REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

De ce nu a reuşit USL să-l dea jos pe Băsescu? Lupu: "Bătălia este pe resurse"

De ce nu a reuşit USL să-l dea jos pe Băsescu? Lupu: "Bătălia este pe resurse"

Replica API 8 septembrie 2012 | 00:00 154

Cum explică liberalul constănţean reacţia europenilor la referendum

Cum explică liberalul constănţean reacţia europenilor la referendum

Deputatul PNL Mihai Lupu ne "linişteşte": USL este o construcţie pe termen lung, iar reproşurile anumitor liberali privind rezultatul referendumului nu sunt neapărat justificate. "Este o etapă de aşezare. Toţi am fost de acord cu demararea procedurilor de demitere a preşedintelui, altfel nu am fi votat asta în Parlament. Desigur, rezultatul nu ne mulţumeşte", afirmă Mihai Lupu, însă liberalul are o teorie în privinţa eşecului de la referendum ce ţine de voinţa altora, din plan extern, şi nu de organizarea USL în teritoriu. "Schimbându-se brusc un regim, apare reticenţă. Pe parcurs, după alegerile parlamentare, va exista şi încredere", a spus Lupu, referindu-se la reprezentanţii ţărilor care au criticat cele petrecute în România şi, implicit, l-au susţinut pe Traian Băsescu. "Veţi vedea pe parcurs şi care au fost interesele", a mai spus Lupu, el adăugând, în acest context şi faptul că: "Nu se doreşte ca România să devină un mare pilon al economiei, un exportator. Uitaţi-vă de unde importăm, şi veţi vedea cine nu doreşte. (...) Bătălia este pe resurse: gazele din Marea Neagră, aurul - Gold Corporation... Vedeţi cine s-a întâlnit, zilele acestea, cu diverse delegaţii şi le-a mulţumit", a spus parlamentarul PNL, referindu-se, evident, la preşedintele Traian Băsescu. Dincolo de această "conspiraţie europeană" şi de peste Ocean, referindu-se la USL, Mihai Lupu şi-a exprimat încrederea că "este o construcţie pe termen lung, pe 1 ciclu" electoral". Există trei motive ca USL să nu se destrame, a argumentat liberalul: fără o majoritate nu poate fi modificată legislaţia, nu pot fi atrase fonduri şi investitori, iar cele două partide (PSD şi PNL) nu se pot consolida. Referitor la USL la nivelul judeţului Constanţa, liberalul Mihai Lupu a declarat că după alegerile parlamentare vor fi reluate negocierile privind posturile care revin fiecărui partid.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108