REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

"Erau şanse să nu mai putem da apă şi canal oraşului"

"Erau şanse să nu mai putem da apă şi canal oraşului"

Replica API 25 iunie 2011 | 00:00 118

Primarul din Ţăndărei, despre parteneriatul cu RAJA:

Primarul din Ţăndărei, despre parteneriatul cu RAJA:

SC RAJA SA Constanţa a inaugurat vineri, 24 iunie a.c., un nou punct de lucru în localitatea Ţăndărei. Este vorba despre Secţia Apă - Canal Ţăndărei, care asigură servicii de apă şi canalizare în localitate. La ceremonia de tăiere a panglicii au participat primarul oraşului Ţăndărei, Vasile Sava, numeroşi consilieri locali şi reprezentanţi ai SC RAJ SA Constanţa, dar şi Costică Nan, directorul cordonator al Centelor Zonale. SC RAJA SA a preluat serviciile de apă - canal în Ţăndărei în urmă cu mai bine de un an, de la fostul operator local, Apa Termo, care din cauza datoriilor enorme, de 5 milioane de lei, către bugetul de stat şi terţi, a intrat în insolvenţă.

Compania de apă constănţeană a investit nu doar în reţelele de apă şi canalizare, ci şi în spaţiile care deservesc direct clienţii. La Ţăndărei a fost amenajat un sediu modern, complet utilat şi dotat, în doar câteva luni. Întreaga investiţie făcându-se cu Secţia lucrări în construcţie a SC RAJA SA. "Este un sediu nou, la standardele europene pe care le regăsiţi în orice localitate unde SC RAJA SA operează. Le transmit, de asemenea, locuitorilor oraşului Ţăndărei, să aibă încredere în RAJA, întrucât ei vor fi beneficiarii direcţi ai investiţiilor pe care le vom face aici în următorii doi ani", a declarat Costică Nan, directorul coordonator al Centrelor Zonale ale SC RAJA SA. Noul punct de lucru de la Ţăndărei este o subdiviziune a Centrului Zonal Interjudeţean Hârşova, care deserveşte localităţi din trei judeţe şi anume: nordul Constanţei, Ialomiţa şi Călăraşi. Primarul din Ţăndărei, Vasile Sava, susţine că "venirea SC RAJA SA în oraş însemnă nu doar certitudinea unor servicii de calitate pentru cetăţeni, dar şi un exemplu pentru mediul de afaceri local. Oraşul nostru a fost inclus în planurile de dezvoltare şi investiţii ale companiei constănţene, aici urmând sa fie investiţi, în următorii doi ani, 16,3 milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu). Participarea Consiliului Local la această investiţie va fi de 265.000 euro, bani care se vor achita eşalonat, până în 2013, când se încheie programul. Prin POS Mediu, RAJA va reabilita reţelele de apă şi canalizare din Ţăndărei, va extinde reţeaua de canalizare şi va construi o staţie de epurare modernă, la standardele Uniunii Europene, întrucât cea existentă este din 1974 şi din punct de vedere al tehnologiei nu mai corespunde nici unei norme a Uniunii Europene. Dacă nu încheiam parteneriatul cu RAJA erau şanse să nu mai putem da apă şi canal oraşului", a declarat Vasile Sava.

Simona RUSU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108