REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Cursurile la Şcoala 38, suspendate din cauza incendiului de sâmbătă noaptea

Cursurile la Şcoala 38, suspendate din cauza incendiului de sâmbătă noaptea

Replica API 25 septembrie 2017 | 00:00 283

Luni, 25 septembrie, cursurile sunt suspendate la Şcoala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanţa, urmare a incendiului care a avut loc în unitatea de învăţământ, sâmbătă seara. Consiliul de Administrsţie al şcolii s-a întrunit, de urgenţă, a analizat situaţia şi a hotărât suspendarea cursurilor pentru ziua de luni, pentru igienizarea unităţii şcolare.

Suspendarea cursurilor va fi urmată de măsuri pentru a asigura parcurgerea integrală a programei şcolare, până la sfârşitul semestrului, astfel că orele vor fi recuperate. Reamintim că sâmbătă, în jurul orei 22,00, în Şcoala nr. 38 a izbucnit un incendiu. Două autospeciale ale pompierilor s-au deplasat la faţa locului, pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a fost localizat în vestiarul personalului nedidactic, iar motivele izbucnirii nu au fost încă stabilite. Nu au fost afectate săli de clasă, arhiva sau alte spaţii.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Joia, zici ca Miu e mai prost ca tine? Aici gresesti, mai prost ca tine nu poate fi nimeni, eventual doar ma-ta ...
1
0
Sa vina BUCOVALA ianpoi! A fost dezastru, dar era mai bine decat acum!
0
0
De ce pentru articolul cu muftiul nu se poate comenta ? Cat a platit muftiul ? Am o intrebare pentru el : are sau nu are copil cu amanta romanca ?
1
1
Miu un taranoi necioplit. O nulitate in educatie. Interesat doar de ciubucareala. Mai prost decat cu mine.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108