REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Evaziune fiscală la ordinea zilei, în locurile de joacă de la Eforie

Evaziune fiscală la ordinea zilei, în locurile de joacă de la Eforie

Replica API 13 august 2011 | 00:00 105

În atenţia autorităţilor:

În atenţia autorităţilor:

Evaziunea fiscală este în floare la Eforie Sud, la câţiva paşi de Cazinou, unde este amenajat un loc special de distracţie pentru copii. Maşinuţe, spaţiu gonflabil unde puştii pot să se zbenguie, balerină etc. - aceasta este oferta.

Oricât de bine ar suna, nu există însă nici o minimă decenţă din partea celor care administrează spaţiul de distracţie, în sensul că turiştii, dar şi localnicii, sunt jecmăniţi fără milă, de maniera: taxarea la joaca în "gonflabilă" se face pe minute, timp în care un angajat stă vigilent lângă "agregat", nu cumva copilul să se joace mai mult decât a plătit părintele, iar în schimb nici un bon de casă, o hârtie, ceva, orice, nu este eliberat. Nu mică i-a fost mirarea unui turist să afle că pentru 3 minute dă o sumă, pentru 10 - alta, pe care nu le mai amintim întrucât nu sunt extrem de piperate, dar nici pomană nu se face, dar nu există nici o casă de marcat, nici bon: "Mi-a cerut în schimb să spun numele copilului. Când am întrebat de ce, am realizat că, de fapt, vroia să strige după copil să iasă de la joacă pentru că, după ceas, îi expira timpul pentru care plăteam. Urât, iar mai multe nu mai am ce adăuga, decât că poate Poliţia sau Garda ar trebui să-i viziteze pe indivizii care au afacerea asta, să-i întrebe de sănătate şi cum mai stau cu evaziunea fiscală", a concluzionat turistul care ne-a abordat în Eforie chiar lângă mini-părculeţul de distracţie, pentru a ne atrage atenţia ce se petrece acolo.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108