rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Dragomir: USL nu se va rupe prea curând, dar va veni o vreme când fiecare va merge pe drumul său

USL-ul nu se va destrăma prea curând, dă asigurări preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, deşi liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu, susţine contrariul, el anunţând deja că: "urmează despărţirea în USL, întrucât nu există o soluţie de compromise". De altfel, Mircea Geoană i-a transmis un mesaj de avertizare liderului PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL: "Dacă ai pierdut publicul PSD, adio şanse la prezidenţiale". Cu toate acestea, deputatul Gheorghe Dragomir susţine că liderul PNL Crin Antonescu: "Nu va pierde electoratul PSD", iar mesajul lui Geoană este mai degrabă "un sfat", "el ştiind ce înseamnă să aibă sprijinul celorlalţi". "Dumnealui ştiind cum a pierdut, îi sfătuieşte şi pe ceilalţi candidaţi să nu piardă. A vorbit din propria experienţă. Dânsul este un politician cu experienţă şi atunci când trăieşti anumite experienţe eşti cel mai bun la a da sfaturi, fiind un exemplu. A încercat să ofere un sprijin, eu aşa am înţeles mesajul", a declarat, pentru "Replica", deputatul Gheorghe Dragomir. Cât despre declaraţiile lui Ilie Sârbu, liderul PNL Constanţa a precizat că nu este prima dată când face astfel de declaraţii, iar apoi susţine că: "nuanţa a fost alta şi că s-a interpretat". Tot el a recunoscut că: "Politicienii fac declaraţii politice de cele mai multe ori. Ele au rostul lor, în a avertiza, în a preveni ce urmează sau nu. Poate să fie doar un mesaj în a atinge anumite scopuri". Dragomir susţine că Ilie Sârbu nu-şi doreşte ruperea alianţei şi probabil că a vrut doar să avertizeze, "dar nu a precizat când se rupe ULS-ul şi noi am spus că, la un moment dat, se va rupe USL-ul, pentru că este firesc, dar nu aşa curând". Liderul PNL Constanţa a mai accentuat ideea că soluţii de compromis tot timpul s-au găsit. "USL a fost un compromis, a continuat, continuă şi va continua. Compromisul este acela de a scoate România din criza în care se află. După ce România va fi scoasă din criză şi lucrurile se vor relaxa, atunci este firesc. Sigur că un partid sau altul poate guverna singur sau într-o altă combinaţie politică. Nimeni nu riscă acum să-şi ia în spate această imensă responsabilitate de a guverna într-o minoritate, pentru că la primele eşecuri se vor mai găsi dezertori dintr-o alianţă, mult mai fragilă. Dar asta este dorinţa domnului preşedinte Traian Băsescu. El este cel mai vehement. Dumnealui a spus că PSD o să aibă candidat la preşedinţie, dumnealui a spus că trebuie să se rupă USL...", a declarat Dragomir. Cât despre declaraţiile vehemente ale celor de la PSD, privind ruperea USL, Dragomir a afirmat că: "sunt declaraţii pentru cei care se uită la televizor, să nu se plictisească, pentru cei care vor să audă veşti politice. Dacă ar fi prea multă monotonie, domnul Băsescu ar concluziona că nu se mai întâmplă nimic şi atunci se mai bucură şi dumnealui puţin. Eu spun că USL nu se rupe, dacă eu voi greşi, atunci îmi voi cere scuze că am spus aşa ceva. Cred că sunt în tabăra celor care au dreptate. USL nu se va rupe prea curând, dar va veni o vreme când fiecare va merge pe drumul său şi este firesc, dar până atunci mai avem câteva probleme de rezolvat, nu doar să stăm la putere, că e bine să stăm acolo. În momentul când este criză nu este cel mai comod să fii la putere", a concluzionat Dragomir.

Alexandra VASILE

joi, 3 octombrie 2013124
Comentarii

00pentru gigi(3 oct 19:50)
esti un poponar libidinos toti psd istii sunt bine mersi tu esti un frustrat ca ai fost dat afara pentru incompetenta asa ca taci si suge o
00pnl(3 oct 11:02)
tu cand te rupi de blonda cu curu mare...ai facut o pauza in a te afisa cu ea? nu ii lua de fraieri pe toti, cei ce te cunosc stiu ce faci si cu cine umbli...mai bine te-ai ocupa de partid!
00gigi(3 oct 08:52)
La Cernavoda nu exista USL,primarul PNL ,Gh.Hansa a dat afara tot ce era de la PSD si continua.A candidat sa se razbune.Ajutat a fost de Moga si Dumitrache de la PSD.
00pentru gigi(3 oct 19:50)
esti un poponar libidinos toti psd istii sunt bine mersi tu esti un frustrat ca ai fost dat afara pentru incompetenta asa ca taci si suge o
00pnl(3 oct 11:02)
tu cand te rupi de blonda cu curu mare...ai facut o pauza in a te afisa cu ea? nu ii lua de fraieri pe toti, cei ce te cunosc stiu ce faci si cu cine umbli...mai bine te-ai ocupa de partid!
00gigi(3 oct 08:52)
La Cernavoda nu exista USL,primarul PNL ,Gh.Hansa a dat afara tot ce era de la PSD si continua.A candidat sa se razbune.Ajutat a fost de Moga si Dumitrache de la PSD.
mai mult...Replica
24 apr 10:45ReplicaPERICOL pentru PARTICIPANȚII la TRAFIC! ȘICANĂRI pe SOVEJA

Doi șoferi au ales să-și rezolve problemele în mijocul străzii, fără să le pese că au pus în pericol...925

24 apr 09:22ReplicaJAF ca-n FILME în Constanța! Casier LEGAT de un individ cu cască de motociclist pe cap2180
24 apr 09:35ReplicaAccident rutier la Mihail Kogălniceanu1525
24 apr 08:32ReplicaAccident rutier TERIBIL în Constanța: o persoană în COMĂ! VIDEO

Un cumplit accident rutier a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie a.c., în curba din apropierea...2023

exclusiv24 apr 10:07ReplicaFosta şefă a creşelor trăieşte un COŞMAR: ‘De două săptămâni NU ŞTIU NIMIC DE COPILUL MEU! L-a luat fostul soţ cu forţa!’3145
24 apr 10:45ReplicaScandal la Rig Service, în plină procedură de licitaţie pentru un mega-contract. Ce declară Florin Cârstocea!2252
24 apr 00:00ReplicaPrimăria Constanţa PIERDE pe bandă rulantă procesele pentru recuperarea subvenţiilor la căldură plătite ILEGAL

Primăria Constanţa a mai pierdut un proces pentru recuperarea subvenţiilor la căldură! După controlul Curţii de...1267

24 apr 00:00ReplicaUn SCELERAT din Constanţa s-a apucat să-şi PIPĂIE NEPOATA după ce a întreţinut relaţii SEXUALE cu FIICA!1795
24 apr 22:23ReplicaContul bancar al unui vârstnic din Constanţa, GOLIT de hackeri! Raiffeisen ridică din umeri!3203
24 apr 00:00ReplicaVila ANL din Murfatlar, construită de un UNPR-ist din Vrancea

ANL va construi un mic bloc de locuinţe în Murfatlar, contractul fiind încredinţat unui politician din Vrancea, care...305

24 apr 00:00ReplicaConduşi de mirosul de CANABIS, JANDARMII au dat peste un tânăr care avea la NAS un PRAF ALB1058
24 apr 00:00ReplicaPSD ne arde la buzunare!496
Vremea
14.2°8.2° - 15.5° miercuri, 24 aprilie 2019
cer acoperit de noriUmiditate: 52%
Vânt: 5.45 m/s din SE
Presiune: 1028.12 milibari

Loto
6/49212324263547
5/4042632333414
joker13163339448
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 apr 00:00SportAlaves - Barcelona 0-2. Goluri: Alena și Luis Suarez

Catalanii au mai făcut un pas către titlul din La Liga, după ce s-au impus pe terenul bascilor de la Alaves. Alena...151

24 apr 00:00SportShane Long a marcat cel mai rapid gol din istoria Premier League. Irlandezul a înscris în secunda 7

Shane Long a deschis scorul în secunda 7 a partidei dintre Watford şi Southampton şi a devenit astfel marcatorul...183

24 apr 00:00SportSimona Halep s-a retras de la Stuttgart! Decizia de ultim moment a româncei: „Sunt obosită fizic și mental, am dat totul în Fed Cup”

...222

24 apr 00:00SportRăzvan Lucescu e categoric: „Poate-n România mă întorc, dar niciodată la națională!”

Răzvan Lucescu, 50 de ani, a povestit ce impact are succesul uriaș de la PAOK Salonic asupra lui ca om, ca antrenor...212

Local
24 apr 00:50LocalAccident rutier grav la Tulcea: o victimă, preluată de elicopter și transportată la spitalul din Constanța. FOTO/ VIDEO

Un teribil accident rutier a avut loc marți, 23 aprilie a.c., între localitățile Cataloi și Nalbant din județul...840

24 apr 00:37LocalBărbat din Constanța, prins beat la volan în Ialomița

Doi bărbați de 30 și 32 de ani, unul din județul Constanța și celălalt din comuna Bordușani (Ialomița), au fost...368

24 apr 00:37LocalModificări în trafic, la intrare în staţiunea Mamaia!

Începând de marţi, 23 aprilie 2019, traficul rutier din zona Perla (intersecţia bulevardul Mamaia - bulevardul Aurel...1004

24 apr 00:38LocalÎn cartierul Anadalchioi va ‘răsări’ un ansamblu reziențial

În cartierul Anadalchioi din Constanța se propun investiții, mai exact un întreg cartier rezidențial verde ce...1551

24 apr 00:41Local'Parcarea Verde' din zona Spitalului Județean, care n-a fost verde vreodată, se închide temporar

„Parcarea Verde“ din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ Constanța va fi...696

24 apr 00:41LocalSf Gheorghe nu se sărbătoreşte pe 23 aprilie. Ce spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului

Anul acesta, BOR a schimbat data la care se sărbătorește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Slujba prăznuirii Sf...707

24 apr 00:58LocalCurs de gastronomie la Piața de Pește din Năvodari

Piața de pește din Năvodari a găzduit, sâmbătă, 20 aprilie a.c., un curs de gastronomie pentru cei care vor să...348

24 apr 00:58LocalCOMERȚUL ILICIT CU FLORI, în atenția Poliției Locale Constanța

În perioada 16 – 21 aprilie a.c. lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei...336

24 apr 00:18LocalTânărul care a FUGIT de sub ESCORTA POLIȚIEI, PRINS din nou la FURAT!

Oamenii legii de la malul mării au prins un tânăr, suspectat că a spart mai multe locuințe, atât în municipiu...2335

24 apr 00:59LocalLinia turistică City Tour, introdusă la Constanța în minivacanța de 1 Mai

Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că în minivacanța 26 aprilie – 05 mai...324

Politică
24 apr 01:03PoliticăDecizie NEAȘTEPTATĂ pentru Augustin Lazăr, pe final de mandat - ANUNȚUL Curții de Apel Alba în procesul Lazăr - Ministerul Justiției

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marți, ca inadmisibile cele trei cereri de intervenţie accesorie formulate în...549

24 apr 00:17PoliticăReacţie fulminantă a lui Brăiloiu, după declaraţiile lui Iohannis: 'Nu are ţinută de preşedinte; bambilici să joace cu nepoţii, dacă îi are'

Preşedintele României Klaus Iohannis a anunţat, într-o conferinţă de presă, că nu ia act de demisiile...2246

24 apr 00:54PoliticăOlguţa Vasilescu: 'Nu ştiu dacă un profesor de fizică stabileşte cine are sau nu pregătire să fie ministru'

Deputatul Lia Olguţa Vasilescu, purtătorul de cuvânt al PSD, reacţionează la refuzul preşedintelui de a numi noii...449

24 apr 00:53PoliticăReacția lui Codrin Ștefănescu la respingerea miniștrilor: 'Iohannis se crede vătaf pe moșie'

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, în urma deciziei președintelui...388

24 apr 01:02PoliticăComisia specială a respins toate amendamentele depuse de Opoziţie la proiectul de modificare a Codului penal

Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei a aprobat, marţi, raportul la proiectul de modificare a Codului...229

24 apr 00:16PoliticăKlaus Iohannis i-a RESPINS pe cei trei miniştri propuşi de PSD

Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu ia act de demisiile miniştrilor Fondurilor Europene...1261

24 apr 20:37PoliticăFemeile liberale din Constanţa, acţiune umanitară la Poarta Albă

Organizația Femeilor Liberale Județul Constanța a participat marți, 23 aprilie a.c., la o acțiune umanitară de...553

24 apr 00:59PoliticăAnunţ de la Primărie: Începe DERATIZAREA în Constanța!

Primăria Municipiului Constanța a demarat, luni, 23 aprilie a.c., acțiunile de deratizare. În cursul acestei...374

24 apr 01:01PoliticăȘerban Nicolae, sarcastic după achitarea lui Tăriceanu: 'Importantă va fi scrisoarea Ambasadelor. MCV-ul. Îngrijorările lui Weber, Juncker și Timmermans'

Senatorul PSD Șerban Nicolae reacționează după ce Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat ieri definitiv de ÎCCJ...348

24 apr 01:01PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, prima REACŢIE după achitarea definitivă: 'Bucuria mea este parţială'

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, are o primă reacţie la decizia ÎCCJ prin care a fost achitat...573

Monden
24 apr 00:00MondenDelia este „Vedeta anului”! Artista va fi premiată pentru întreaga carieră

Una dintre cele mai îndrăgite soliste de la noi, Delia va fi premiată pentru întreaga carieră muzicală miercuri,...151

24 apr 00:00MondenChef Sorin Bontea face echipă cu familia sa în bucătărie

În noul sezon al show-ului culinar Chefi la cuțite, Sorin Bontea, jurat al emisiunii, a mărturisit cum se împart...164

24 apr 00:00MondenLa o cafea cu Marius Manole. Actorul se întâlnește cu fanii la un restaurant din București

Unul dintre cei mai prolifici actori români, care joacă în momentul de față în zeci de spectacole, Marius Manole...132

24 apr 00:00MondenDivorțul ar putea să o coste jumătate din avere pe Adele

Divorțul ar putea să o lase pe celebra cântăreață Adele fără jumătate din avere. În urmă cu câteva zile s-a...174

24 apr 00:00MondenSmiley, vizitat de oamenii celebrelor Rihanna, Madonna şi Beyonce. Ce “bombe” pune la cale artistul

Vizită istorică pentru industria muzicală românească. Hahaha Production organizează în luna mai #MusicJourney,...166

24 apr 00:50MondenBrigitte și Pastramă se tunează după „Ferma”. Iată ce operații estetice au făcut

Brigitte Năstase (42 de ani) și Florin Pastramă (40 de ani) nu s-au bucurat de prea multă relaxare în „Ferma”,...243

24 apr 00:00MondenKaty Perry a dat în mintea copiilor. S-a transformat în vrăjitoare malefică pentru o noapte

Katy Perry, în vârstă de 34 de ani, este o cântăreaţă căreia nu îi lipseşte creativitatea şi curajul de a...140

24 apr 00:00MondenNicolas Cage trebuie să plătească pensie alimentară pentru 4 zile de căsătorie

Nicolas Cage a divorțat în patru zile, dar n-a scăpat de pensia alimentară pe care legea o impune după desfacerea...189

24 apr 00:00MondenPrimul portret oficial al lui Louis de Cambridge. Micul prinţ a împlinit un an

În urmă cu fix un an, pe 23 aprilie 2018, Prinţul Harry şi Kate Middleton deveneau părinţi pentru a treia oară,...163

24 apr 00:00MondenUn volum de memorii al cântăreţului Prince, lansat în octombrie

Un volum care conţine memoriile neterminate ale cântăreţului american Prince, decedat în 2016, va fi publicat pe 29...132

Mapamond
24 apr 00:00MapamondSummitul Kim - Putin va avea loc joi

Liderul nord-coreean Kim Jong Un se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin joi, la Vladivostok, a anunţat...124

24 apr 00:00MapamondRusia perturbă navigaţia GPS în Crimeea şi în Marea Neagră

Rusia utilizează intens tehnologii de perturbare a sistemului de navigaţie prin satelit GPS în peninsula ucraineană...160

24 apr 00:00MapamondRepublica Moldova: Blocul ACUM îi invită, din nou, pe socialişti la discuţii

Blocul ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ şi Platforma "Demnitate şi Adevăr" /PPDA/) i-a invitat, din...130

24 apr 00:00MapamondPreşedintele Trump va efectua vizite în luna iunie în Marea Britanie şi Franţa

Preşedintele american Donald Trump a acceptat invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii...120

24 apr 00:00MapamondGruparea jihadistă Stat Islamic revendică atentatele din Sri Lanka

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat atentatele comise duminică în Sri Lanka, în care au fost ucise cel...143

24 apr 00:00MapamondUNICEF: Cel puţin 45 de copii au fost ucişi în atentatele din Sri Lanka

Cel puţin 45 de copii şi adolescenţi, printre care şi un bebeluş de 18 luni, au fost ucişi în atentatele care au...131

24 apr 00:00MapamondComisia Europeană a evaluat modul în care Facebook, Google şi Twitter combat dezinformarea

Comisia Europeană a apreciat marţi că platformele Facebook, Google şi Twitter au făcut progrese în combaterea...128

24 apr 00:00MapamondSUA: O femeie din Wisconsin a predat pe Facebook lecţii despre fabricarea bombelor, în numele jihadiştilor

O femeie din Wisconsin a folosit conturi de Facebook pentru a preda lecţii despre fabricarea bombelor artizanale în...150

24 apr 00:00MapamondSri Lanka: Atentatele, comise „ca represalii la atacul de la Christchurch“, conform primelor elemente ale anchetei

Primele elemente ale anchetei referitoare la atentatele de duminică din Sri Lanka, al căror cel mai recent bilanţ a...152

24 apr 00:00MapamondAustralia: Sute de persoane evacuate din cauza unei scurgeri de gaze la Opera din Sydney

Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate marţi din holul principal al Operei din Sydney (Sydney Opera House) şi...125

Sănătate
22 apr 00:47SănătateMinistrul Sănătăţii: Vom relua campania de vaccinare antirujeolă săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni, la Bistriţa, că săptămâna viitoare va fi reluată campania...290

19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1744

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1422

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...947

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1568

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...4127

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2462

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7441

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3231

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...5125