REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

"Egalitatea între sexe" inflamează spiritele între Neamţu şi Preda. Familie tradiţională sau spirit modern?

"Egalitatea între sexe" inflamează spiritele între Neamţu şi Preda. Familie tradiţională sau spirit modern?

Replica API 13 martie 2014 | 00:00 191

Mărul discordiei, raportul Zuber

Mărul discordiei, raportul Zuber

Un proiect dezbătut în cadrul Parlamentul European se transformă într-un nou prilej de circotecă politică. "Fraţii" întru ideologie de dreapta îşi transferă conflictele pe tematica egalităţii femeilor cu bărbaţii. Practic, controversatul raport Zuber a împărţit europarlamentarii români şi opoziţia autohtonă în două tabere. Într-adevăr, raportul portughezei comuniste, Ies Christina Zuber, este înfiorător. Invocând egalitatea de şanse, în special în zona sexualităţii, raportul Zuber, "urmaşul" rapoartelor asemănătoare, Estrela (respins la sfârşitul anului trecut) şi Lunacek (dezbătut luna trecută), propune idei cutremurătoare: ideologia genului, conform căreia între bărbaţi şi femei nu există nici o diferenţă. Mai mult, şcolarii vor fi învăţaţi că nu sunt băieţei sau fetiţe doar pentru că aşa s-au născut, ci pentru că aşa le-au spus acasă mama şi tata, părinţii reprezentând un obstacol pentru ca aceştia să se realizeze în societate. Cu alte cuvinte, bărbat sau femeie nu te naşti, ci devii. De asemenea, raportul Zuber presupune şi instituirea acestei ideologii în business-uri şi alte instituţii locale de pe întregul cuprins al UE, cu forţa, care obligate să aloce locurile în consiliile de administraţie sau posturile scoase la concurs nu pe bază de valoare individuală, ci pe bază de sex. Raportul a căzut, marţi, la o diferenţă foarte mică la vot, însă ceea ce este de reţinut: liberalii români au votat adoptarea, în bloc, iar cel mai mare partid din cadrul PE, Partidul Popularilor Europeni, nu a opus nici măcar un minim de rezistenţă. De altfel, europarlamentarul român, Petru Luhan, pozând într-un monument de inconsecvenţă, a votat "pentru" raportul Lunacek şi "împotriva" raportului Zuber, după cum a menţionat pentru Replica de Constanţa, liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, opozant înverşunator al raportului recent căzut la primul vot: "Cred că asistăm de ceva vreme la o încercare în Parlamentul European de redefinire a familiei ca fiind uniunea naturală dintre bărbat şi femeie. Spaţiul european este unul al diversităţii şi noi credem că nu este acceptabil ca o populaţie, cum este cea a României şi care aderă în continuare la valorile conservatoare şi la o înţelegere creştinească despre familie, de peste 20 de milioane de locuitori, poate fi neglijată printr-un dictat sau printr-o hotărâre a Comisiei Europene. Acest lucru s-a întâmplat deja prin raportul Lunacek şi continuă să se întâmple cu alte iniţiative de acest fel. A fost deja un prim vot şi, cel mai important lucru, am impresia tristă că reprezentanţi ai partidelor de dreapta din România au votat în favoarea acestui ultim raport. A votat în favoarea acestei rezoluţii Zuber domnul Cristian Preda, Norica Nicolai şi Adina Vălean. Au votat împotrivă doamna Monica Macovei sau domnul Theodor Stolojan. Votul este împărţit. Petru Luhan (PDL - n.r.) a votat în favoarea Lunacek şi împotriva Zuber, ceea ce înseamnă că Luhan este inconsistent, sare de la una la alta. Asta e...", a menţionat Neamţu, pentru Replica.

Ce-are Neamţu de împărţit cu Cristian Preda

Liderul NR este determinat să prezinte o agendă pro-familie la următoarea rundă de alegeri pentru Parlamentul European şi susţine că se va opune valului ideologiei moderne. Lupta care se poartă la Bruxelles între tradiţie şi modernism escaladează de la un an la altul şi de la un proiect la altul. Valorile familiei nu se mai "pupă" cu "egalitatea de şanse", devenind o ocazie pentru şlefuirea unui nou tip de limbaj politic. Vorbim astfel, practic, de două tabere, iar Neamţu susţine că este determinat să nu mai suporte asaltul ideologiilor moderne asupra valorilor tradiţionale ale societăţii şi solicită măsuri concrete pentru sprijinirea familiei: "În esenţă, se vorbeşte de un principiu de pe vremurile ceauşiste, când era obligatoriu să ai în anumite instituţii un anumit număr de chiaburi şi vorbim şi de finanţarea cu bani publici a operaţiilor de schimbare de sex. Pot să spun că acest demers are o componentă totalitară, în măsura în care bagi pe gâtul a aproximativ 500 de milioane de locuitori o anumită înţelegere despre relaţia dintre bărbat şi femeie sau despre sexualitate. Putem vorbi despre o acţiune totalitară. Europa trebuia să fie un spaţiu al libertăţii, de opţiune şi de conştiinţă. Să zicem, dacă eu refuz ca cetăţean o anumită interpretare despre sexualitatea unui om, ar trebui să mi se dea dreptul să spun acest lucru, ori astăzi nu pot acest lucru. Eu pot, de pildă, să consider că cineva care îşi schimbă sexul că are o tulburare afectivă, da? Nu pot să spun asta, pentru că sunt considerat fascist, probabil, în schimb ei au voie să înjure şi să facă pipi pe religia părinţilor mei şi a bunicilor noştri. Vom continua să punem presiune pe aliaţii noştri de la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor şi vom continua să manifestăm împotriva acestui egalitarism sexual, pansexual, care ignoră faptul că există diferite contribuţii la societate şi la viitorul Europei. Una este contribuţia unei familii care face doi, trei sau patru copii şi se asigură de viitorul acestei Europe şi alta este contribuţia unui stil de viaţă postmodern, care nu acceptă copii. Sunt diferite atitudini şi cred că cel mai important este să avem o atitudine din partea statului, prin care ar fi favorizate familia şi copiii. Este prioritatea pentru salvarea Europei, din punct de vedere democratic, de aceea noi vom candida la europarlamentare cu o agendă pro-familie, foarte coerent formulată", a declarat Neamţu, pentru Replica.

De partea cealaltă, europarlamentarul Cristian Preda invocă libertatea de conştiinţă şi susţine că egalitatea este un principiu al UE, care ar trebui aplicat în toate domeniile de activitate. Practic, Preda îşi doreşte eliminarea discriminării şi egalitatea între sexe: "Dacă Neamţu consideră că trebuie să menţinem discriminările la adresa femeilor, s-o spună explicit, nu trebuie să o spună referindu-se la mine. Eu am votat dintr-un motiv foarte simplu: egalitate, ceva foarte important. Dacă cineva nu este de acord cu principiul egalităţii între femei şi bărbaţi, s-o spună public şi explicit: sunt pentru inegalitate şi pentru discriminare! Egalitatea între sexe este ceva important. Eu sunt împotriva discriminării şi pentru egalitate de şanse şi în business şi în politică şi în alte domenii", a concluzionat Preda, pentru Replica.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108