REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° ConstanÈ›a Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° ConstanÈ›a Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Eurostat: România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în octombrie

Eurostat: România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în octombrie

Replica API 3 decembrie 2020 | 00:00 984

Rata şomajului s-a menţinut la 7,6% în Uniunea Europeană în octombrie şi a scăzut la 8,4% în zona euro, de la 8,5% luna precedentă, iar printre ţările cu cele mai scăzute rate ale şomajului se află şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

În rândul celor 27 de state membre ale UE, în octombrie cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Spania (16,2%), Cipru (10,5%), Lituania (10,4%) şi Italia (9,8%), iar cele mai scăzute în Cehia (2,9%), Polonia (3,5%), Malta (3,9%), Olanda (4,3%), Germania (4,5%), Slovenia (4,9%), Belgia (5,1%) şi România (5,3%).

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,825 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii octombrie, cu 86.000 mai puţine decât în septembrie.

Comparativ cu octombrie 2019, numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a urcat cu 2,186 milioane în UE şi cu 1,692 milioane în zona euro.

În octombrie, 3,115 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,551 milioane erau în zona euro.

În rândul femeilor din UE, rata şomajului era de 8% în octombrie, în scădere faţă de 8,1% luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor rata şomajului era de 7,2% în octombrie, stabilă faţă de septembrie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De unde or la aia de la Eorostat informatii? Deci sunt fabrici ,uzine companii garla,se construieste .Zilnic apar zgarie branza,aaaa pardon ,nori,hai ca egalam Singapore.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108