REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Curţile de Conturi din România şi Albania au semnat un Plan comun de Acţiune pentru perioada 2018 - 2020

Curţile de Conturi din România şi Albania au semnat un Plan comun de Acţiune pentru perioada 2018 - 2020

Replica API 22 septembrie 2018 | 00:00 355

Curtea de Conturi a României a parafat cu Instituţia Supremă de Audit din Albania un Plan de Acţiune pentru perioada 2018 - 2020, prin intermediul căruia cele două instituţii vor face schimb de manuale, proceduri, materiale şi metode de informare profesională pentru diferite tipuri de audit, vizite de studiu şi derularea unui audit de performanţă comun.

Documentul a fost parafat cu ocazia vizitei unei delegaţii a Instituţiei Supreme de Audit a Republicii Albania la Curtea de Conturi a României.

"Astfel de întâlniri vin să întărească relaţiile dintre Instituţiile Supreme de Audit şi reprezintă o oportunitate pentru a împărtăşi cu colegii noştri din alte ţări experienţe, idei şi soluţii pe care le identificăm în activitatea noastră. Am găsit în omologii noştri deschidere către reformă, inovare şi modernizare a activităţii de audit, bazată pe principiile standardelor internaţionale de audit ale EUROSAI şi INTOSAI. Sper să avem succes în colaborarea noastră prin Planul de Acţiune comun pe care l-am semnat alături de domnul preşedinte Bujar Leskaj şi să fim, de asemenea, un model de bună practică pentru alte instituţii din România şi Albania", susţine preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc.

La rândul său, preşedintele Instituţiei Supreme de Audit a Republicii Albania, Bujar Leskaj, a apreciat deschiderea către modernizare şi dialog a Curţii de Conturi a României şi a subliniat importanţa unei colaborări constante şi constructive la nivelul Instituţiilor Supreme de Audit.

"Apreciez în mod deosebit întâlnirea pe care am avut-o cu domnul preşedinte Mihai Busuioc şi cred că Planul de Acţiune pe care l-am semnat va întări colaborarea dintre cele două Instituţii Supreme de Audit din ţările noastre. În instituţia pe care o conduc deviza care ne reprezintă activitatea este: SAI Albania în slujba cetăţenilor. Consider că Instituţiile Supreme de Audit ar trebui să reprezinte agenţi ai schimbării şi promotori de dezvoltare economică", a spus Leskaj.

Potrivit unui comunicat de presă al Curţii de Conturi, scrie AGERPRES, prin semnarea Planului de Acţiune, cele două instituţii îşi propun realizarea unor obiective de interes comun care vor viza schimbul de manuale, proceduri, materiale şi metode de informare profesională pentru diferite tipuri de audit, vizite de studiu în scopul schimbului de experienţă, precum şi desfăşurarea unui audit de performanţă comun într-un domeniu de interes reciproc.

Delegaţia Instituţiei Supreme de Audit a Republicii Albania a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 17 - 20 septembrie, la invitaţia preşedintelui Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108