REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Deputatul Banias votează împotriva Guvernului Dăncilă. Iată ce spune despre candidatul Pro România la Primăria Constanţa!

Deputatul Banias votează împotriva Guvernului Dăncilă. Iată ce spune despre candidatul Pro România la Primăria Constanţa!

Replica API 9 octombrie 2019 | 00:00 349

În politică, niciodată să nu spui niciodată. Dacă până mai ieri se înjurau ca la uşa cortului, azi ALDE şi PNL par să se fi domolit în declaraţii, iar atitudinile contondente au devenit „lapte şi miere”, cel puţin aşa a reieşit şi dintr-o recentă emisiune la care a participat vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian. Declaraţiile nefiresc de amabile ale lui Varujan Vosganian au fost sesizate şi de deputatul Pro România, Mircea Banias. Însă, a precizat acesta, totul se va limpezi odată cu votul pentru moţiunea de cenzură depusă de PNL. Abia atunci vom şti cine cu cine se aliază, deşi se presupunea că Pro România face front comun cu ALDE – o face în privinţa candidatului la prezidenţiale, asta e clar, însă mai departe nu este nimic sigur.

Fost membru ALDE, deputatul Mircea Banias, în prezent membru al Pro România, nu poate primi cu fericire vestea că ar putea merge din nou de braţ cu Călin Popescu Tăriceanu, însă nici nu se inflamează pe acest subiect. În schimb, în ceea ce priveşte Primăria Constanţa are o opinie fermă: nu consideră că partidul ar putea susţine un candidat comun cu ALDE: „E imposibil, din câţi oameni avem, să nu desemnăm un candidat”. Deputatul a opinat că nu se poate pune problema ca Pro România să îl susţină, alături de ALDE, pe senatorul Vergil Chiţac: „Pro România i-a făcut o propunere, a spus că se mai gândeşte. Dacă decide să fie sprijinit de ALDE, noi nu putem susţine pe cineva din afara partidului”, a mai declarat Banias.

Referitor la moţiune, Mircea Banias a declarat că va vota pentru.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un traseist ordinar. O curva politica !
3
0
Banias mai stie la cate partide a fost? Un oportunist. Rusine !
3
0
Ce face fratele lui la APC. Ca APC e profund pesedizat.
7
0
Prefer sa raman cu fatalau, cu toate ca nu imi place de el si nu a facut nimic, decat sa vina astia sa faca acelasi lucru numai cu alti oameni care sunt flamanzi.
3
0
Un traseist ordinar...
9
1
Hai sictir pupincuristul pulii ! Un neica nimeni cu studii marinaresti , dar caruia nu i-a placut sa-si faca meseria...
10
0
Lingau. E o fosila a politicii si nu a realizat nimic decat in plan personal. Se aude de el doar in campania electorala
15
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108