REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Donare de sânge, la Spitalul Medgidia

Donare de sânge, la Spitalul Medgidia

Replica API 16 august 2017 | 00:00 361

Medicii de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, împreună cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia, organizează, sâmbătă, 19 august, o acțiune de donare de sânge.

„Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Medgidia și localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional. Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani (pentru prima donare, 18 – 60 de ani, în funcție de evaluarea medicală), cu greutatea peste 50 de kilograme (în funcție de înălțime, constituție, care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino dependent, boli de inimă etc)”, a precizat dr. Alina Dobrotă, directorul centrului.

Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge.

Atenție! Cu trei zile înainte de donare, este interzis consumul de alcool, iar în ziua donării se recomandă un mic dejun ușor, sandwich-uri, fructe, lactate și minim 500 ml lichide.

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază, la cerere, de: șapte tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari, decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării, între localitatea de domiciliu/ reședința înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sange;

Cei dornici să doneze, sâmbătă, 19 august, sunt așteptați, în intervalul orar 8,30 – 13,30, la Spitalul Municipal Medgidia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108