REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie după moartea Regelui Mihai I

Doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie după moartea Regelui Mihai I

Replica API 7 decembrie 2017 | 01:22 473

Regele Mihai I a murit marţi, la reşedinţa din Elveţia. Sicriul va fi adus în ţară în data de 13 decembrie, iar înmormântarea Regelui Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş. Premierul Mihai Tudose a anunţat, în şedinţa de miercuri, că Guvernul va decreta doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie.

Şedinţa de Guvern a început miercuri cu un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, decedat marţi la vârsta de 96 ani.

"Legat de acest subiect, astăzi pe ordinea de zi, dacă Secretariatul Guvernului s-a miscat corespunzator, va fi stare de doliu national în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie când or să aibă loc funerariile Regelui Mihai", a anunţat premierul Mihai Tudose la începutul şedinţei de Guvern.

Regele Mihai a murit, marţi, la reşedinţa sa din Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va fi adus miercuri în România. Tot miercuri, trupul regelui va fi depus pentru câteva ore la Castelul Peleş, iar seara va fi mutat la Sala Tronului din Palatul Regal de la Bucureşti. Publicul nu va avea acces. Sâmbătă, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber. Regele Mihai va fi înmormântat în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș.

ZI DE DOLIU NAŢIONAL. Ce se face în această zi şi ce este interzis

În România doliul național este menţionat în Legea 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Această lege prevede la articolul 6 că în zilele de doliu național, stabilite de Guvern, drapelul național se arborează în bernă.

Drapelul Romaniei este arborat in berna si la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, institutiilor de invatamant de orice grad, institutiilor de cultura si misiunilor diplomatice ale Romaniei, la punctele de trecere a frontierei, in aeroporturi, porturi, gari si autogari, precum si pe navele de orice fel si pe alte ambarcatiuni ce navigheaza sub pavilion romanesc.

Aceeasi obligaţie revine şi persoanelor fizice, daca arboreaza drapelul Romaniei la domiciliu sau la resedinta.

Posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură vor trebui să își adapteze programul în mod corespunzător. In plus, toate manifestarile culturale, artistice si sportive programate pentru aceasta zi sunt amânate.

Din 1990 până azi în România au fost decretate următoarele zile de doliu național:

12 ianuarie 1990: o zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției;

14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din SUA din 11 septembrie;

14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;

8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;

3 august 2007: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;

18 aprilie 2010: o zi de doliu național în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția sa și mulți alți oficiali polonezi;

26 iunie 2013: o zi de doliu național după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români;

31 octombrie – 2 noiembrie 2015: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv" din București.

13 august 2016: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana.

2 septembrie 2016: o zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului din Italia din 24 august, potrivit Rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ciuma ordinara, dispareti pana nu va vom distruge noi, la propriu, puscariile din tara vor fi prea putine ptr cati nenorociti le veti ocupa, pe vecie, de acolo veti iesi cu calcaiele anainte.ASA SA NE AJUTE DZEU
1
0
Asta a ciordit mai mult decat tot neamul makidonesc. Respect cioditorule.
0
1
Bai pfff,e doliu si pentru ultimul tau neuron decedat.
1
0
Am crezut ca nu se lucreaza
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108