Delhi Crime“, desemnată cel mai bun serial dramatic

285

Mapamond
25 noi 00:00MapamondCoronavirus - Italia: 853 de decese în ultimele 24 de ore, cel mai grav bilanţ de după 28 martie

Italia a raportat marţi 853 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de 630 în urmă cu o zi şi cel mai grav...286

25 noi 00:00MapamondCoronavirus: Un Crăciun fără o mare reuniune de familie este cea mai bună opţiune, consideră OMS

Un Crăciun în grup restrâns, fără o mare reuniune de familie, este fără îndoială "ce mai bună opţiune" pe...308

25 noi 00:00MapamondCoronavirus: În Spania vor fi vaccinaţi cu prioritate lucrătorii şi rezidenţii din căminele de bătrâni

297

25 noi 00:00MapamondVaccinarea împotriva COVID-19 va fi probabil o condiţie pentru a intra pe teritoriul Australiei

Australia va solicita probabil persoanelor care doresc să intre pe teritoriul său să se fi vaccinat în prealabil...321

25 noi 19:17MapamondŞeful securităţii de la Apple, inculpat într-un dosar de mită

Şeful securităţii globale a corporaţiei Apple este inculpat într-un dosar de mită în California, conform...322

25 noi 00:00MapamondTabără de migranţi din Paris, evacuată cu tiruri de gaze lacrimogene

305

Sănătate
25 noi 00:00SănătatePerforația timpanului: ce este, cauze și simptome

Perforația membranei timpanice reprezintă o ruptură în țesutul subțire care separă canalul urechii de urechea...325

25 noi 00:00SănătateVitamina A, vitamina E și zincul combat inflamația

Inflamația din corp poate fi combătută cu ajutorul vitaminelor și mineralelor precum A, E, zinc și a unor...382

25 noi 00:00SănătateCăderea părului: alimentele care previn, dar și care tratează această problemă

404

25 noi 00:00SănătateCum combati durerea cervicală cauzată de statul incorect în fața calculatorului

Dacă nu poți limita timpul petrecut în fața ecranelor, există câteva soluții care te vor scăpa de durerea...374

25 noi 00:00SănătateMetode de a îmbunătăți și proteja vederea fără ochelari

Vederea se poate deteriora în timp, odată cu înaintarea în vârstă. Dar există câțiva pași pe care poți să...368

25 noi 00:00SănătateRăgușeala: ce afecțiuni poate indica

Răgușeala sau disfonia apare de regulă în suferințele laringiene, care implică și corzile vocale, dar și într-o...324

25 noi 00:00SănătateCum protejezi pielea mâinilor de efectele dezinfectării frecvente

În contextul pandemiei COVID-19, spălatul și dezinfectatul frecvent al mâinilor a devenit o normă de rigoare....344

25 noi 00:00SănătateȘamponul exfoliant, de ajutor celor cu mătreață aderentă

Mătreața este o problemă cu care se confruntă multe persoane. Ca tratament pentru forma aderentă, se poate opta...310

25 noi 00:00SănătateCe se întâmplă cu pielea odată cu debutul menopauzei?

348

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT