REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

DNA ia "la puricat" jaful economic de la Sanatoriul Techirghiol

DNA ia "la puricat" jaful economic de la Sanatoriul Techirghiol

Replica API 29 octombrie 2010 | 00:00 243

Se extind cercetarile

Se extind cercetarile

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol stă pe un butoi cu pulbere. După o verificare amplă a activităţii financiare şi funcţionarea serviciului de achiziţii publice a sanatoriului, acţiune desfăşurată în perioada 29 septembrie-10 octombrie, comisia de control a Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa a decis să înainteze raportul final Curţii de Conturi, iar joi au hotărât să extindă verificările în cazul compartimentelor Resurse Umane şi Juridic. "Raportul Direcţiei de Sănătate Publică a fost înaintat Curţii de Conturi şi dacă sunt elemente de corupţie (ţinând cont că sunt facturi emise, iar banii au dispărut din această instituţie către diverşi beneficiari fără ca facturile să fie înregistrate în contabilitate, iar firmele care au încheiat contracte cu Sanatoriul Techirghiol la ora aceasta sunt în lichidare judiciară) dosarul va fi înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Din verificarea documentelor nu Septimiu Bourceanu şi Indiran Logofătu, cei care au fost la conducerea sanatoriului, se fac vinovaţi de aceste lucruri, pentru că sunt semnături ale angajaţilor. Nu sunt plângeri împotriva celor doi foşti manageri", a precizat prefectul Claudiu Iorga Palaz.

Ce spun concluziile primului raport

Din verificarea organigramelor Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol pe anii 2007, 2008, 2009, puse la dispoziţia comisiei de şeful Biroului Resurse Umane, ec. Matei Veronica, reiese că organigrama instituţiei nu a fost avizată de către ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Sănătăţii. De altfel, în perioada 2007-2009, Maria Badea, directorul financiar contabil, a elaborat bugetul de venituri şi cheltuieli al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol cu încălcarea art.191 din Legea 95/2006, iar sumele prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anii 2007, 2008, 2009 nu corespund cu sumele trecute pe articole bugetare în Programul Anual al Achiziţiilor Publice, încălcându-se astfel legislaţia privind reglementările contabile specifice domeniului sanitar. În urma verificărilor inspectorii au mai constatat nereguli şi neconcordanţe între programele anuale de achiziţii publice sub aspectul nerespectării încadrării principalelor cheltuieli pe titluri şi articole. Din dosarele cu documentele de achiziţii verificate de echipa de control reiese faptul că în lista Programului de Achiziţii Publice pe anul 2007, fără număr cu semnăturile conducerii instituţiei, apar acoperişuri, terase-hidroizolaţii, pavilion B cu suprafaţa 1400 metri pătraţi, pavilion A cu suprafaţa de 1400 metri pătraţi, bază de tratament cu suprafaţa de 650 metri pătraţi, iar recepţia s-a realizat la suprafaţa de 480 mp, cu suma de 157.200 lei, iar procedura aplicată a fost "Cerere de ofertă", firma executantă fiind SC Borcut SRL din Gorj. Nereguli s-au consatat şi în cazul contractului nr.4484/06.06.2007 încheiat cu SC Auto Grup SRL, privind achiziţionarea unui autoturism Skoda, în valoare totală de 84.449,65 lei în baza facturii de livrare şi a procesului verbal de recepţie a mijlocului fix. Numai că inspectorii au constatat că achiziţia maşinii s-a făcut prin încălcarea prevederilor Ordinului 1792/2002. Totodată, Sanatoriul Techirghiol a mai încheiat o serie de contracte cu SC AB Project Consulting SRL, SC Inova Capital SRL, SC Buntalozi SRL, SC Consult Enginering SRL, SC Interconstruct SRL, SC Marami Construct, SC Maintenance SRL şi SC Bigiz Construct SRL. Din verificarea fişei furnizorului Bigiz Construct pe anul 2007 s-a constatat ca aceasta nu reflectă realitatea, soldul total fiind mai mic cu contravaloarea a 4 facturi fiscale, dar în situaţia derulării contractului înaintată iniţial de Maria Badea, directorul financiar, acestea erau menţionate. Din documentele contractului nr.8622/23.10.2007, încheiat cu Bigiz Construct, la o primă analiză reiese că situaţia de lucrări a suferit modificări în cazul sumelor. Iar lista unor astfel de erori poate continua. Facem precizarea că raportul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, Prefecturii Constanţa, Sanatoriului Techirghiol şi Curţii de Conturi. Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108