Face cineva ceva?! Țigările de contrabandă se vând, mai nou, la baxuri, pe grupuri de Facebook, sub ochii „vigilenți“ ai autorităților
Face cineva ceva?! Țigările de contrabandă se vând, mai nou, la baxuri, pe grupuri de Facebook, sub ochii „vigilenți“ ai autorităților
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎntr-o țară în care haosul s-a generalizat, traficanții de țigări nu se mai tem de nimeni și nimic. După ce au umplut grupurile de anunțuri cu țigări de contrabandă, aceștia își „racolează“ clienții pe grupurile de angajări. Și acum, din pozele expuse, nu mai vorbim de câteva pachete, ci de baxuri întregi. Relația vânzător-client este aceeași: mesaj în privat. După îți este verificat contul și traficanții nu descoperă nimic dubios, atunci ai șanse să cumperi ceva țigări la juma de preț.
Anunț vânzare țigări contrabandă pe Facebook
Nu mai putem vorbi de mult despre tupeul maxim pe care îl au traficanții de țigări. Nici măcar despre inconștiența celor care vând țigările de contrabandă pe piața liberă, atâta vreme cât nimeni nu îi deranjează. Practic, cei care în urmă cu câțiva ani vindeau țigări de contrabandă la colț de stradă, acum au avansat, s-au digitalizat și sunt tot mai prezenți pe rețelele sociale unde vând fără jenă țigări de contrabandă.
În spatele unor conturi mai mult sau mai puțin adevărate, publică pe site-uri de anunțuri poze cu țigări de contrabandă. Pentru cei interesați de o eventuală tranzacție detaliile despre preț sau ridicarea produselor se dau doar în privat. Și nu răspund oricui îi abordează. Pentru că înainte sa răspundă cel care adresează întrebări este verificat imediat pe rețelele sociale.
Țigări la jumătate de preț
Și oferta este una destul de vastă, adică peste 6-7 tipuri de țigări. Am intrat în discuție cu un astfel de comerciant pentru a afla mai multe detalii. Când am întrebat un eventual preț ni s-a spus că răspunsul îl primim în privat. Acolo am aflat că un carton de țigări îl putem achiziționa cu sume între 80 și 150 de lei în funcție de marca pe care o dorim. Și cantitatea de țigări este impresionantă, pentru că așa cum se vede și din pozele afișate, nu mai vorbim de câteva pachete, ci de baxuri întregi.
Anunț vânzare țigări contrabandă pe Facebook
Evident că cele mai scumpe sunt cele cunoscute, în timp ce țigările de care nu ai auzit vreodată sunt cele mai ieftine. Am continuat discuția și am aflat că plata se poate face fie personal, fie prin transfer bancar. Dacă nu dorești să iei țeapă, preferi să alegi plata la livrare, adică personal. În momentul când am întrebat de unde sunt țigările conversația s-a încheiat brusc.
Anunț vânzare țigări contrabandă pe Facebook
La capitolul comentarii există și unii care le transmit afaceriștilor de ocazie că pot fi imediat identificați de autorități. Numai că că aceștia nu dau doi bani pe autorități și își văd nestingheriți de treabă. Putem spune că este vorba fie de inconștiență din partea acestor vânzători, fie de foarte mult tupeu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.4° Constanța 
.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)








