rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Finlanda: Un ren a provocat o ciocnire de blindate în urma căreia peste zece soldaţi au ajuns la spital

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în Finlanda: un ren care rătăcea prin mijlocul unui teren de exerciţii militare a provocat o ciocnire între mai multe vehicule blindate, soldată cu rănirea a circa zece soldaţi care au ajuns la spital, a anunţat miercuri armata finlandeză, informează AFP.

Accidentul a avut loc marţi în nordul acestei ţări, în Laponia. "Un vehicul de transport blindat Pasi s-a ciocnit de cel care îl preceda, după ce a încercat să ocolească un ren", a explicat într-un comunicat brigada Kainuu (est) de care aparţineau militarii.

Douăzeci şi opt de persoane se aflau la bordul celor două vehicule în momentul accidentului. Douăsprezece dintre ele au fost spitalizate şi cinci se aflau încă sub observare miercuri.

În Laponia finlandeză trăiesc în jur de 340.000 de reni care reprezintă un adevărat pericol pentru şoferi, cu atât mai mult cu cât acestor mamifere nu le mai este frică de vehicule cu motor.

Aceste rumegătoare din familia cervidelor parcurg distanţe importante pentru a găsi de mâncare, fără a se sinchisi de circulaţia maşinilor care s-a intensificat odată cu dezvoltarea turismului. Ele se aventurează frecvent pe şosele, pentru a scăpa de ţânţarii care se abat asupra pădurilor din regiune la sfârşitul verii.

La începutul iernii, atunci când zilele sunt mai scurte, până la 20 de reni pot fi implicaţi zilnic în coliziuni, potrivit agenţiei finlandeze pentru securitate rutieră. AGERPRES

joi, 12 septembrie 2019500
Comentarii

00m3mnon(14 sep 08:48)
Mai bine friptura de ren decat colegii de trupa! Oricum cand va incepe razboiul nu mai ramane nici un ren in picioare!
13BIBICU(12 sep 09:28)
Un accident stupid care pare sa fie produs de un conducator auto fara experienta.
mai mult...Mapamond
21 feb 00:00MapamondAtacurile din Hanau sunt anchetate ca acţiuni teroriste cu motivaţie xenofobă

Atacurile armate de miercuri seara din oraşul german Hanau soldate cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi sunt...249

21 feb 00:00MapamondTrump ar fi propus să-l graţieze pe Assange dacă acesta va declara că Rusia nu a fost implicată în scurgeri de emailuri254
21 feb 00:00MapamondSUA condamnă expulzarea de către China a trei jurnalişti ai publicaţiei Wall Street Journal238
21 feb 00:00MapamondTurcia elimină vizele pentru cetăţenii mai multor state europene

Ministerul de Externe de la Ankara a anunţat joi eliminarea vizelor pentru cetăţenii mai multor state din Uniunea...538

21 feb 00:00MapamondSUA şi Marea Britanie acuză Rusia de un atac cibernetic masiv împotriva Georgiei246
21 feb 00:00MapamondComisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei: Extrădarea lui Assange în SUA ar afecta libertatea presei248
21 feb 00:00MapamondGermania: Nouă morţi în cele două incidente armate din Hanau; presupusul autor a fost găsit mort

Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror...252

21 feb 00:00MapamondSpania: O fabrică ilegală subterană de ţigări cu profituri de 625.000 de euro pe săptămână, descoperită în provincia Malaga360
21 feb 00:00MapamondCEDO cere Bulgariei să nu expulzeze refugiaţi uiguri în China278
21 feb 00:00MapamondGermania: Bărbatul suspectat de atacurile din Hanau şi-a exprimat convingerile de extremă dreaptă într-o scrisoare-confesiune

Un bărbat înarmat suspectat că ar fi împuşcat mortal nouă persoane în două baruri de narghilea din localitatea...251

21 feb 00:00MapamondCinci tone de cocaină, capturate în apele statului Panama la bordul unui semi-submersibil artizanal213
21 feb 00:00MapamondCoronavirus - China anunţă 394 de cazuri noi, cel mai scăzut număr din 23 ianuarie230
Vremea
1.1°1.1° - 3° vineri, 21 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 84%
Vânt: 1.42 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 feb 00:00SportCFR Cluj a ratat o victorie istorică, cu FC Sevilla, în ultimele 8 minute ale meciului

CFR Cluj a fost la doar 8 minute distanță de un nou succes istoric în Europa! Campioana României a condus-o pe FC...462

21 feb 00:00SportSimona Halep s-a calificat în semifinalele de la Dubai: A avut nevoie de set decisiv ca să o elimine pe Arina Sabalenka

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a eliminat-o, în trei seturi, Arina Sabalenka, locul 13 WTA şi...518

21 feb 00:00SportSchiorii români, şase clasări pe podium după primele două zile la FIS SES Nation Cup, care se desfășoară la Poiana Brașov

În aceste zile, la Poiana Braşov are loc competiţia FIS SES Nation Cup dedicată schiului alpin. Marţi şi miercuri...309

21 feb 00:00SportLudogoreţ Razgrad a fost învinsă de Inter Milano, 2-0, în Liga Europa: Rezultatele meciurilor care au început la 20:00

Formaţia Ludogoreţ Razgrad, cu Dragoş Grigore pe teren, a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de...393

Local
21 feb 00:00LocalLăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de...615

21 feb 00:00LocalConstanța și Mamaia, promovate la Târgul de Turism de la Romexpo

Consiliul Județean Constanța este prezent la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se...391

21 feb 00:00LocalPrimăria Constanța continuă operațiunea de toaletare a arborilor

Având în vedere temperaturile destul de ridicate înregistrate în această perioadă a anului, Primăria Municipiului...359

21 feb 00:00LocalMarfă contrafăcută, confiscată de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit și confiscat bunuri...332

21 feb 00:00LocalPrimăra Tuzla scoate la licitație mai multe terenuri

Primăria Comunei Tuzla, cu sediul în comuna Tuzla, strada Constanței numărul 80A, organizează în data de 09...381

21 feb 00:00LocalRAZII pentru DEPISTAREA VITEZOMANILOR, pe drumurile din Constanța și Tulcea!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și cei ai Inspectoratului de Poliție...289

21 feb 00:00LocalPrins la volan cu permisul suspendat, pe Lăpușneanu!

Polițiști din cadrul Secției 2, la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 4.30, au depistat un bărbat, de 35 de...292

21 feb 00:00LocalPolițiștii constănțeni, de vorbă cu elevii unei școli!

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la data de 19 februarie a.c, au continuat...239

21 feb 00:03LocalDESCINDERI la Constanța, în urma disjungerii dintr-un dosar instrumentat de polițiștii din port! VIDEO

Procurorii din cadrul DIICOT Constanța, împreună cu Poliția Port, la data de 19 februarie anul curent, au efectuat...4385

21 feb 10:20LocalÎn atenția agenților economici: vizarea anuală a avizului/autorizației de funcționare, până la data de 31 martie.

Primăria Municipiului Constanța reamintește operatorilor economici că vizarea anuală a avizului program de...398

Politică
21 feb 00:05PoliticăNicoleta Ploscaru, candidat la Primăria Constanța: Făgădău mai are 4 luni și pleacă!

Nicoleta Ploscaru, candidat independent la Primăria Constanța, a intrat în această cursă în speranța că orașul...578

21 feb 00:00PoliticăIon Mincă s-a întors în Partidul Puterii Umaniste

Ion Mincă, unul dintre liderii familiei umaniste care au contribuit în trecut la extinderea acesteia, se întoarce la...389

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Poziţia PSD - incorectă; îi invit să-şi reconsidere punctul de vedere cu privire la participarea la învestirea Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a catalogat, joi, drept "incorectă" atitudinea parlamentarilor PSD de a nu participa la...289

21 feb 00:00PoliticăOrban: Avem pregătită o soluţie pentru a pune rânduială în haosul pe care îl generează majoritatea PSD în Parlament

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că liberalii au pregătită o soluţie pe care o testează cu...322

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Discuţiile cu PNL - amicale, fără nuanţe complicate; i-am încurajat să continue cu pregătirile pentru toate alegerile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că discuţiile pe care le-a avut miercuri cu mai mulţi liberali au fost...261

21 feb 00:00PoliticăAderarea României la Schengen şi extinderea UE - printre temele discutate, la Berlin, de Aurescu şi omologul german

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, joi, la Berlin, cu omologul german, Heiko Maas, şi a...268

21 feb 00:00PoliticăBoloş: Racordarea la gaze a gospodăriilor, cheltuială eligibilă; cereri de finanţare pentru autorităţile locale - din 15 mai

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că, începând cu 15 mai, urmează să fie...495

21 feb 00:00PoliticăFostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României"

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind conferirea Ordinului Naţional "Steaua României" în grad...270

21 feb 00:00PoliticăLudovic Orban: Am încredere în BNR, în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu...256

21 feb 00:00PoliticăCiolacu îi transmite preşedintelui să nu acuze PSD că nu face majoritate la învestitura Guvernului Orban II

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, îi transmite, în replică, preşedintelui Klaus Iohannis să nu acuze...307

Monden
21 feb 00:00MondenAndreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. A primit o amendă uriașă

Intervenție cu surprize pentru polițiștii ieșeni! Andreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că e sechestrată...432

21 feb 00:00MondenMario Fresh, de nerecunoscut. „M-am îngrășat 12 kilograme. Am mâncat ca un animal“

Fiul „adoptiv” al lui Alex Velea şi al Antoniei şi „ginerele” Andreei Esca s-a transformat total după...508

21 feb 00:00MondenJulie Mayaya, dezvăluiri despre nunta cu iubitul manager. Cum a pierdut inelul de logodnă

Julie Mayaya este o artistă complexă. De când a câștigat trofeul “Vocea României” în 2012, Julie Mayaya s-a...362

21 feb 00:00MondenADDA, super sexy în videoclipul piesei „Lacrimi“, după ce a slăbit 8 kilograme la Asia Express

ADDA lansează „Lacrimi”, a opta piesă de pe albumul „Artă, Viață și Iubire”, album ce urmează să fie...370

21 feb 00:00MondenCe bine se ţine Rod Stewart la 75 de ani! Iată-l alături de soţie, la Brit Awards

Supravieţuitorul unui cancer la tiroidă şi al unei tumori la prostată, artistul britanic continuă să fie extrem de...347

21 feb 00:00MondenAlain Delon, bunic la 84 de ani. Fiica actorului a născut un băiețel, după o primă sarcină pierdută

Alain Delon a devenit bunic la 84 de ani, după ce fiica lui, Anouchka, a a dus pe lume un băiețel. Anouchka Delon a...395

21 feb 00:00MondenFiica lui Steven Spielberg a devenit actriţă porno. Cum a reacționat regizorul

Steven Spielberg, în vârstă de 73 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi...527

21 feb 00:00MondenRapperul Pop Smoke, împuşcat mortal în locuinţa sa din Los Angeles

Rapperul Pop Smoke a fost împuşcat mortal miercuri într-o casă închiriată, de mai multe milioane de dolari,...305

21 feb 00:00MondenBritney Spears a suferit o fractură de metatarsian în timp ce dansa

Britney Spears şi-a rupt un deget de la picior în timp ce dansa, fractură care a necesitat trecerea ei pe la spital...267

21 feb 00:00MondenOrlando Bloom şi-a corectat tatuajul cu numele fiului său, ce era scris incorect

Actorul britanic Orlando Bloom a corectat un tatuaj ce reprezintă numele fiului său, pe care şi l-a făcut recent,...300

Sănătate
21 feb 07:32SănătateTop trends în mindfulness în 2020

Mindfulness a devenit un curent în ultimul deceniu, conceptul fiind prezent pe coperțile revistelor și făcând...364

21 feb 07:32SănătateCum te menții în formă după ce slăbești

Din ce în ce mai multe persoane care pierd în greutate ajung să o recupereze destul de repede. Unele dintre cele mai...438

21 feb 07:32SănătateCeaiul de scorțioară: beneficii și efecte uimitoare

Aroma dulce a scorțișoarei ne duce cu gândul la bunătățile dulci bogate în acest condiment. Puțini știu,...507

21 feb 07:33SănătatePlacenta accreta: simptome, riscuri și tratament

Placenta accreta este o complicație gravă care apare atunci când o parte sau toată placenta rămâne atașată de...350

21 feb 07:33SănătateCare este adevărul despre "burta de bere"

"Burta de bere" este una dintre cele mai mari probleme ale bărbaților. Așadar, este bine de știut dacă este...514

21 feb 07:34SănătateEpidemia de gripă a făcut încă o victimă, numărul deceselor a ajuns la 40

Un bărbat de 51 de ani din Dâmboviţa a murit din cauza gripei, numărul deceselor din sezonul 2019 – 2020 ajungând...342

21 feb 07:34SănătateA început DEZASTRUL: Spitalele private cer majorarea tarifelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED solicită creşterea tarifelor decontate de Casa...480

21 feb 07:34SănătateEfectele devastatoare ale somnului insuficient: Imunitatea și memoria sunt primele victime

Probabil aţi auzit expresia „somn de frumuseţe“, însă puţini ştiu că acesta se referă la faptul că în...545

21 feb 07:34SănătateVin și primele VEȘTI BUNE de pe frontul luptei împotriva coronavirusului!

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, luni, la Geneva, că...1077

21 feb 07:34SănătateMAE anunță faptul că românii de pe vasul unde bântuie coronavirusul ar putea reveni în România

Ministerul de Externe anunță faptul că cei 14 români de pe nava Diamond Princess nu sunt suspecți de coronavirus,...722