Festivalul de Film de la Cannes: Nume mari şi producţii de răsunet, la cea de-a 75-a ediţie
Festivalul de Film de la Cannes se pregăteşte pentru cea de-a 75-a ediţie aniversară cu o selecţie de nume mari de la Hollywood, nou-veniţi de răsunet şi laureaţi cu Palm d'Or la ediţiile anterioare - o revenire ce stârneşte senzaţie chiar şi în contextul în care conflictul din Ucraina umbreşte festivităţile, relatează luni Reuters.
Foto: (c) Sarah Meyssonnier/REUTERS
"Sincer, cred că aceasta este unul dintre cele mai bune programe de la Cannes din ultimii ani", a declarat Scott Roxborough, şeful biroului european al publicaţiei americane The Hollywood Reporter, citează Agerpres.
Festivalul, care se desfăşoară în perioada 17-28 mai, îşi reia calendarul tradiţional după doi ani de perturbări pandemice. În 2020, festivalul a fost anulat, iar anul trecut a fost mutat în iulie, când a avut loc sub protocoale stricte asociate COVID-19.
Anul acesta, festivităţile revin, iar printre producţiile hollywoodiene de "categoria grea" se numără filmul lui Tom Cruise "Top Gun Maverick", care îl va aduce pe star la Cannes pentru prima dată în ultimele trei decenii, dar şi pelicula biografică "Elvis", în regia lui Baz Luhrmann, cu Austin Butler şi Tom Hanks.
Actorul, producătorul şi regizorul american Forest Whitaker va fi recompensat cu trofeul Palme d'Or de Onoare pentru cariera "strălucită" a artistului, precum şi discretul său angajament umanitar, după cum au anunţat organizatorii la începutul acestei luni.
David Cronenberg îşi va marca revenirea la genul horror cu filmul "Crimes of the Future", în care joacă Viggo Mortensen, Kristen Stewart şi Lea Seydoux.
Va exista, de asemenea, o importantă prezenţă din Asia, în pofida absenţei Chinei, cu filme de Park Chan-wook şi Hirokazu Koreeda în competiţie şi cu actorul din "Squid Game" Lee Jung-jae care îşi va prezenta noul său film, "Hunt".
"Toată lumea doreşte un fel de revenire pentru acest moment, un fel de re-deşteptare a cinematografiei aici, la Cannes", a spus Roxborough.
Festivalul se deschide marţi cu un film cu zombi, "Final cut" ("Coupez!"), în regia francezului Michel Hazanavicius, care a schimbat titlul din "Z (comme Z)" pentru a elimina riscul de confuzie cu litera "Z" care apare vopsită pe blindatele ruse din Ucraina şi care este folosită pentru a susţine invazia rusă.
Festivalul a interzis prezenţa delegaţiilor oficiale ruse, însă va prezenta filmul "Tchaikovski's Wife" al regizorului rus Kirill Serebrennikov, exilat la Berlin, care a condamnat în mod deschis invazia Rusiei în Ucraina.
De asemenea, în cadrul festivalului va fi proiectat "Mariupolis 2" al regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius, în vârstă de 45 de ani, care a fost ucis în Mariupol, oraş ucrainean puternic bombardat de forţele ruse, în urmă cu aproape o lună, în timp ce lucra la această producţie. Logodnica lui, Hanna Bilobrova, care a finalizat proiectul, va prezenta acest film.
O altă producţie ucraineană prezentată la festival este un film de debut al lui Maksim Nakonechnyi, "Butterfly Vision", care relatează povestea unei tinere din Ucraina care se întoarce în ţara sa după ce a fost capturată şi apoi eliberată într-un schimb de prizonieri.

De la petreceri mondene autohtone, la balul regal patronat de Prințul Albert! Așa a arătat seara designerilor...158
Momente delicate pentru Travis Barker și soția sa, Kourtney Kardashian. Toboșarul formației Blink 182 a fost...123
Cineastul Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală...111


ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 3.94 m/s
Presiune: 1015 milibari

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a reiterat oferta sa şi a propus echipei germane Bayern Munchen suma de 40 de...138
Tenismanul spaniol Feliciano Lopez (40 ani) a egalat, marţi, recordul deţinut de elveţianul Roger Federer, 81 de...142
Marea speranţă a fotbalului olandez Xavi Simons a semnat un contract cu PSV Eindhoven până în 2027, după trei...122
Tenismanul australian Nick Kyrgios, care a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de primul tur la Wimbledon, a...139


Primăria Orașului Hârșova anunță Festivalul "Dobrogea cu bundiță și pestelcă", ce va avea loc în perioada...339
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de joi, 30 iunie a.c., în...424
Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară. Ei anunță că joi și vineri, în șase...341
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 13, 100 și 100C (sens spre Gară) opresc în stația...349
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...589
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care...775
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...421
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să...432
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4053
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2497
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2643
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2922
Ghislaine Maxwell, o fostă vedetă britanică în vârstă de 60 de ani, declarată vinovată la sfârşitul anului...137
Cineastul Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală...111
Academia de film americană (AMPAS) a publicat marţi o listă cu 397 de profesionişti din industria cinematografică...109
Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene...336
Președintele rus Vladimir Putin suferă într-adevăr de o gravă maladie, iar aceasta constă în lipsa de respect...376
Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat...312
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summit-ului NATO de la Madrid, că Alianța urmărește...723
Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat marţi ministrul...111
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în săptămâna 20 - 26 iunie, au fost confirmate...112
O tulpină extrem de rezistentă la antibiotice a super-bacteriei stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) care a...520
Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate miercuri 29 iunie a.c., în România Cei doi pacienți sunt...383