rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 1 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Aceasta este România reală:

Din mărturisirile unei constănţence cu salariul minim pe economie: s-a împrumutat la bancă, să-şi plătească analizele!

Deja nu mai este nimic ieşit din comun când auzim că după ce au aşteptat la cozi interminabile încă de la primele ore ale dimineţii, constănţenii nu au mai găsit plafon disponibil pentru a-şi face analizele şi că multe medicamente esenţiale pentru majoritatea pacienţilor sunt foarte scumpe şi desigur, nu sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

La fel este şi cu serviciile medicale fără de care constănţenii nu mai pot, din păcate, să-şi ducă traiul de zi cu zi. Iar aceste cheltuieli, pentru că nu sunt decontate de CNAS, îi ustură la buzunare atât de rău, încât unii dintre ei se văd nevoiţi să se împrumute de la bancă pentru a-şi face analizele atât de necesare. Acesta este şi cazul unei femei din localitate, care de 3 luni se chinuie să afle un diagnostic pentru suferinţa ei, iar între timp, a cheltuit sume exorbitante pe analize şi medicamente.

În vreme ce multe cadre medicale învinuiesc pacienţii pentru că se prezintă prea târziu la specialist, nimeni nu a pus problema bugetului care trebuie împărţit şi calculat foarte clar, astfel încât constănţenii să îşi poată permite în continuare să-şi plătească dările către stat, utilităţile, să îşi întreţină copiii ş.a.m.d. Şi unde mai punem că acest lucru este cu atât mai dificil cu cât mulţi părinţi singuri se confruntă cu o situaţie teribilă din punct de vedere financiar. Pentru o constănţeancă, pe 7 martie a început calvarul din acest punct de vedere.

„De 3 luni merg la doctor din cauză că mă doare stomacul. Am fost la 7 mii de medici, cu trimitere şi am plătit o grămadă de bani. Am pe card minus 15 milioane pe care i-am dat numai de pe analize şi medicamente. Am luat în plus 3 salarii pentru că nu îmi permiteam să plătesc tot”, ne-a relatat Ioana M., o constănţeancă ce câştigă salariul minim pe economie şi care deşi a făcut un morman de analize, tot nu a aflat nimic concret legat de afecţiunea de care suferă.

Ulterior a fost nevoită să meargă la un spital privat şi să mai dea şi acolo 1 milion pe consultaţie şi a mai făcut o analiză de calprotectină care i-a ieşit de 5 ori peste limita normală, iar doctorii i-au spus că ar avea o boală inflamatorie, dar pentru a-i oferi un diagnostic sigur au trimis-o să mai facă alte două analize, respectiv o endoscopie şi o colonoscopie, care costă în jur de 800 de lei, cu tot cu anestezia.

„De ce sunt ineficienţi la stat şi eficienţi la privat?”

În tot acest timp, adică în 3 luni în care a dat bani în stânga şi în dreapta pentru a afla de ce boală suferă, nu a putut să mănânce decât covrigi şi să bea apă plată, ca nu cumva să-i revină durerile de stomac. „Până ajungi să faci un tratament, înnebuneşti. Şi m-am şi umflat cu pastile aiurea. Am dat 15 milioane lei vechi pe analize şi medicamente, că unele sunt compensate, altele nu.

Iar când ţi-e rău nu mai mergi la medic să-ţi dea compensat. Plus că la 12 noaptea, când ţi se face rău şi iei un taxi, dai şi acolo nişte bani. Toate, ca să te jupoaie de bani, şi dacă au chef, te vindeci, dar pe banii tăi pentru că tot la privat mergi. De ce sunt ineficienţi la stat şi eficienţi la privat? Dacă ai şi „norocul” să fii părinte singur... Pe mine mă mai ajută mama, dar sunt alţii care au situaţii mai grele”, spune constănţeanca.

Totodată, ea ne-a relatat că este foarte greu să se descurce în această perioadă cu toate cheltuielile survenite subit, mai ales pentru că este mamă singură şi trebuie să achite şi dările către stat. Lunile trecute, întreţinerea a costat-o în jur de 3-4 milioane pe lună, plus că mai avea şi o restanţă de 11 milioane: „Noroc că a luat mama pensia şi am plătit restanţa de la întreţinere. Mi-e şi ruşine, dar nu am avut ce să fac”, ne-a mai spus Ioana.

Geanina DRĂGOI

Vezi şi:

http://www.replicaonline.ro/constantenii-acuzati-ca-merg-la-medic-prea-tarziu-dar-de-partea-financiara-nu-vorbeste-nimeni-268255/

luni, 23 mai 2016113
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort de 35 de ani
Comentarii
mai mult...Replica
30 noi 12:24ReplicaPERCHEZIȚII la DENUNȚĂTORUL lui Nicușor Constantinescu, Marian TURBATU

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța sprijiniți de lucrători din cadrul...4280

1 dec 00:36ReplicaCUM a ajuns MIHNEA, BĂIATUL lui Adrian NĂSTASE, DATOR la COCA COLA!1535
1 dec 23:43ReplicaCUM FENTEAZĂ ȘOFERII SENSURILE GIRATORII! Video850
1 dec 23:45ReplicaMAȘINĂ AVARIATĂ, în zona Far, de VÂNTUL PUTERNIC. VIDEO

Prima ninsoare la Constanţa a adus şi un cod galben de vânt puternic care a făcut ceva probleme şoferilor...443

1 dec 00:32ReplicaCu ce AVERE se laudă Iulian SOCEANU, PRIMARUL din TECHIRGHIOL!695
1 dec 00:31ReplicaSurpriză neplăcută pentru un constănțean! Și-a găsit mașina LOVITĂ, în PORTUL TOMIS1662
1 dec 00:30ReplicaA AJUNS în PUȘCĂRIE pentru că NU și-a PLĂTIT AMENDA

Andrei Daniel Done este o mai veche ”cunoștință” a oamenilor legii. Acesta a fost cercetat și trimis în...648

1 dec 00:25ReplicaUE vrea să INTERZICĂ SOBA pe LEMNE, după PORCUL din BĂTĂTURĂ!735
1 dec 23:09ReplicaTârgul de Crăciun din Constanța își deschide porțile... nu și pentru copiii peste 12 ani NEVACCINAȚI1297
1 dec 00:17ReplicaZiua Națională a României, MARCATĂ la Constanța

1 decembrie este Ziua Naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată,...310

1 dec 00:16ReplicaCERONAV, tot mai aproape de construirea PROPRIULUI CAMPUS375
1 dec 00:14ReplicaProtecția Copilului Constanța BAGĂ 6 MILIOANE de lei în ECHIPAMENTE MEDICALE263
Vremea
0.4°0.4° - 3.7° miercuri, 1 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 10.3 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
1 dec 00:00SportFotbal - Balonul de Aur: Toni Kroos susţine că Ronaldo şi Benzema trebuiau să fie deasupra lui Messi

Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema meritau mai mult decât Lionel Messi să câştige Balonul de Aur 2021, a opinat...90

1 dec 00:00SportFotbal: Lionel Messi nu a participat la antrenamentul de marţi al lui PSG

La o zi după ce a câştigat al şaptelea său trofeul Balonul de Aur, argentinianul Lionel Messi a ratat antrenamentul...104

1 dec 00:00SportRugby: Echipa irlandeză Munster a ajuns la zece cazuri pozitive la COVID-19 în Africa de Sud

Echipa irlandeză de rugby Munster a înregistrat zece cazuri pozitive la COVID-19, fiind blocată în continuare în...89

1 dec 00:00SportBaschet-NBA: Denver Nuggets - 120-111 cu Miami Heat - a pus capăt unei serii de şase înfrângeri consecutive

Denver Nuggets, care venea după o serie de şase înfrângeri la rând, a învins în deplasare pe Miami Heat cu...79

Local
1 dec 00:06LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,68!

Până marţi, 30 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.779.667 de cazuri de infectare cu noul...520

1 dec 00:06LocalAccident RUTIER în dreptul hotelului DELTA din Mamaia

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 noiembrie a.c., în stațiunea Mamaia,...362

1 dec 00:07LocalPRIMA NINSOARE în JUDEȚUL CONSTANȚA. VIDEO!

4263

1 dec 22:59LocalCOVID-19: 4 NOI DECESE, la Constanța. Toate persoanele erau NEVACCINATE

Până marți, 30 noiembrie a.c., 56.529 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...346

1 dec 00:07LocalCozi kilometrice către peștera Sfântul Andrei. Video

De la Ion Corvin până la peșteră sunt aproximativ 5 kilometri, distanță pe care oamenii trebuie să o parcurgă pe...3725

1 dec 00:06LocalAccident rutier pe strada Daciei din Mihail Kogălniceanu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 noiembrie a.c., pe strada Daciei din...357

1 dec 23:00LocalAtenție, se oprește apa în cartierul Poarta 6

RAJA S.A. sistează furnizarea apei potabile din punctul termic numărul 185, de pe strada Brizei din municipiul...273

1 dec 00:02LocalATENȚIE! Se SCUMPEȘTE PÂINEA!

Sectorul de morărit şi panificaţie este cel mai lovit dintre toate industriile alimentare din România, pentru că...353

1 dec 00:08LocalUn AN de PUȘCĂRIE, după ce a AGRESAT doi POLIŢIŞTI

1207

Politică
1 dec 23:42PoliticăPremierul Ciucă, precizări despre adoptarea certificatului verde la locul de muncă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că a avut o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu...554

1 dec 23:47PoliticăUSR prinde drag de PSD? Drulă îl învață pe Grindeanu cum să aibă succes la Transporturi

Fostul ministru al Transporturilor în perioada coaliţiei PNL-USR, Cătălin Drulă i-a transmis, marţi, pe Facebook,...254

1 dec 23:47PoliticăAdrian Câciu: Nu vom creşte şi nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget

207

1 dec 23:47PoliticăMesajul Ministrului Apărării Naționale cu prilejul Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, a transmis un mesaj românilor....197

1 dec 23:48PoliticăIlie Bolojan: Eu nu am susținut coaliția cu PSD

Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, spune că nu a fost de acord cu guvernarea alături de PSD dar nici nu este de acord cu...232

1 dec 23:49PoliticăDiana Șoșoacă, la Sfinx în căutarea 'piramidei energetice'

984

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3057

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1761

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1448

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4837

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2306

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2325

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1735

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3459

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3173

Monden
1 dec 01:20MondenTrupa BTS, 'nespus' de emoţionată de revenirea pe scenă, în faţa fanilor

Formaţia K-Pop de succes BTS susţine în această perioadă primele concerte cu prezenţă fizică de la debutul...81

1 dec 00:00Monden40 de opere semnate de Bob Dylan o să fie prezentate în premieră la o expoziție în Miami

Retrospectivă a lucrărilor de artă create de Bob Dylan, inclusiv 40 de opere prezentate în premieră, va fi...79

1 dec 00:00MondenO candidată la Miss Univers a fost depistată pozitiv la COVID-19 la sosirea în Israel

80

1 dec 00:00MondenRihanna, în pijamale, cu posteriorul gol la vedere! Imagini incendiare

Rihanna (33 de ani) și-a uimit fanii cu o nouă serie de fotografii incendiare! Superba cântăreață a pozat în...161

1 dec 00:00MondenPrinţul William s-a opus când a aflat că Harry urma s-o ceară în căsătorie pe Meghan Markle

Conflictul dintre fraţii William şi Harry şi mărul discordiei de la casa regală britanică - Meghan Markle - este...92

1 dec 00:00MondenMama lui Sharon Stone și-a revenit: Dorothy Stone a fost externată după ce a suferit un atac cerebral

Sharon Stone, în vârstă de 63 de ani, crede în miracole de acum încolo! Actrița din ”Basic Instinct” a fost...83

1 dec 00:00MondenFormaţia U2 plănuieşte un disc şi un turneu

Formaţia irlandeză U2 plănuieşte să reia concertele la 30 de ani de la Zoo TV, turneul lor mondial cu un dispozitiv...76

1 dec 00:00MondenUn episod cu desenele The Simpsons despre Piaţa Tiananmen a fost retras de pe platforma Disney+

Un episod din „The Simpsons” în care familia americană merge în Piaţa Tiananmen a fost retras de pe platforma...71

1 dec 18:12MondenCum se simte și când va fi externat Ilie Năstase. Ultimele noutăți de la soția sa, Ioana

445

Mapamond
1 dec 00:00MapamondSuedia: Magdalena Andersson, aleasă din nou prim-ministru după o alegere-demisie săptămâna trecută

După o rocambolescă alegere-demisie timp de şapte ore săptămâna trecută, lidera social-democraţilor suedezi...63

1 dec 00:00MapamondCoronavirus: Doza booster, disponibilă pentru toţi adulţii în Marea Britanie. 11 infectări cu varianta Omicron

Marea Britanie va face doza de vaccin booster anti-COVID-19 disponibilă pentru toţi adulţii, într-un efort de...78

1 dec 00:09MapamondCoronavirus - Joe Biden: 'Nu sunt motive de panică' în faţa variantei Omicron

321

1 dec 00:11MapamondDirectorul Twitter a demisionat din funcție: speculații privind adevăratul motiv

Jack Dorsey a demisionat de la conducerea Twitter şi urmează să fie înlocuit cu CTO Parag Agrawal, a anunţat luni...457

1 dec 01:11MapamondRusia a testat cu succes o rachetă hipersonică și a lovit o țintă aflată la 400 de kilometri distanță

Armata rusă a anunţat, luni, că a efectuat cu succes un nou test cu rachetă hipersonică, în contextul tensiunilor...312

1 dec 01:11MapamondTurcia: Cel puţin patru morţi în urma unei furtuni care a lovit oraşul Istanbul. VIDEO

582

Sănătate
1 dec 00:00SănătateÎncleștarea maxilarului: cauze și remedii

Încleștarea maxilarului poate provoca durere sau disconfort în mai multe părți ale corpului, inclusiv în cap,...83

1 dec 00:00SănătateFructe, legume și alimente care scad hipertensiunea arterială

Hipertensiunea sau tensiunea arterială mare poate fi ținută sub control și cu ajutorul unei diete echilibrate, care...92

1 dec 00:00SănătateCum îți poți ajuta partenerul să renunțe la fumat!

81

1 dec 00:00SănătateSclerodermia: simptome, cauze, tratament

Sclerodermia este o boală autoimună cu simptome care pot include sensibilitate la frig la nivelul extremităților,...76

1 dec 00:00SănătateGustări și băuturi care susțin sănătatea inimii

O alimentație adecvată reduce drastic riscul de boli de inimă și poate promova funcționarea cardiovasculară...86

1 dec 00:00SănătateAi unghiile crăpate? Iată câteva cauze posibile

Unghiile crăpate pot fi o problemă, mai ales dacă le folosești în munca ta de zi cu zi. Deși crăparea unghiilor...75

1 dec 19:45SănătateCare sunt cele mai frecvente simptome de Covid-19 la cei infectați cu varianta Omicron

Noul coronavirus nu a dispărut, ci tot mai multe variante ale virusului continuă să apară. Cea mai nouă e varianta...815

1 dec 18:13SănătateProfesor universitar: Mă îndoiesc că varianta Omicron va anula complet eficacitatea vaccinurilor

Simona Ruță, profesor universitar, șefa disciplinei de Virusologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie...344

1 dec 23:14SănătateExpert german: Omicron ar proveni de la pacienții infectați cu HIV

381

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT