REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

FAO: Preţurile mondiale la alimente au crescut pentru a doua lună consecutiv în iulie

FAO: Preţurile mondiale la alimente au crescut pentru a doua lună consecutiv în iulie

Replica API 7 august 2020 | 00:00 963

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în iulie, în urma avansului preţurilor la uleiuri vegetale, lactate şi zahăr, extinzând redresarea de luna trecută, după scăderile puternice provocate de pandemia de coronavirus, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, citat de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iulie, acest indice a crescut la 94,2 puncte, de la 93,1 puncte luna precedentă.

"La fel ca în iunie, creşterea preţurilor la uleiuri vegetale, lactate şi zahăr a compensat preţul mai redus la carne, pe fondul valorii constante a indicelui preţului cerealelor", se arată în comunicatul FAO.

Preţurile la uleiuri vegetale au urcat cu 7,6% în iulie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni. Preţurile la lactate şi zahăr au urcat cu 3,5% şi, respectiv, 1,4%, în timp ce Preţurile la carne au scăzut cu 1,8%,în urma reducerii cererii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108