Elena Udrea: Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal
Fostul ministru Elena Udrea, arestată preventiv în Bulgaria, spune că este arestată ilegal de 46 de zile, „ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ”. Udrea a prezentat o serie de motive pentru care consideră că decizia magistraţilor nu este legală, relatează news.ro.
„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Valcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate”, a scris duminică pe Facebook Elena Udrea.
Aceasta susţine că, și dacă judecătorii „ar vrea să îşi justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece această prevede că judecătorii pot să nu ţină cont de deciziile CCR, dacă „există un risc sistemic de impunitate (nepedepsire) prin prescripţie”.
„Trec peste toate argumentele constituţionale prezentate de specialişti, de ce această decizie nu poate fi aplicată, şi mă rezum la analiză raportată la cazul meu. Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuţie un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute. Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripţie nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puţin 4 ani. Cum au luat aceşti judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie”, a mai scris Udrea.
Elena Udrea: „Ce se întâmplă cu Justiţia din România?”
Aceasta prezintă o listă de motive pentru care consideră că a a fost condamnată ilegal la fond:
„a) completul de 3 judecători era nespecializat.
b) din complet a făcut parte Florentina Dragomir, care NU îndeplinea condiţiile legale pentru a fi judecător, sigur… în România nu contează dacă un judecător nu a depus jurământul de credinţă, în schimb în Grecia şi Italia hotărârile date de F. Dragomir au fost considerate ilegale, iar cei din Bulgaria au cerut detalii despre această judecătoare la termenul trecut din Sofia.
c) am fost condamnată în apel de un complet de 5 judecători nelegal constituit. CCR a constatat prin decizia 685/2018 că cel puţin unul dintre judecători, Preşedintele Completului, a fost numit cu încălcarea gravă a legii, adică pus cu mâna şi nu tras aleatoriu la sorţi. Cum acesta era şi Preşedintele Secţiei Penale, adică şeful celorlalţi 4, este evident că ceea ce decidea el, aşa rămânea, iar el “zicea” ce era scris în plicurile galbene care ajungeau la Înalta Curte.
d) mi s-a respins în mod halucinant contestaţia în anulare, luându-mi-se dreptul de a fi rejudecată legal. Nu există niciun text referitor la speţă mea, din legi speciale, din codul penal, codul de procedura penală, decizii CCR, decizii CJUE, CEDO, care să nu fi fost încălcate”.
Udrea susţine că, dacă toate acestea se întâmplă „în cel mai vizibil şi cunoscut dosar din România “Gala Bute”, ce o fi în celelalte?”.
„Ce se întâmplă cu Justiţia din România? Specialiştii în drept, procurorii şi judecătorii de bună credinţă, avocaţii şi profesioniştii adevăraţi din conducerea Ministerului Justiţiei, CSM, ICCJ, sunt mulţumiţi şi liniştiţi cu situaţia asta?”, a mai scris Udrea.
Elena Udrea este arestată în Bulgaria, judecătorii amânând pentru 8 iunie decizia privind extrădarea ei, scrie hotnews.ro.

In loc sa fii la mititca pentru long time
Arestata ILEGAl! BUNA GLUMA
Auzi, cica arestata ilegal, javra dracului! Mai bine spus sunt 46 de zile de cand nu infunzi puscaria asa cum ar trebui!
legal ai facut 16 milioane euro declarate,160 milioane reale in citiva ani?citi bani ai platiti impozit pe banii astia?cind ai furat de la noi era legal?sa stai in pirnaie mult si bine!
sunt linistiti dupa cum intrebi dar tu pari a nu prea fi linistita nutica. daca nici la vecinii bulgari nu i-ti place detentia , unde ai dorii?? am inteles vroiai pe plaje in grecia. de, a**a e mai iese si p***t cateodata.....
legal ai facut 16 milioane euro declarate,160 milioane reale in citiva ani?citi bani ai platiti impozit pe banii astia?cind ai furat de la noi era legal?sa stai in pirnaie mult si bine!
Petre Daea se întoarce la ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, implicat într-un dosar de...676
NATO nu are în vedere desfăşurarea de întăriri în Suedia şi Finlanda după ce aceste două state vor deveni...255
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...317
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...478


ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 5.03 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...342
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...325
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...786
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...482


Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină marți, 5 iulie, în Techirghiol, la Zarguzon, acolo...693
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...367
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă seria reparațiilor imobilelor...382
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...460
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...317
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest...282
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...478
DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții...386
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7193
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4186
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5783
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2741
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...260
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...167
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...253
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...191
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...329
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...410
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...406
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1235
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...197
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...158
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...175
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...175
toti hotii astia au fost arestati ilegal .la puscarie jeg de femeie.