REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.9° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

FIRMA feroviară a afaceristului Ștefan MOVILĂ intră în FALIMENT

FIRMA feroviară a afaceristului Ștefan MOVILĂ intră în FALIMENT

Replica API 20 februarie 2021 | 00:40 6071

La capătul a câțiva ani de reorganizare judiciară Grup Transport Feroviar (GTF), fostă Compania de Transport Feroviar, intră în faliment. Intrarea în faliment a ceea ce odinioară a fost considerat primul transportator feroviar privat din România, deținătorul licenței 001, a fost decisă la finele lunii ianuarie de către Tribunalul București. Intrarea în faliment a avut loc în urma unei cereri a CFR SA, iar procesul a demarat în 2013.

Ce a dispus Tribunalul

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei Grup Transport Feroviar SA. Au decis judecătorii. De asemenea, instanța a decis:

Ridicarea dreptului de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabileşte termen de maximum 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

În 2016 compania condusă de omul de afaceri Ștefan Movilă, administrator special, depunea la Tribunalul București un plan de reorganizare. Compania, cu un capital social de 120 milioane lei, era deținută în proporție de 99,5% de către International Rail Transport LLC, o altă firmă deținută de Ștefan Movilă și de Daniela Movilă. Obiectul de activitate al companiei înființate în 2001 era transporturi feroviare, reparații locomotive, construcții si reparații vagoane de cale ferată, căi ferate, motoare electrice.

Cine e Ștefan Movilă

După revoluție, Ștefan Movilă a înființat prima companie ce repara locomotive din România, cu doar doi angajați. Din 1993 până în 2000, numărul angajaților săi a crescut la peste 5.500, iar cifra afacerilor a depășit 100 milioane de euro. Începând cu anul 2000, devine primul concurent al C.F.R.-ului, primind licența numărul 001 de transport feroviar, la nivel național. În prezent, are afaceri dezvoltate în Germania și Statele Unite și a primit licență de transport feroviar la nivel european, potrivit unor informații publice.

Companiile sale au derulat afaceri cu CFR, iar izvorul banilor s-a numit CFR marfă. Firmele acestuia au cumpărat mii de vagoane casate în acte, ca fier vechi, de la CFR Marfă, le-a recondiționat căile de rulare (osiile) și le-a vândut în străinătate.În 2008, Movilă a intenționat să intre în Parlamentul României, pe listele PNL și voia voturile românilor din diaspora, după ce cu ceva timp în urmă acesta își cumpărase două proprietăți în SUA.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vine brunetul cu esarfa alba, amicul lui pinochio, tare, tare, din urma. Cainii de paza ai Romaniei dorm sau primesc si ei cate un oscior. A doua armata a tarii, nu mai exista.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468