REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Firmele care angajează tineri primesc bani

Firmele care angajează tineri primesc bani

Replica API 10 aprilie 2015 | 00:00 172

200 de euro

200 de euro

Firmele care angajează tineri cu vârsta până în 24 ani vor primi 200 euro şi 500 lei lunar pentru fiecare angajat, timp de un an, dar au obligaţia să păstreze locul de muncă cel puţin 18 luni, prevede programul “Garanţia pentru tineret”, finanţat cu 470 de milioane de euro din bugetul UE 2014-2020. Programul, de care este estimat că vor beneficia 441.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani, a fost lansat, miercuri, la Palatul Victoria, de către ministrul Muncii, Rovana Plumb, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar european pentru moneda euro şi dialog social.

“Întregul program este construit în trei trepte - consiliere, înregistrare şi angajare - şi presupune sprijin financiar şi îndrumare competentă pentru fiecare din cele trei etape, plecând de la finanţarea uceniciei şi a stagiilor pentru viitorii angajaţi, mergând la finanţarea prin prime de mobilitate şi prime de instalare, dar şi subvenţii acordate angajatorului. De asemenea, sunt alocate fonduri pentru dezvoltarea de start-up-uri prin pachete integrate până la 30.000 de euro pe persoana”, a spus Rovana Plumb.

Programul mai prevede ca angajatorul care menţine locul de muncă mai mult de 18 luni să fie scutit de plata contribuţiei la şomaj pentru 24 de luni. În ceea ce priveşte cursurile de ucenicie, angajatorii vor primi lunar 250 de euro şi 300 de lei pentru o perioadă de 1-3 ani, iar pentru stadii de specializare, 300 de euro şi 750 de lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108