REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Exercițiul militar Histria 15 s-a încheiat

Exercițiul militar Histria 15 s-a încheiat

Replica API 19 septembrie 2015 | 00:00 257

Război simulat

Război simulat

Exercițiul Militar Histria 15, cel mai mare de acest fel desfășurat până acum în România a debutat marți și s-a încheiat vineri, iar participanții au fost angrenați într-o repetiție generală pentru război, care are loc în mai multe poligoane și raioane de pe teritoriul național. Acțiunea s-a desfășurat atât pe teren, cât și în fața computerului, iar ineditul acestui exercițiu a constat în faptul că el nu e realizat numai de MApN, ci și de alte ministere și instituții ale statului român.

În cele patru zile de manevre unitățile s-au aflat pe teren în Delta Dunării, la Arad, Călărași, Portul Constanța, Galați, Brăila, Brașov și Babadag. În dreptul localității tulcene Mahmudia a avut loc, miercuri, o acțiune de neutralizare a unui desant aerian inamic, iar joi Portul Constanța s-a transformat în teatru de război, când, în dana militară, a avut loc acțiunea combinată a forţelor şi mijloacelor MAI-MApN pentru gestionarea unei situaţii de criză şi Acţiunea Forţelor pentru operaţii speciale pentru evacuarea unei ambasade ameninţate.

Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, a participat la o evaluare în teren a modului de asigurare a spijinului logistic. În cadrul exerciţiului Histria 15 a fost constituit un Grup de Sprijin Logistic Întrunit, care este instalat şi funcţionează într-un tren de comandament de unde conduce un pachet de forţe format din structuri de sprijin logistic ce însumează un număr de aproximativ 250 de militari şi peste 100 de mijloace tehnice.

Histria 15 a avut la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi în corelaţie cu prevederile Cartei ONU şi articolelor 3, 4 şi 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat că lipsa unei legi de demobilizare în urma unei situații de criză este una dintre „lecțiile” exercițiului Histria 15. „Am constatat că avem o lege care se referă la mobilizare pe timp de criză, dar nu avem o lege care să se refere la situații de demobilizare”, a spus Dușa.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108