REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Firma a cărei directoare s-a sinucis de Ziua Îndrăgostiţilor se retrage din Constanţa

Firma a cărei directoare s-a sinucis de Ziua Îndrăgostiţilor se retrage din Constanţa

Replica API 7 mai 2011 | 00:00 281

Marks&Spencer a avut pierderi de peste 200.000 de euro în 2010

Marks&Spencer a avut pierderi de peste 200.000 de euro în 2010

Marks&Spencer, firma a cărei directoare Elena Liliana Hristodorescu, de 37 de ani, s-a sinucis anul acesta, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, se retrage definitiv din Constanţa. Conducerea companiei Marks&Spencer Marinopoulos România SA Bucureşti, retailer al produselor de îmbrăcăminte considerate de lux, a decis la începutul lunii aprilie închiderea şi radierea punctului de lucru din centrul comercial Tom de la data de 30 aprilie, se arată în Monitorul Oficial de vineri, 06.05.2011. Potrivit unei analize economice din 25 martie 2011, vânzările în cadrul punctului de lucru din Constanţa au scăzut cu 16% în perioada aprilie 2010 - martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Un alt motiv care a dus la decizia de închidere a magazinului au fost pierderile raportate. "Pierderile operaţionale ale punctului de lucru din Constanţa, Bd. Tomis DN 2A, spaţiu MS3B, judeţul Constanţa au fost - 217.000 euro faţă de 167.000 euro în anul trecut. Pierderile operaţionale preconizate pentru 2011 sunt de 211.000 euro, deci mai mari faţă de anul precedent", se arată în analiza conducerii Marks&Spencer. Concluzia este logică şi inevitabilă: "Este evident faptul că punctul de lucru din Constanţa nu va fi niciodată profitabil, deşi au fost luate toate măsurile ca punctul de lucru să-şi îmbunătăţească performanţele (dar fără nici un rezultat concret), şi în consecinţă este recomandată închiderea lui", se mai arată în anunţ. În consecinţă, magazinul cu haine de fiţe Marks&Spencer nu va mai putea fi găsit în Constanţa, punctul de lucru de la malul mării fiind închis şi radiat. Mai mult, conducerea centrală a decis reorganizarea totală a întregii societăţi, astfel încât este posibil să avem parte de alte filiale desfiinţate sau concedieri. Revenind la magazinul Marks&Spencer din complexul Tom, acesta a fost condus până pe 14 februarie a.c. de către Elena Liliana Hristodorescu. Femeia a şocat întreaga urbe, după ce a decis să se sinucidă, din dragoste, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108