REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Elevii constănțeni, în vizită la IPJ

Elevii constănțeni, în vizită la IPJ

Replica API 26 aprilie 2018 | 00:24 688

La data de 24 aprilie, poliţiştii I.P.J. Constanța au avut plăcerea să primească în vizită elevii clasei I E, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 39 ”Nicolae Tonitza” Constanța. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Programului local de prevenire a ”Delicvenței juvenile și victimizării minorilor”, precum și a Programului didactic ”Școala Altfel”.

Cu această ocazie, micuților vizitatori li s-au prezentat laboratoarele din cadrul Serviciului Criminalistic, unde au aflat o parte din secretele activității de cercetare și investigare criminalistică desfășurate de către specialiștii din cadrul structurii.

Ulterior, elevii au ajuns în sala de pregătire sportivă și de specialitate din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța, unde li s-au prezentat elemente din dotare polițiștilor din structura intervenție rapidă, precum și detalii legate de specificul acțiunilor la care aceștia participă.

Elevii au răspuns cu entuziasm la această activitate, adresând multe întrebări polițiștilor prezenți, fapt care a condus la final ca această vizită să fie atât educativă cât și plăcută pentru ambele părți.

La sfârșitul vizitei, polițiștii le-au pregătit o surpriză copiilor, făcându-le cunoștință cu câinele de urmă ”LEBAC”, care a fost foarte sociabil și afectuos cu aceștia.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai bine rezolvati miile de cazuri de furturi din locuinte , masini , soacietati , care stau in sertare de ani , decat sa pierdeti vremea cu scolarii...
0
0
Cum sta treaba cu spaga,dar sa fie sinceri mai ales rutiera
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108